Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Postul, o armă de luptă duhovnicească

Postul, o armă de luptă duhovnicească

Postul, o armă de luptă duhovnicească

Vorbind despre post, cititorul îşi poate rea­minti îndată de o mulţime de locuri şi cazuri din Sfânta Scriptură unde el a fost folosit, recomandat, iar practicarea lui chiar mustrată – ca în cazul israeliţilor şi fariseilor – atunci când, la aceştia, postul a devenit doar o formă goală şi fără duh.

Încă de când îi întâlnim pe cei dintâi postitori vedem că, alături de rugăciune şi ajunare,  postul (care înseamnă lipsirea de mâncare) este folosit ca o armă duhovnicească, pentru atingerea unei ţinte duhovniceşti însemnate sau ca un mijloc pentru apropierea de Dumnezeu, prin adevărata închinare plăcută Lui.

A postit Moise, care a petrecut în rugăciune şi post de două ori înainte de a primi tablele Legământului. A postit David, care prin căinţă, plângere, rugăciune şi post a primit din nou ha­rul ce s-a depărtat de la el după ce a păcătuit.

Au primit însărcinări şi descoperiri din partea Domnului Neemia şi Daniel, după ce L-au căutat prin smerenie, rugăciune şi post; iar ninivitenii au dobândit iertarea şi au atras asupra lor îndurarea lui Dumnezeu îndată ce s-au întors la El cu post şi plângere, cu sac şi cenuşă şi s-au căit de răutăţile şi păcatele lor.

Postul a fost şi este bun şi pentru oamenii lui Dumnezeu, pentru drepţii Lui, ca şi pentru cei păcătoşi care vor să se întoarcă la El. Poate fi folosit de oricine şi oricând. Împreună cu rugăciune, căinţă şi milostenie, este un mijloc minunat de a merge înaintea lui Dumnezeu (Ps. 50, 18).

Dar postitorii au primit şi grele mustrări din partea Domnului, când ei au fost fariseii din Noul Testament, care postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială, îşi smolesc feţele, umblă trişti şi se roagă pe la colţuri, ca să fie văzuţi de oameni, dar sunt vrăjmaşii Evangheliei şi ai dreptăţii; sau când sunt israeliţii Vechiu­lui Testament, care postesc doar din „obicei“, fără a se lăsa de răutăţile lor; pentru că zice Domnul: în ziua postului vostru, vă lăsaţi în voia pornirilor voastre şi îi asupriţi pe simbriaşii voştri. „Voi postiţi ca să vă certaţi şi să vă sfădiţi… nu postiţi cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus (Isaia 58, 4).

Aceasta e greşeala în care a căzut pe multe locuri şi poporul nostru care a păstrat neştirbit „obiceiul“, dar, lipsit de cunoştinţă şi duh, a rămas doar cu forma din afară – cu postul de fasole şi varză – cu schimbarea mâncării, fără schimbarea vieţii şi inimii, fără de care nici postul şi nici orice facem nu foloseşte nimic.

Alţii l-au nesocotit cu totul şi, bazaţi pe cuvântul că „nu ce intră în gură spurcă pe om“, n‑au mai ţinut seamă de înfrânare şi nu s-au gândit că fără această armă au dat în gropi şi desăvârşirea şi biruinţa au întârziat tocmai din pricina nesocotirii acestei arme, folosită de toţi oamenii lui Dumnezeu în lupta cu ispititorul şi vrăjmaşul dintotdeauna al lor.

Nici una din stările amintite mai sus nu e bună. Nici postul – obicei, nici nepostirea şi nesocotirea lui. Dacă vrem să înaintăm duhov­niceşte, noi nu putem să trecem peste experienţele sfinţilor, peste lupta şi învăţămintele scoase din viaţa lor, învăţăminte şi experienţe ce ni s-au păstrat în Sfânta Carte; şi peste tot ce a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru „ca, prin răbdarea şi mângâierea care vin din Scripturi, să avem nădejde (Rom. 15, 4).

Domnul Iisus a postit şi S-a rugat în pustie, la începutul lucrării Sale pe pământ, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, când a fost ispitit de diavolul. El a folosit aceste două arme, împreună cu „sabia“ Cuvântului lui Dumnezeu, ca pe nişte arme de apărare şi lovire împotriva ispititorului. Şi El a câştigat biruinţa. Dar lupta şi biruinţa Lui din pustie ne arată calea prin care şi noi putem să biruim. Căci El a luptat şi a biruit acolo şi pentru ca noi să avem în această luptă şi biruinţă un învăţământ şi un temei puternic: că şi noi trebuie să luptăm şi să biruim cum a luptat şi a biruit El, Căpetenia mântuirii noastre (Evrei 2, 10).

Postul şi rugăciunea au fost pregătirea, iar Cuvântul Scripturii a fost „sabia“ cu care l-a răpus pe ispititor. Să nu uităm niciodată aceas­tă „sabie“, pe care să învăţăm s-o mânuim tot mai bine, ca să avem o cât mai desăvârşită biruinţă în lupta ce trebuie s-o purtăm împotriva „căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri(Efes. 6, 12).

Postul ţinut de Iisus şi apostolii Săi, în urma Sa, ne este arătat ca o armă de luptă împotriva ispitei, şi câteodată ca un mijloc de luptă şi neapărată trebuinţă pentru câştigarea biruinţei. „Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi afară decât numai cu rugăciune şi cu post“ (Marcu 9, 29).

De altfel, lipsirea de hrană, împuţinarea şi subţierea ei ţine de un post mai larg înţeles, care constă în a supune carnea şi pornirile ei, lucru care totdeauna este bun. Mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire… (I Cor. 9, 27). Nu purtaţi grijă de carne ca să-i treziţi poftele (Rom. 13, 14).

Satana are un punct de sprijin în carne; şi când aceasta este ţinută în frâu, n-are de ce să se agaţe şi-şi pierde puterea.

Astfel înţeles, postul îşi capătă adevărata lui menire şi poate fi într-adevăr de folos celui care se foloseşte de el.

În rândurile ce urmează se vorbeşte mai pe larg despre „arma“ postului, cu spicuiri şi cuvinte alese din Sfinţii Părinţi, despre acest mijloc de luptă atât de uitat de cei de azi.

Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 1)

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *