Pe urmele Mântuitorului – Cu Domnul spre Ierusalim, în Duminica Floriilor

De aici din Betania a plecat Mântuitorul spre Ieru­salim în Duminica Floriilor. A plecat în dimineaţa ce a urmat după cina din casa lui Simon leprosul. De aici a trimis Iisus pe doi ucenici, zicându-le: „Mergeţi în satul dinaintea voastră şi când veţi intra în el veţi găsi un asin legat pe care nimeni niciodată n-a călărit. Dezlegaţi-l şi aduceţi-l Mie, iar dacă vă va întreba cineva, spuneţi că Domnul are trebuinţă de el… Şi au adus asi­nul la Iisus şi, aruncându-şi veşmintele pe el, Iisus S-a aşezat călare deasupra… ca să se plinească Scriptura ce zice: Bucură-te, fiica Sionului, iată împăra­tul tău vine căla­re pe mânzul aşinei” (Luca 19,29-35; Matei 21,1-9). Iată Mântui­torul stă gata de plecare în calea cea Sfântă a pătimirii. Gloată multă din cei care veniseră să vadă pe Lazăr cel înviat din morţi pleacă împreună cu Domnul şi apostolii Lui.

O, Iisuse, Scumpul meu Mântuitor! Mă alătur şi eu sufleteşte în aceasta gloată ca un umil însoţitor al Tău. Invredniceşte-mă, Mântuitorule, şi pe mine să merg pe calea sfintelor Tale patimi, învredniceşte-ma, Doamne, şi-mi dă dar să pot atrage şi pe alţii în acest drum al mântuirii noastre sufleteşti.

Convoiul pleacă din Betania spre Ierusalim, în frunte merge Mântuitorul „călare pe mânzul asinei”. Merge ca o lumină pe care răutatea omenească n-o mai poate acoperi; merge ca o biruinţă pe care răutatea cărturarilor şi fariseilor n-o mai poate opri. Apostolii păşesc în urmă tăcuţi, trişti şi îngânduraţi. De o săptă­mână încoace Mântuitorul le-a spus mereu tot lucruri grozave, prevestitoare de lucruri mari „pe care ei nu le înţeleg”.

Convoiul iată ajunge în dealul Măslinilor. Betania stă spre răsărit de la Ierusalim, după muntele numit al Măslinilor, la o depărtare cam de opt kilometri de Ierusalim. Când, venind dinspre Betania, te iveşti în vârful Muntelui Măslinilor dintr-o dată se vede jos în faţă întreg Ierusalimul şi jurul lui. Din vârful mun­telui, calea spre Ierusalim duce în jos, trecând peste valea Chedronului. Spre orientarea cititorilor dăm pe pagina 133 fotografia cu Muntele Măslinilor pe unde a venit Mântuitorul în Duminica Floriilor. Din vârful dealului, Mântuitorul a venit pe calea ce se vede la dreapta, a coborât dealul, trecând pe lângă Grădina Ghetsimani şi, trecând pârâul Chedron, a intrat în templul din Ierusalim pe poarta ce se cheamă azi „Poarta de aur”. Templul din Ierusalim era pe locul unde se vede în imagine o clădire frumoasă cu boltă mare. Sinagoga din Ierusalim era pe locul unde a fost vestita biserică a lui Solomon.

După această orientare să urmăm mai departe cu calea Mântuitorului şi a gloatei ce-L însoţea. Când S-a ivit Mântuitorul şi însoţitorii Lui în vârful Muntelui Măslinilor, o mare mişcare s-a făcut în Ierusalim. Po­porul ce venise la praznicul Paştilor era plin de vestea minunilor ce făcuse Iisus şi îndeosebi de minunea învierii lui Lazăr şi iată acum Se apropia Cel Care făcu­se atâtea minuni. Când a început Iisus a coborî dealul Măslinilor, gloata tot mai mare se făcea în jurul Lui. începuseră a se auzi glasuri de laudă şi de mărire pentru Mântuitorul. Se umplură de bucurie şi. apos­tolii şi, „apropiindu-se de Ierusalim spre pogorâşul Muntelui Măslinilor, au început să laude pe Dumne­zeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzu­seră”… S-au aflat însă în gloată şi glasuri de farisei pizmăreţi care au zis lui Iisus:  ”Învăţătorule, ceartă-Ţi ucenicii şi le spune să tacă!” Însă Iisus le-a răspuns: „Vă spun vouă că dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga” (Luca 19,37-40). Adică Iisus le spunea fariseilor că nimeni şi nimic nu va mai putea împiedica marea Sa lucrare pentru mântuirea neamului omenesc.

Din ce se apropia convoiul de Ierusalim, gloata tot mai mare se făcea şi cântările de laudă tot mai tare răsunau. O, Scumpul meu Mântuitor! Iată, după atâ­tea hule şi batjocuri, poporul a ajuns să Te cunoască şi să Te mărească, în fruntea gloatei Tu trebuie să mergi acum fericit şi mulţumit de izbânda adevărului. Dar, o, Dumnezeule, ce văd eu în ochii Tăi, Mântuitorule? Văd lacrimi, Te văd plângând. „Şi când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Iisus a plâns pentru ea, zicând: de-ai fi cunoscut măcar în aceasta zi lucrurile care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum ele sunt ascunse de ochii tăi. Vor veni zile când vrăşmaşii te vor face una cu pământul, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată” (Luca 19,41-44). Mântuitorul plânge, dar nu plânge dărâmarea zidurilor de piatră, ci plânge dărâmarea şi pieirea sufletelor din cetate care n-au vrut să primească mântuirea.

Dragă cititorule, oare nu cumva eşti şi tu o cetate care nu-L primeşti pe Mântuitorul şi mân­tuirea sufletului tău? Mântuitorul poate că plânge pentru sufle­tul meu şi al tău, pen­tru pieirea mea sau a ta şi noi tot în păcate?

Mântuitorul Se apropie de poarta  Ie­rusalimului. Un îm­părat se apropie să intre cu triumf în ce­tate. Şi ce umil este acest împărat! Şi ce umili sunt şi însoţito­rii Lui, apostolii, care Îl urmează pe jos şi desculţi! Însă cu ei duc puterea unei Imparătii ce va dura pâ­nă la sfârşitul vea­curilor.

Norodul începe a rupe ramuri de finic. „Unii îşi aşterneau hainele pe drum, iar alţii tăiau ramuri din copaci şi le presărau în calea Lui”. Noroadele care mergeau înainte şi cele care veneau în urmă strigau: „Osana, Fiul lui David. Binecuvântat este Cel ce vine întru Numele Domnului” (Matei 21,8-9). Iisus intră în cetatea Ierusalimului.

  Părintele Iosif  Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului“