1. Când aveţi în mijlocul vostru un om sau o lucrare peste care vedeţi semnele Evangheliei lui Hristos, să primiţi mărturia pe care v o aduce acest trimis,
credeţi o şi urmaţi-o!
Nu cumva, nesocotind o, să fiţi pedepsiţi cu pierzarea veşnică a unei înspăimântătoare rătăciri de la Adevăr
şi a unei despărţiri de la Dragoste.
2. De nimic nu au mai multă nevoie, în marea lor chemare
şi în uriaşa lor răspundere pentru împlinirea ei, trimişii lui Dumnezeu decât de rugăciune.
Împinşi de Dumnezeu şi respinşi de oameni,
trimişi de Har şi opriţi de legi,
chemaţi de dragoste şi alungaţi de ură,
înconjuraţi de priveliştea pierzării lumii,
– aceşti trimişi ai lui Hristos sunt cei mai fericiţi şi cei mai chinuiţi dintre toţi oamenii.
Rugaţi vă pentru ei. Şi aveţi pentru ei cea mai adâncă înţelegere!
3. Trimişii Domnului trebuie să plângă cu cei ce plâng ca şi cum ar fi asemenea cu ei de nefericiţi,
pentru ca, împărtăşind simţit durerea lor, să-i poată apropia de mângâierea pe care ei o pot da din partea lui Hristos.
Trebuie să se bucure cu cei ce se bucură, chiar dacă inima lor sângerează de dureri,
pentru ca astfel să le poată spune celor de lângă ei că totuşi e mai folositor să plângă acuma decât să plângă în veşnicie (Lc 6, 21-25).
4. În mijlocul celor ce odihnesc, aceşti trimişi ai lui Hristos nu pot să se odihnească.
Între cei care se bucură de toate drepturile, – lor nu li se îngăduie nimic din ceea ce altora le prisoseşte (I Cor 9, 1 7).
Între cei ce pot să se folosească de atâtea mijloace, – lor nu le este îngăduit aproape nimic (Fapte 20, 33).
Când unii nu au nici o grijă, deşi sunt aproape, ei trebuie să fie munciţi de îngrijorări, cu toate că sunt departe.
Când unii cad – şi nimănui nu i pasă, ei simt pentru căderea oricui o arsură şi o mistuitoare răspundere în toată inima lor (II Cor 11, 28 29).
5. Trimişilor lui Hristos nu le este îngăduit să stea jos până când mai este cineva care stă în picioare.
Ei nu mai pot să mănânce până când mai este cineva flămând.
Ei nu au voie să plece până când mai este încă un snop nestrâns, o uşă deschisă, un lucru neterminat.
6. Din cetate în cetate îi aşteaptă pe trimişii lui Iisus lanţuri şi necazuri, dar ei n au voie să ţină la viaţa lor cum fac ceilalţi oameni.
Pas cu pas alături cu moartea, ei trebuie să şi pună în primejdie însăşi viaţa lor, în fiecare clipă, pentru a o salva pe a altora.
Oricât de scumpe lucruri şi fiinţe ar avea şi ei pe lume, totuşi, mai presus de orice preţ al lor ei trebuie să pună slujba plină de răspundere pe care o au de la Dum¬-nezeu pentru alţii.
7. Dacă sunt preţuiţi şi iubiţi, – ei mulţumesc pentru aceasta lui Hristos. Şi sunt fericiţi să vadă că Cel pe Care Îl propovăduiesc ei El este iubit şi preţuit din pricina lor.
Dacă sunt dispreţuiţi şi urâţi, ei se îndurerează de soarta acelora care L lovesc şi Îl prigonesc în ei pe Hristos.
Ei, ştiind bine ce osândă îi aşteaptă pe toţi cei împotrivitori, se roagă pentru cei care îi prigonesc şi pentru cei care se poartă rău cu ei.
Aceasta este soarta trimişilor lui Iisus în lume.
8. În faţa lui Dumnezeu, trimişii Săi îi apără pe oa-meni, iar în faţa oamenilor Îl apără pe Dumnezeu.
De Dumnezeu se roagă pentru mântuirea sufletelor, de suflete se roagă pentru mântuirea lui Dumnezeu.
Înaintea lui Dumnezeu plâng pentru lume, iar înaintea lumii plâng pentru Dumnezeu.
9. Ceea ce nu se vede nicidecum la alţii, la trimişii lui Hristos se arată de departe şi este văzut de toată lumea.
Ei n au voie să se apere nici de loviturile celor mai slabi decât ei.
Nici de învinuirile celui nedrept.
Nici de lăcomia celui hrăpăreţ,
– ci, cui vrea să le ia haina, trebuie să i lase şi că-maşa lor,
iar celui care i loveşte pe obrazul stâng, trebuie să i întoarcă şi obrazul drept.
Şi dacă le cere cineva să meargă cu ei o milă de loc, ei trebuie să meargă două (Mt 5, 39 48).
Fiindcă ei nu pot nesocoti nici unul din Cuvintele Domnului Iisus, – cum pot face alţii.
10. Căutând să şi alipească prin iubire inima de inimile oamenilor, fiecare despărţire de fiecare dintre ei le o sfâşie pe a lor,
fiecare cădere a altora le o arde,
fiecare nepăsare a fraţilor le o doare
şi fiecare lepădare a oamenilor le o străpunge.
Căci Dumnezeu a făcut din ei ceea ce a făcut şi din Iisus Hristos, Fiul Său şi Domnul lor: o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni.
11. Desigur, în curând îi aşteaptă aceeaşi lumină ca a lui Iisus, la Dumnezeu. Şi în Veşnicie, aceeaşi răs¬plată fericită.
Dar în lume îi aşteaptă aceeaşi umbră apăsătoare,
aceeaşi slujbă şi aceeaşi cruce,
şi aceeaşi dureroasă dăruire ca a lui Hristos, Domnul lor.
12. Trimişii lui Hristos au cea mai mare nevoie de rugăciune.
Hristos S a rugat atât de stăruitor pentru ei!
Şi de aceea trebuie şi noi să ne rugăm pentru ei necurmat.
Căci rugându ne pentru ei, ne rugăm pentru noi,
pentru urmaşii noştri
şi pentru toată lumea a cărei mântuire Jertfa lui Hristos ne o dăruieşte prin jertfa lor
şi mijlocirea Lui prin mijlocirile lor,
şi Cuvântul Lui prin cuvintele lor.
13. Hristos ar fi putut mântui lumea şi fără ucenicii Săi, dacă ar fi vrut să înlăture cu totul împreună lucrarea lor cu El.
După cum Dumnezeu ar fi putut face acest lucru şi fără întruparea ca Om a Fiului Său Iisus Hristos din Preasfânta Fecioară Maria.
Căci lui Dumnezeu toate lucrurile Îi sunt cu putinţă (Mt 19, 26).
Dar, în înţelepciunea Sa cea veşnică, El a ales să fie astfel mântuirea noastră, căci în acest fel a găsit El că va fi cel mai bine.
14. Mântuitorul ar fi putut să Se întrupeze venind în lume şi în alt fel, pentru că, Dumnezeu fiind, El nu putea fi îngrădit de legi omeneşti şi de piedici de netrecut în alegerea căilor Sale,
– dar a ales o pe Preasfânta Fecioară Maria ca mijlocitoarea celei mai binecuvântate căi prin care trebuia să vină El între oameni – pentru mântuirea oamenilor.
Fiindcă nici o altă cale nu era mai potrivită ca a-ceasta, nici mai curată şi nici mai iubitoare pentru noi;
nici un alt mijloc nu era mai bun
şi nici o altă fiinţă nu era mai curată şi mai frumoasă ca ea.
Spre a fi vrednică de Sfinţenia Celui ce venea să sfinţească toate, de la Dumnezeu şi pentru Dumnezeu.
O, ce tainică şi iubitoare este înţelepciunea lui Hristos!
