Mărturii Meditaţii Traian Dorz

PREŢUL RĂSCUMPĂRĂRII NOASTRE

Traian DorzFinalul unei vorbiri a fratelui Traian Dorz
de la o adunare – 29 decembrie 1985

(…) Trei săptămâni de praznic. Şi am vrut să ne aducem aminte despre o astfel de sărbătoare din Ierusalim, în care, [cum scrie] la Ioan, capitolul 7, versetul 37, Mântuitorul S-a ridicat în picioare şi a strigat.

E sfârşitul praznicului. Vă veţi duce fiecare dintre voi acasă. Cum mergeţi? Aţi aflat voi izvorul apelor vii? L-aţi aflat voi pe Iisus cel micuţ, născut într-o iesle şi venit, trimis de Dumnezeu, pentru mântuirea voastră, a tuturor şi a fiecăruia în parte? Cum vă întoarceţi voi de la acest praznic înapoi acasă?

S-a terminat Sărbătoarea Crăciunului. S-a terminat şi ultima săptămână din anul acesta. De fiecare dată, cu terminarea sărbătorilor Crăciunului, se termină şi anul. Şi ne întoarcem înapoi acasă cum s-au întors păstorii, cum s-au întors îngeraşii, cum s-au întors magii. Ducem noi oare înapoi pe Iisus cel viu, pe Iisus cel scump, pe Iisus cel drag aflat?

L-am aflat noi pe Iisus în aceste praznice, în care de la început, din prima noapte, ni s-a vestit: „Ni S-a născut un Mântuitor, Care este Hristos Domnul”? L-am aflat noi? Am pornit noi să-L căutăm cu adevărat şi aievea? L-am aflat noi pe Iisus?

Poate să Se nască în ieslea Betleemului. Poate să Se nască în mii de inimi – şi S-a născut în mii de inimi –; dacă nu S-a născut în inima noastră, dacă noi înşine n-am primit naşterea Lui în sufletul nostru şi dacă nouă înşine nu ne-a adus bucuria acestei naşteri şi renaşteri, a acestei înnoiri duhovniceşti, pentru noi a venit Iisus în zadar.

Nu de mult am auzit o întâmplare. V-o spun; poate că ştiţi, poate că nu ştiţi.

Pe malul unui canal adânc pescuia un tânăr odată. Şi era singurul fiu al unor părinţi bine înstăriţi şi bogaţi. La o mişcare greşită, tânărul, vrând să caute să arunce, nu ştiu cum… undiţa după un peşte, a alunecat şi a căzut în canal. Apa era adâncă. Pe mal era o mulţime de oameni. Se uitau la el, se înspăimântau, ţipau, urlau şi strigau, dar nici unul n-a sărit să-l scoată pe tânăr. Trecând pe acolo, din întâmplare, un om binefăcător, s-a aruncat în canal. Şi cu preţul vieţii lui l-a salvat pe tânăr şi l-a scos afară, spre uimirea şi bucuria tuturor celorlalţi. După ce l-a scos afară teafăr, i-a spus la ureche nişte cuvinte. Şi apoi a plecat.

Părinţii lui, auzind în grabă despre vestea nenorocită, au alergat să vadă. Când au văzut copilul sănătos şi teafăr, s-au bucurat din toată inima şi au spus:

– Cine e cel care te-a salvat?

Tânărul n-a ştiut să spună cine este.

– Dar cum, ce?…

– Nu mi-a spus decât câteva cuvinte la ureche şi a plecat. Nu mai ştiu cine a fost.

– Şi ce ţi-a spus la ureche salvatorul tău?

– Mi-a spus aşa: „Vezi, să nu te fi salvat în zadar. Eu mi-am pus în primejdie viaţa pentru tine. Să nu te fi salvat în zadar”.

