Am vorbit mereu în cartea aceasta despre cum patima băuturii se poate birui numai cu ajutorul Evangheliei. Numai singur Iisus Mântuitorul ne poate mântui şi de această patimă drăcească.
Să nu uităm însă un lucru: pentru a putea birui patima băuturii, pe lângă darul şi autorul Evangheliei se cere şi contribuţia noastră de credinţă şi voinţă. Căci şi Mântuitorul cerea credinţă de la cei pe care-i tămăduia.
A aştepta să scapi de patima băuturii fără ca tu să nu faci chiar nimic – asta-i o aşteptare zadarnică.
Ce mult spune despre asta chipul de alături. În acest chip se vede un pătimaş beţiv pe care patimile cele rele îl târâie în pierzare. Sau, mai bine zis, diavolul îl târâie în pierzare cu ajutorul patimilor rele.
Lanţul de care se ţine omul e patima cea rea. Iar diavolul îl trage cu acest lanţ spre pieire, spre cimitir.
Pătimaşul strigă disperat: săriţi! Nu mă lăsaţi, patima mă duce în pieire.
Dar la acest strigăt i se răspunde: păi, omule, lasă-te mai întâi de lanţul pe care tu îl ţii în mâinile tale. Câtă vreme strigi după ajutor, dar de lanţ te ţii cu toată tăria, cine te-ar putea ajuta?
În lupta contra patimilor să luăm învăţătură de la omul acesta. Patima cea rea e lucrul diavolului, e puterea diavolului; dar să nu uităm, lanţul acesta de care ne trage Satan e în mâna noastră. Când lăsăm acest lanţ, diavolul n-are ce mai trage; patima şi-a pierdut puterea. Dar până când ne ţinem cu tărie de lanţ, în zadar ne tânguim că ne biruie patima.
Sunt oameni care suspină după scăparea din lanţul patimilor şi năravurilor rele. Dar nu scapă de ele, pentru că nu se lasă de lanţ.
Eu am cunoscut la ţară un pătimaş beţiv care îşi plângea regulat ticăloşia… la cârciumă. Cu paharul în mână îşi plângea copiii, casa şi nevasta. Îşi vedea şi-şi plângea ticăloşia şi pieirea şi totuşi se ţinea cu tărie de lanţul cu care Satan îl târa spre „cimitir“.
Deci, fratele meu, dacă suferi de patima băuturii, strigă cu credinţă şi nădejde pe Domnul Iisus. Dar, o dată cu asta, lasă-te şi de „lanţ“; aruncă cât colo sticla de alcool, şi fugi de cârciumă ca de focul iadului. Numai aşa făcând, vei putea scăpa de diavoleasca patimă a băuturii.
– Săriţi, oameni buni,… nu mă lăsaţi… mă trage Satan la pierzare.
– Păi, lasă-te, omule, de ştreang şi atunci nu te mai poate trage.
Părintele Iosif Trifa, din “Alcoolul duhul diavolului”
