Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home PR. ILIE CLEOPA ȘI OASTEA DOMNULUI

PR. ILIE CLEOPA ȘI OASTEA DOMNULUI

PR. ILIE CLEOPA ȘI OASTEA DOMNULUI

Unul din argumentele împotriva Oastei Domnului, pe care îl întâlnim supralicitat până la saturaţie în ultima vreme, mai ales pe reţelele de socializare, este acela al unei convorbiri cu totul conjuncturale cu vrednicul de pomenire Părinte Ilie Cleopa. Pasaj reprodus apoi între pagini de carte şi abuziv, maladiv vehiculat drept autoritate absolută în materie de dispută anti Oastea Domnului. Nu intenţionăm să facem un proces de intenţie autorului referitor la acea intervenţie. De altfel, şi singura, a Pr. Ilie Cleopa, despre Lucrarea Oastei. Ceea ce ne face să credem (îndreptăţit, aş adăuga), că atenţionările semnalate de el sunt unele pur şi simplu secundare, raportate la ceea ce ar fi însemnat gravitatea unui adevărat şi iminent pericol al Oastei la adresa stabilităţii şi unităţii Bisericii, aşa cum voit se încearcă distorsionarea termenilor.

Ceea ce spune Pr. Ilie Cleopa, în fond, e ceea ce spune şi Oastea Domnului. La întrebarea despre necesitatea legământului ostăşesc, Părintele răspunde: „Şi eu sunt un ostaş de când m-a născut mama, de când m-am botezat şi am legământ cu Hristos că voi face voia Lui. Nu-mi mai trebuie legământul tău”. Într-adevăr, Oastea Domnului nu vine cu o doctrină nouă, ci face apel doar la înnoirea acelui legământ al botezului, încălcat ulterior prin păcat de către cei mai mulţi dintre noi.

După câteva confuzii (ambiguităţi) referitoare la anumite consonanţe între Oastea Domnului şi alte câteva organizaţii religioase ale vremii, Părintele Ilie Cleopa continuă: „Cât timp au avut conducători buni, ea a adus mare folos Bisericii. După aceea s-au făcut pepinieră pentru sectari”. În această cheie logică, din păcate interpretarea, fără a fi deloc forţată, poate duce la extrapolarea acestei pepiniere la nivelul întregii Biserici Ortodoxe. Pentru că cei mai mulţi dintre racolaţii sectelor nu proveneau din altă Biserică decât cea Ortodoxă. Şi aceasta nu neapărat din cauză că Biserica… nu a avut conducători buni. Dacă vreţi, avem de-a face, din nou, doar cu silogismul uscăturilor oricărei păduri.

„Anul trecut – spune Pr. Cleopa mai departe – a venit un preot la mine din judeţul Covasna şi mi-a zis: Părinte, am avut tot satul în Oastea Domnului şi toţi au trecut la penticostali. Am rămas numai cu zece familii ortodoxe. Iată cum s-au rupt de Biserică şi s-au făcut pepinieră de sectari”. E, daţi-mi voie să cred, singurul caz unde preotul, făcându-şi datoria responsabil şi cu mult tact pastoral, a avut un astfel de eşec. În contrapondere, avem localităţi în care Oastea Domnului a închis toate crâşmele şi întreaga comunitate participa activ la viaţa Bisericii.

Totodată însă avem şi o definiţie a adevăratului ostaş, dată de Pr. Cleopa, aşa cum l-a statornicit, de altfel, însuşi Pr. Iosif Trifa: „Iar ostaşii Domnului adevăraţi, care au rămas în Biserică şi ascultă de Biserică şi de preot, care ţin cele patru sfinte posturi şi miercurea şi vinerea, care se mărturisesc regulat, se împărtăşesc şi nu fac nimic fără voia Bisericii şi a preoţilor, aceia sunt ostaşi adevăraţi, aceia sunt fii ascultători ai lui Hristos”. Şi, în acest sens, exemplifică: „Sora mea cea mare, Maria, a murit în Oastea Domnului. La fel şi cumnatul meu. O, dacă aş avea eu credinţa ei! La biserică mergea regulat. Atunci le dăduse şi steaguri şi un fel de decoraţii la ostaşii Domnului. Erau trecuţi în Oastea Domnului şi ofiţeri, aveau mulţi preoţi. A pornit foarte bine Oastea Domnului. Dar când au venit comuniştii, au dezbinat-o tare şi mulţi s-au dus la secte, lepădându-se de Biserică”.

Teza aceasta a dezbinării e una prea complexă spre a fi pusă în discuţie aici. Cert e însă că nu doar Oastea Domnului a avut pierderi şi, mai ales, culpe semnificative în această luptă. Şi că merele discordiei nu au fost împărţite doar de reprezentanţii văzuţi (expliciţi) ai comunismului. Iar derapajele, ca şi (i)responsabilitatea nu sunt doar ale ostaşilor, ci sunt, în primul rând, consecinţe ale proastei gestionări a unei astfel de Mişcări, de către factori multipli. Factori care, la o analiză echilibrată şi lipsită de maliţioase subiectivităţi, nu cred că ar înclina balanţa vinovăţiilor, cu necesitate, înspre Oastea Domnului.

Romeo PETRAŞCIUC

Author: Editor

Comentarii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *