Home PLINĂTATEA FERICIRII MELE

PLINĂTATEA FERICIRII MELE

PLINĂTATEA FERICIRII MELE

1. Poate fi, oare, pe lumea aceasta o mai fericită înştiinţare decât aceea pe care i-a făcut-o Duhul Sfânt aceluia care Te aştepta pe Tine, când i-a promis că nu va muri până ce Te va cunoaşte?

2. Poate fi, în limba omenească, o mai slăvită cântare de izbăvire ca aceea pe care a izbucnit-o împlinirea acelei făgăduinţe?

3. Poate, oare, fi o clipă mai îndelung şi mai puternic dorită de dragostea cuiva decât cea a întâlnirii cu Tine şi a întrepătrunderii Tale?

4. Poate fi, oare, pentru o inimă trăită în întuneric şi în singurătate, o revelaţie mai strălucită decât descoperirea Semnului Prezenţei Tale lângă ea?

5. Dumnezeule al Iubirii nebănuite, ce mare har i‑ai arătat fiecăruia din cei pe care i-ai ales Tu să le dai această făgăduinţă! Pe care i-ai încredinţat de siguranţa descoperirii ei!
6. Oricâtă răbdare şi veghere i s-a cerut cuiva până la împlinirea acestei nădejdi, era prea puţin.

7. Oricâte tresăriri, de câte ori se auzeau paşii apro­piindu-se de poartă, era prea puţin.

8. Oricâte înfiorări, când uşa se deschidea,
şi oricâte temeri cu privire la Semnul încă necunoscut, toate s-au spulberat dintr-o dată în Marea Clipă Slăvită.

9. Şi toate au fost răsplătite nebănuit.
Răsplata copleşitoare a tuturor acestora fiind Însuţi Tu!

10. Dar dacă cineva care nu Te-a cunoscut încă, ci numai i s-a spus că Te va cunoaşte, dacă cineva care numai a bănuit ce poţi fi Tu – a putut fi atât de răbdător

11. şi a putut îndura cu atâta linişte aruncarea afară din cetate, pe gunoi – ca Iov;

12. şi dacă numai nădejdea revederii Tale i-a putut pune atâta strălucire pe faţa lui plină de lepră;

13. ori dacă acei care numai de departe au întrevăzut ceva din făgăduinţele Tale şi le-au urat de bine
– au putut muri atât de fericiţi şi au putut renunţa atât de grabnic la tot ce putea da lumea aceasta pentru speranţa dobândirii celeilalte,
14. atunci ce să pot grăi eu, care le-am trăit pe toate acestea într-un fel atât de neobişnuit şi de deplin?
Cât de recunoscător şi de vinovat trebuie să fiu eu!

15. Şi dacă pentru pocăinţă nu am avut lacrimi îndeajuns, cum o să am pentru iertare?

16. Şi dacă doar harul cunoaşterii Tale este atât de mult, cât o să fie harul împărtăşirii cu deplinătatea Ta?

17. Şi dacă prietenia Ta din timp este aşa de fericită şi strălucită, ce trebuie să fie însoţirea Ta din Veşnicie?

18. Şi dacă în sărbătoarea de azi este atâta cântare şi atâta har, ce trebuie să fie în cea de Mâine?

19. Tu eşti plinătatea fericirii mele veşnice!
Slavă veşnică dragostei Tale
atât de mult încă descoperită mie,
Iisuse…

Inima-i este, iubirii, singura avere;
când o are pe aceasta – altceva nu cere.

Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu

error

Author: admin

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *