Efeseni 4, 7-13
„Iar fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos” (Efeseni 4, 7)
Taina vieţii noastre creştine începe cu acest „fiecăruia dintre noi”, căci eram în nefiinţă, şi Tu ne-ai chemat la viaţă. Nu am putut să aducem nicio contribuţie la plămădirea noastră. Domnul ne-a cunoscut mai înainte de a ne fi zămislit în pântecele mamei noastre şi ne-a trimis în lumea aceasta hotărând El locul, vremea şi familia în care să ne naştem.
Am putea spune că datorăm aceasta părinţilor noştri, dar ei, la rândul lor, datorează acelaşi lucru părinţilor lor şi, mergând pe firul vieţii, vom ajunge acolo unde Dumnezeu, din iubire, a zis: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră”. Fiecare dintre noi suntem o verigă în lanţul dragostei dumnezeieşti. Ne naştem având la bază temelia familiei, dar fără o predestinaţie, ci cu o voinţă liberă. Primim, prin Taina Sf. Botez, restaurarea firii noastre căzute prin păcat şi candidatura vieţii celei veşnice. Iar prin Taina Mirungerii, pecetluirea cu puterea Duhului Sfânt, aşa cum spune Sf. Ap. Pavel: „Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului” (Efeseni 6, 11). Această întrarmare ne arată ostaşi de temut împotriva celui ce a dat război protopărintelui Adam, însă diavolul – cel ce iscodeşte ziua şi noaptea căutând să ne dezbrace de puterea harului – vine cu fel de fel de ademeniri (aşa cum îl vedea Sf. Antonie), ţesând ca o pânză de păianjen ispite în faţa creştinilor. Harul nu se îndepărtează îndată de cel ce se desparte de voia lui Dumnezeu, dar sufletul devine nepăsător de cele sfinte… Nu mai iubeşte rugăciunea, nu-i mai plac slujbele, adunările, ajungând până acolo încât să desconsidere Sfintele Taine ale Bisericii. Încetul cu încetul, cade în starea pe care Sf. Evagrie Ponticul o descrie ca cea mai grea stare a sufletului, numită akedia, soră cu deznădejdea. Nemulţumit de starea în care se află, începe a căuta plăceri şi tentaţii, vrând astfel să acopere glasul conştiinţei care îl mustră, pentru starea decăzută în care se află. Mila şi bunătatea lui Dumnezeu, Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină, cercetează din afară sufletul prin adierea Duhului Sfânt, chemând la mântuire. Nimeni nu este exclus. „A fost şi pentru tine un har / dar i-ai respins chemarea”.
Încălzit de puterea Duhului, omul – ascultând chemarea – se trezeşte din amorţire şi se întoarce ca fiul risipitor, deschizând uşa sufletului, prin pocăinţă şi lacrimi, începând să lucreze la mântuirea sa şi lăsând Harul lui Dumnezeu să se sălăşluiască înlăuntrul lui.
În Epistola către Corinteni, cap. 12, Sf. Apostol Pavel arată felurimea darurilor duhovniceşti şi feluritele slujiri. Şi lucrările sunt felurite, dar este Acelaşi Dumnezeu, Care lucrează toate în toţi. Pentru aceea Mântuitorul Hristos ne dă pilda talanţilor; cu cât harul primit este mai mare, cu atât ne va cere mai mult în Ziua dreptei răsplătiri. Fiecare să lucreze ca pentru Domnul, şi nu ca pentru oameni, din toată inima, ne îndeamnă şi Părintele Iosif, în cartea Munca şi lenea.
Hristos Însuşi, ca Arhiereul cel Veşnic, după ce ne-a lăsat toată învăţătura cea bună şi folositoare, după Patima cea de bună voie şi după Învierea Sa din morţi, a investit pe Sfinţii ucenici şi Apostoli zicându-le: „Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă. Şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 18-20).
Sfinţii Apostoli au purtat în ei Duhul, şi cuvântul lor a fost fără îndoială mărturia acestui Duh. Despre ce? Despre toate Tainele lui Dumnezeu. Cuvântul Apostolilor este proba tuturor duhurilor.
Sfânta Scriptură, împreună cu sfânta Tradiţie, păstrată în scrierile Sfinţilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi ai primelor veacuri creştine – când s-a statornicit învăţătura Sfintei Biserici, prin cele opt sinoade a toată lumea, sub adumbrirea Harului Duhului Sfânt – rămân piatra de temelie pe care şi prin care Biserica, veritabilă păstrătoare şi lucrătoare a Harului Dumnezeiesc, insuflă în viaţa credincioşilor şi în întreaga lor fiinţă, prin puterea Duhului Sfânt şi a Sfintelor Taine, puterea credinţei şi nădejdea vieţii celei veşnice, rămânând neschimbate până la sfârşitul veacurilor.
Preotul, ca un iconom al Harului lui Dumnezeu şi lucrător al Sfintelor Taine în Biserica lucrătoare, poartă în suflet deopotrivă pe cei drepţi şi caută să îndrepteze pe cei rătăciţi. Prin rugăciunile preotului, cu toţii am primit Harul, sau suntem chemaţi într-un fel sau altul să-l primim. Dar ca el să devină lucrător în viaţa noastră, depinde doar de voinţa noastră. Aşa cum îi spunea Sf. Serafim de Sarov lui Motovilov: „Adevăratul scop al vieţii creştine constă în dobândirea Duhul Sfânt. Rugăciunea, postul, privegherile, milosteniile şi toate celelalte fapte bune făcute în numele lui Hristos nu sunt decât mijloace pentru a primi Duh Sfânt”.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu noi cu toţi! Amin.
Pr. Pavel PALEU
