Şi acum trebuie să mă ridic, să ies din acest loc sfânt, căci vine rândul altora să intre. Sărut încă o dată piatra sfântă cu gândul să vin şi mâine să mă rog.
Înainte de a ieşi, mă uit mai atent să pot spune la vremea sa cititorilor mei ce înfăţişare are acest sfânt loc și Mormântul Mântuitorului. Pereţii sfântului locaș sunt căptuşiţi peste tot cu marmoră albastră. Pereții și stâlpii de marmoră se ridică sus la o uriaşă înălțime de unde, printr-o deschizătură înfundată cu ochi rotunzi de fereastră, străbate în chip minunat şi lumina soarelui de sus. Locul şi stânca unde a fost Mormântul Mântuitorului e în dreapta încăperii, spre răsărit şi îmbrăcat peste tot cu marmoră lucie, albastră. Această lespede de marmoră e lungă de şase picioare, lată de trei şi adâncă de două picioare.
Deasupra Mormântului ard neîncetat cincisprezece candele de aur, precum şi o mulţime de lumânări puse în sfeşnice de aur şi argint. Tămâie şi smirnă fină împrăştie neîncetat miros de bună mireasmă. O maramă de mătase roşie, cusută în chip minunat cu fire de aur şi argint, atârnă deasupra Sf. Mormânt. Flori naturale sunt puse zi de zi în vase de aur şi de argint. Sus, în faţa Sfântului Mormânt, sunt trei icoane mari înfăţişând învierea Domnului.
Într-un loc lespedea de marmoră ce îmbracă Sfântul Mormânt e crăpată, în legătură cu aceasta călugării spun că în vremile mai de demult s-a aflat un arab încreştinat care a început a tăgădui învierea Domnului. Atunci un vestitor al Evangheliei i-a făcut o propunere: să doarmă amândoi o noapte în Biserica Sfântului Mormânt şi de nu se va ivi nici o arătare, arabul să rămână în credinţa lui. Noaptea s-a făcut un mare cutremur în capela Sfântului Mormânt şi lespedea s-a crăpat. Arabul a căzut, ca şi străjerii din noaptea învierii Domnului, cu faţa la pământ şi s-a umplut de credinţa Învierii.
Părintele Iosif Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului“