Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Prietenul şi Dumnezeul meu, ajută-mi!

Prietenul şi Dumnezeul meu, ajută-mi!

Prietenul şi Dumnezeul meu, ajută-mi!

Tu eşti Cel care îmi ceri şi îmi dai totul. Fără puternica Ta credinţă, eu sunt un neputincios.

Iubirea Ta îmi cere mereu să duc o mare luptă, atât în lăuntrul meu, cât şi afară. (…)

Ştiu bine că acela care vrea să sfărâme o stâncă trebuie să muncească, încă de la prima izbitură, cu o fericită încredere în izbânda ultimă.

Credinţa întăreşte braţul, reînnoieşte efortul, menţine puterea.

În momentul pierderii credinţei, vrăjmaşul se ridică, apele cresc, piatra se întăreşte şi împotrivirea învinge. Fă să nu-mi pierd niciodată credinţa în iubire!

Având credinţa în Tine, voi lupta fericit şi voi muri fericit. Prin credinţa în Tine, tot ce nu-mi reuşeşte astăzi, sigur îmi va reuşi mâine. Sau, în orice caz, într-un mâine.

Tot ce nu pot atinge acum, credinţa în Tine mă asigură că voi atinge în curând, sau, în orice caz, că voi atinge cândva, odată, sigur!

Tot ce nu-mi reuşeşte în felul cum aş vrea acum, credinţa în Tine îmi dă încredinţarea că voi reuşi în alt fel. Dar că sigur voi reuşi!

Când ţinta mea este sfântă şi umbletul meu este curat – poate să fie ea cât de înaltă şi pot fi aripile mele cât de slabe sau picioarele mele cât de încete – minunea se va împlini!

Voi ajunge, cu siguranţă! Chiar dacă acum zbor numai cu o singură aripă. Dumnezeu şi iubirea mi-o vor întări şi pe cealaltă.

Şi ce minunat va fi când această aripă cu puterile ei reînnoite prin Duhul Vieţii o va ajuta şi pe cealaltă, poate prea obosită de efortul făcut înainte, de luptele începutului. Devenind ea mai tare. Şi în viitor, ca uneori în trecut. Dumnezeul meu, întăreşte-mă!

Nu există vrăjmaş care să nu poată fi învins, când dragostea mea e unită cu Neprihănirea.

Şi dragostea şi credinţa, fără neprihănire, nu pot decât să mi se prăbuşească, nu pot să-mi fie decât nefericite.

Orice virtute, care vrea să izbutească în lupta ei, trebuie neapărat să-mi fie unită cu neprihănirea. Să pornească împreună, să lupte împreună, să ajungă împreună cu ea.

Până nu poate porni cea de a doua, să nu meargă nici cea dintâi. Să stea împreună până ce vor putea porni împreună, dar să nu se despartă niciodată. Căci şi plecarea îşi are vremea ei, ca şi ajungerea.

Când îi soseşte ceasul său, orice zbor se ia frumos şi orice sfârşit biruitor aduce două cununi.

Dintr-o zi ca asta n-am mai avut cui spune „părinte“.

În locul unui grai cald, mi-a rămas atunci o tăcere rece.

În locul unei îndrumări uşoare, mi-a rămas o experienţă grea.

În locul unei inimi mlădioase, mi-a rămas o cruce neclintită.

Dar, deasupra tuturor, foarte aproape de Soare, mi s-a înălţat o pildă frumoasă către care mă întind mereu cu osteneli crâncene, cu pocăinţe amare, cu tânjiri mistuitoare de dor, ca nişte întinderi pe vârfurile picioarelor mele şi tot nu-i pot atinge tălpile Lui.

Prietenul şi Dumnezeul meu, ajută-mi!

Traian Dorz – Prietenul tinereţii mele

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!