Atunci a înţeles…

Întâmplarea aceasta este foarte grăitoare şi pentru noi. A venit Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, Care Şi-a dat viaţa pentru noi, S-a aruncat în prăpastia, în focul pierzării în care zăceam noi, şi ne-a scos de acolo cu preţul vieţii Sale. El a plătit asta cu Sângele Său, cu viaţa Sa, cu moartea Sa. Şi acum ne spune fiecăruia: „Vezi, să nu te fi salvat în zadar. Vezi, să nu-Mi fi dat pentru tine în zadar viaţa. Vezi, să nu-Mi fi cheltuit pentru tine sufletul Meu, să nu-Mi fi vărsat Sângele în zadar pe Cruce”.

Cât de adânc trebuie să aibă rezonanţă în sufletul nostru acest cuvânt! Şi neuitat să ne rămână pentru totdeauna: Hristos ne-a răscumpărat, Şi-a dat viaţa pentru noi, a părăsit cerul. Noi nu ştim… nu ştim să cântărim preţul cel mare pe care l-a dat El pentru noi.

Spune Mântuitorul în rugăciunea Sa din capitolul 17, de la Ioan: „Proslă­veşte-Mă, Tată, la Tine cu slava pe care-o aveam înainte de întemeierea lumii”. Slava lui Dumnezeu! El era adoratul cerurilor, stăpânul şi creatorul vieţii veşnice, pentru că tot ce s-a făcut s-a făcut prin El şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără de El. Toate Scripturile arată ce rol strălucit a avut şi are Mântuitorul în ceruri.

În capitolul 8 din Proverbe, spune aşa de frumos: „Eu eram înţelepciunea Tatălui când El a făcut cerurile. Când se trăgeau contururile eterne ale creaţiunii, Eu eram lumina care juca în faţa Lui şi-I delecta privirile Tatălui. Eu eram desfătarea Tatălui”. El este desfătarea Tatălui. Tatăl Însuşi a spus: „El este Fiul Meu preaiubit, în Care Îmi găsesc toată desfătarea”. Atât de mult a bucurat El pe Tatăl prin viaţa Lui sfântă! El era desfătarea Creatorului întregii creaţii.

Şi Acela prin care s-au făcut galaxiile, lumile nemăsurate, de miliarde de ani-lumină distanţă, El Şi-a strâns nemărginirea Lui până a încăput în chipul unui Copilaş micuţ, într-o iesle, în cea mai de jos stare, pentru ca să ne mântuiască pe noi, răscumpărându-ne cu cea mai grea Jertfă. Şi jertfa mizeriei, şi jert­fa suferinţei, şi jertfa umilinţei, şi jertfa vieţii, ca să ne răscumpere pe noi toţi.

Ştiţi, cineva spunea aşa: „Dacă un împărat care are toată slava lumii acesteia ar primi să se facă un câine, ca să-i mântuiască pe toţi câinii vagabonzi, nenorociţi, râioşi, chinuiţi, alungaţi, din milă pentru câinii aceştia de care nimeni n-are milă, în care toţi aruncă şi care umblă flămânzi şi schilozi pe drumuri, dacă din milă pentru grămada asta de câini, împăratul cel înălţat s-ar preface câine, ca să-i poată mântui pe toţi câinii: să sufere o viaţă de câine, mizerii de câine, foame de câine, frig de câine, batjocuri de câine, bătaie de câine, alungare de câine, ca să poată să-i mântuiască pe câini prin jertfa lui, şi mai mult a făcut Domnul Iisus pentru noi. De la slava de unde a fost, S-a coborât până la starea nenorocită în care eram noi. S-a prefăcut asemenea nouă, ca să ne poată ridica, răscumpăra, mântui pe noi, cei care eram pierduţi şi fără nici o nădejde”. Atât de mult ne-a iubit Dumnezeu…

Scrie Cuvântul Domnului la Ioan 3, 16: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea”, atât de mult… „că Şi-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. Atât de mult… Cât de mult este aceasta, cine poate să măsoare? Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea!… Nemărginit de mult… Şi totuşi, aceste trei cuvinte spun şi o limită: atât de mult. Şi-a dat pe singurul Său Fiu, dar atât de mult. L-a dat o singură dată; altădată nu-L mai dă. Un alt Hristos care să moară şi să-i răscumpere pe oameni nu mai dă. Pe cine nu-L primeşte pe acest Hristos, pe cine nu-L crede, nu mai este cine să-l mântuiască niciodată, pentru că nici altă dată, nici alt Hristos nu mai este, dar nici o altă moarte nu mai suferă. Pentru cine nu-L primeşte pe Domnul Iisus pe Care L-a dat Tatăl pentru mântuirea noastră, pe acela nimeni nu-l mai răscumpără şi nu-l mai mântuieşte niciodată.

De aceea, fericit cel care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlineşte. De aceea, binecuvântat este oricine Îl primeşte pe acest Iisus şi-L ascultă.

S-au sfârşit sărbătorile Crăciunului. Acum fiecare ne întoarcem cum s-au întors îngeraşii şi păstorii, şi magii de la ieslea Domnului Iisus. Ducem noi pe Iisus cu noi? L-am primit noi, L-am aflat noi pe Domnul Iisus? L-am preţuit noi? Îl iubim noi pe Domnul? Că El de aceea a venit, ca noi să-L primim, [cum spun] toate colinzile noastre. Colinzile noastre… Minunate sunt mesajele trimise de Dumnezeu prin colinzi. Cele mai vechi cântări ale noastre sunt colinzile. Vin de departe, de foarte departe. Sunt în ele cuvinte pe care nimeni nu le înţelege. „Lerui-ler” nimeni nu ştie ce înseamnă. Acest cuvânt avea o însemnătate cândva, dar vine de atât de departe, că noi nu putem înţelege. Aceste colinzi ne aduc nouă pe Iisus cel micuţ, Dragul, Scumpul nostru Mântuitor.

Noi Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate aceste sfinte adevăruri care ne-au fost făcute cunoscute.

Avem o carte, „Minune şi Taină”, despre Maica Domnului. Acolo sunt cuprinse imne, colinzi, cântece de leagăn pentru Iisus micuţ şi cântări de Patimi cu Maica Domnului. E o carte care, când Dumnezeu va face să apară, va umple lumea de bucurie. Cei mai mari şi mai cunoscători dintre cei pe care-i avem acuma, părintele Stăniloae, acel mare om, de talie universală, pe care încă îl are Biserica şi creştinătatea noastră, a spus despre cartea aceasta: „Niciodată n-am văzut aşa ceva. E o carte care va aduce multă bucurie şi multă înviorare în creştinismul nostru”. Şi alţii, mai departe, au spus aceste lucruri.

Toate acestea ne aduc aminte şi caută să aducă în preocupările noastre rolul minunat al Maicii Domnului, dar şi pe Iisus, în toată înfăţişarea dragostei cu care ni L-a trimis nouă Dumnezeu pe acest Miel Sfânt Care S-a dat pe Sine pentru iertarea şi mântuirea noastră.

Să-I mulţumim Domnului pentru toate acestea.

Eu, luat de dragoste, am început să deapăn atâtea gânduri pline de bucurie din inima mea. Poate că am spus prea mult. E şi acesta un defect, că, atunci când eşti în momente şi în împrejurări deosebite şi între suflete iubite, ai avea atât de mult să-ţi descarci şi să-ţi verşi inima. Şi suntem acuma într-un moment deosebit şi-ntr-un loc deosebit şi bucuriile acestea, cu gândurile acestea frumoase, ne-au ispitit să tot lungim firul acestei vorbiri. Pentru că trăim împreună nişte momente pe care aş vrea să nu le mai uităm nici unii, niciodată. Şi măcar din mulţimea acestor gânduri să păstrăm câte ceva fiecare pentru noi.

M-aş fi bucurat mult şi am dorit – şi am admirat de multe ori pe cei care au făcut aşa, mai ales pe tinerii noştri – dacă de fiecare dată când participă undeva, la o întâlnire ca aceasta când Cuvântul lui Dumnezeu se mărturiseşte şi când mai sunt gânduri inspirate de Duhul lui Dumnezeu pe care n-ar trebui să le uităm, i-am vedea cu câte un carneţel şi cu câte un creion, scriindu-şi câte-o idee, câte-un gând.

Dar eu cred că Dumnezeu, Care v-a dat o memorie bună şi o inimă trează, va fi pus din gândurile acestea câteva şi pe tăbliţa cea fină, pe ceara cea caldă a inimii voastre şi nu le veţi uita. Nu uitaţi dragostea lui Dumnezeu; nu uitaţi numele care vă este scris în ceruri, în Cartea Vieţii. Străduiţi-vă să vi-l faceţi în fiecare zi tot mai frumos şi mai strălucitor acolo. Să nu rămână pagina albă sub nume. Sub numele acesta să scrie mereu gânduri frumoase, lucruri, fapte frumoase. Pentru ca în ziua când se va deschide Cartea şi se va citi acolo, să aibă Domnul ce să spună. Pentru că este scris: „Pe cine Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui şi înaintea îngerilor Săi”.

Cum va fi mărturisirea asta? Se va citi din Cartea Vieţii, de pe pagina pe care a fost scris în vârf numele nostru, faptele pe care le-am adăugat mereu de‑atunci de când ne-am predat Domnului până când Domnul ne va chema la El. Şi când am plecat în cer, pagina a fost închisă. Se va deschide odată, când va veni Domnul, şi va mărturisi înaintea tuturor oamenilor ceea ce am făcut noi pentru El aici pe pământ. Dea Domnul ca, în ziua aceea, numele nostru să fie scris frumos acolo. Şi împreună cu numele nostru şi sub el să fie scrise fapte frumoase, gânduri frumoase, îndemnuri frumoase. Că doi martori ai Domnului ne însoţesc pe fiecare dintre noi, de la clipa legământului până la clipa Judecăţii: îngerul de-a dreapta şi îngerul de-a stânga. Când facem un bine, îngerul de‑a dreapta zice: „Domnul să te binecuvânteze şi să te răsplătească”; şi cel de‑a stânga zice: „Amin”. Când facem o faptă rea, îngerul de-a stânga zice: „Domnul să te mustre şi să te judece”; şi cel de-a dreapta zice: „Amin”.

Este scris: „orice faptă să fie întemeiată pe mărturia a doi martori”. Aceşti doi martori ne însoţesc tot drumul vieţii noastre. Cel puţin aceştia. Şi în Ziua Judecăţii, ei vor mărturisi despre tot ce a fost scris acolo, pentru că va trebui să adeverească, să spună: „În faţa noastră, martorul din stânga şi martorul din dreapta”.

Străduiţi-vă ca toţi cei care ne însoţesc, duhurile Domnului, îngerii cărora El le porunceşte să ne însoţească în toate căile noastre, martorii noştri din stânga şi din dreapta să poată mărturisi totdeauna frumos despre noi. Ei ne văd când suntem cei mai singuri, în cea mai adâncă singurătate şi în întuneric. Ochii Domnului ne văd, ochii îngerilor Domnului ne văd. Să poată mărturisi despre noi frumos.

Dea Domnul ca în Ziua Judecăţii să se pomenească frumos despre noaptea aceasta pe care am petrecut-o împreună şi despre bunele hotărâri pe care le-am luat toţi ca în viitor să trăim mai frumos şi să încărcăm pagina noastră din Cartea Vieţii cu fapte şi cu gânduri tot mai frumoase.

Să ne ajute Domnul la toţi! Amin.

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 5

Lasă un răspuns