15. De ce Preasfintei Fecioare Maria i s a închinat arhanghelul strălucit, zicându i: „Plecăciune ţie, căreia ţi s a făcut mare har” (Lc 1, 28)?
Fiindcă Duhul Sfânt Se pogorâse peste ea
şi Puterea Celui Preaînalt o umbrise.
Sfântul Care Se Năştea din ea era Fiul lui Dum-nezeu.
Iată aici, în alegerea Sfintei Fecioare Maria ca mijloc al întrupării lui Hristos, toată Lucrarea Sfintei Treimi.
Ea se împlinea în clipa aceea într o Singură fiinţă omenească, pentru toată omenirea.
De aceea trebuie toate neamurile s o numească fericită!
16. Duhul Sfânt Se pogorâse peste Maica Domnului înainte de a coborî peste apostoli şi peste Biserică.
Puterea Celui Preaînalt o investise pe ea cu o stră-lucire eternă şi unică înainte de a i investi pe apostoli.
Şi împărtăşirea cu Hristos prin primirea în fiinţa ei a Trupului şi a Sângelui Său Sfânt o sfinţise pe ea mai întâi, şi în cel mai presus fel, înaintea tuturor celor ce vor veni pe urmele Lui…
Iată un mare adevăr nesocotit de prea mulţi „cre-dincioşi” astăzi, spre veşnica lor pagubă.
17. De ce Hristos Şi a ridicat Ochii Săi spre ucenicii Săi ca spre nişte înălţimi şi le a zis: „Ferice de voi, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră…” (Lc 6, 20)?
Pentru că – după cum Preasfânta Fecioară, în clipa Întrupării, avea în sine, prin Hristos, toată Lucrarea viitoare a Sfintei Treimi –,
tot aşa, toată desfăşurarea lucrării de mântuire pe care Dumnezeu, în toate feluritele Sale înfăţişări, urma să o desăvârşească,
Hristos o vedea atunci în sfinţii Săi apostoli.
Hristos vedea atunci în ei toată Biserica Sa
şi tot nemărginitul număr al celor ce se vor mântui prin Cuvântul mărturisit de ei.
18. Viitorul stă în Prezent, după cum lanurile de mâine stau în sacii cu sămânţă de azi;
şi după cum roadele de la toamnă stau de cu pri-măvară în sapa din mâinile gospodarului;
şi după cum clădirea viitoare stă în pietrele sau în lemnele pe care le strângi acum;
şi după cum adunarea de mâine stă în cuvântul pe care tu îl mărturiseşti azi cu putere în graiul tău.
19. În Preacurata Fecioară, Maica Domnului Iisus, – îngerul slăvit vedea Unicul Vas învrednicit de toată Lucrarea tainică a Sfintei Treimi.
De aceea s a apropiat cu veneraţie şi s a plecat cu smerenie în faţa ei, fiindcă se pleca în faţa lui Dumnezeu din ea, în faţa Biruinţei din El.
20. Ridicându Şi privirile spre ucenicii Săi, Mântuitorul Îşi arăta toată preţuirea Lui pentru jertfa şi pentru toată lupta pe care o vor duce ei pentru împlinirea Voii Tatălui Ceresc,
pentru răspândirea Lucrării Duhului Sfânt,
pentru puterea Evangheliei Sale.
Tot ce este astăzi şi va fi până la sfârşitul veacurilor, prin Hristos şi prin Biserică, în lume şi în ceruri
– în clipa aceea era în apostolii Domnului.
De aceea El i a preţuit atât de mult.
Şi noi trebuie la fel să i preţuim.
Te rugăm, Doamne Iisuse, ajută ne.
Amin.
Mărturisirea strălucită / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2007
* * *
Cuvinte înţelepte
La un om cinstit ascultă cât de greu cuvânt să ţi spună,
că acesta niciodată nu ţi va spune o minciună,
ci cuvintele lui toate duc înţelepciune multă,
însă n au folos de ele, numai cei ce le ascultă.
