Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home PRIVEGHEAŢI, VĂ RUGAŢI ŞI LUPTAŢI

PRIVEGHEAŢI, VĂ RUGAŢI ŞI LUPTAŢI

PRIVEGHEAŢI, VĂ RUGAŢI ŞI LUPTAŢI

Cuvântarea păr. Vasile I. Ouatu rostită la
Congresul Oastei Domnului, Sibiu
„Lucrarea mea de laudă es­te pentru împăratul” (Ps 45, 1).

Prea Sfinţite stăpâne,

Prea Cucernici părinţi,

iubiţii fraţi şi surori în Ostăşia Domnului Iisus!

Sunt câteva zile de când l-am cercetat pe acela care ne este nouă tutu­ror scump, drag şi preţios, pe Părin­tele Iosif. De multă vreme inima mea era aprinsă de dorul să-l mai văd pe Părintele Iosif şi să petrec fericite clipe în tovărăşia lui, dar, suferinţa, pe de o parte, şi alte împrejurări, pe de alta, m-au reţinut a merge lângă ace­la care prin jertfă a cucerit inimile noastre şi ne-a strâns astăzi într-o oş­tire duhovnicească. Da, iubiţilor, Dumnezeu, Iisus Mântuitorul, Care ne călăuzeşte paşii şi ne dă la bună vre­me din darurile Sale bogate, înainte de a veni aici ca să vă văd şi să ne vedem după un an de despărţire, de luptă, de necazuri, de amărăciuni şi frământării, mi-a făcut această bucu­rie de-a mă vedea cu acela care ne-a chemat şi strâns sub steagul Domnu­lui Iisus. Nu sunt vrednic a-I mulţu­mi pentru această mare bucurie, că mi-a înlesnit a sta câteva clipe la căpătâiul celui ce din somn ne-a deş­teptat şi, în corabia mântuirii, ca vred­nici luptători ne-a aşezat. Cu adevărat, am dorit să-l văd şi Domnul mi-a ajutat. Inima mea l-a căutat şi l-a dorit cu înfometare, spre a-l vedea; şi Iisus Mântuitorul a mângâiat sufletul meu şi a aliniat durerea inimii mele, prilejuind înainte de a fi aici întâlni­rea cu preaiubitul nostru Părinte Io­sif.

Dar, iubiţilor, inima mea din nou a fost de lacrimi copleşită şi aceasta chiar de la sosirea în gara Orăştie, deoarece acolo am auzit cel dintâi cu­vânt despre Părintele Iosif. La întrebarea mea plină de nerăbdare să aflu ceva despre Părintele Iosif, un domn ce cobora din sanatoriu îmi răspunde: ,,Părin­tele Iosif e încă greu bolnav…”. Cutremurat de un fior de nepătruns, am suspinat adânc… Din înălţarea sufletească ce mă stăpânea, gândindu-mă că peste câteva clipe îl voi ve­dea pe alesul Domnului slujitor, iată, deodată şi pe neaşteptate pătrunde în mine un duh de întristare. Mă urmă­reau cuvintele: „Părintele Iosif e încă greu bolnav”.

Acum eram şi mai nerăbdător să-l aflu, să-l văd, să mă conving, să plâng şi să mă rog, spre a înţelege taina acestei grele suferinţe. Dar iarăşi m-am recules şi-am zis în tainica-mi rugă­ciune: „Doamne, fie voia Ta. Nu precum noi voim, ci precum Tu, Doam­ne”. Stăpânit însă de emoţia nerăbdării, la ora 2 p. m. am sosit în sa­natoriu. Moment zguduitor şi plin de emoţii!… După câteva ciocănituri în uşă, o voce slabă mă invită înăuntru. E glasul stins, dar plin de iubire al Părintelui Iosif, care stătea culcat în pat, istovit de suferinţe. Deşi [era] la ora 2 numai, totuşi fruntea-i era scăldată în sudori. O, cine ar putea înţelege vre­odată acest foc al suferinţei în care arde mereu viaţa unui om?… Da, iubiţilor, am văzut şi vă spun şi vouă: Părintele Iosif e greu bolnav. El e bolnav cu trupul, ca să fim noi sănă­toşi cu duhul; şi-a mistuit făptura, ca să ne întărim noi credinţa. Căci într-adevăr, de n-ar fi el aşa, noi astăzi poate n-am fi fost aici. Prin jertfa vieţii sale de păstor iubitor şi vrednic slujitor al altarului, noi astăzi ne-am adunat smeriţii, dar plini de încredin­ţare, sub scutul Domnului Iisus. O, cât de mult ne iubeşte el pe noi! De-acolo, din pat de suferinţă, din cupto­rul chinuitor al temperaturii, el încă ne urmăreşte cu rugăciunile pe care necontenit le duce înaintea Tatălui Ceresc. Şi acuma, tot din această iu­bire sfântă, vă trimite prin mine, sme­ritul frate mai mic, o caldă şi sfântă binecuvântare. E binecuvântarea păs­torului, e binecuvântarea slujitoru­lui lui Dumnezeu care, prim luptă şl jertfă, necontenit veghează asupra mântuirii noastre. De aceea, primiţi-o, fraţilor, primiţi-o, surorilor, şi o închi­deţi în cămara plină de iubire a inimilor voastre şi păstraţi-o acolo ca pe darul cel mai preţios.

Dar, iubiţilor, odată cu binecuvântarea, eu vă aduc şi o rugăminte: de a vă ruga necon­tenit pentru Părintele Iosif. Ca unor copii aleşi şi ascultători, vă spun: Luptaţi-vă până la sânge, în rugăciunile voastre către Domnul, pentru fratele şi Părintele nostru drag. Cu ochii scăldaţi în lacrimile iubirii, Părintele Iosif îmi zicea: „Spune fra­ţilor că îi rog să se roage şi mai de­parte pentru mine, că am multă tre­buinţă de rugăciunea lor”.

Însă, iubiţilor fraţi, dacă este ade­vărat că Părintele Iosif are nevoie de rugăciunile noastre, apoi nu-i mai puţin adevărat că noi înşine avem un şi mai mare interes ca Domnul să ni-l redea sănătos pe fronturile luptei noastre ostăşeşti. De aceea, primiţi cu aceeaşi dragoste şi această rugăminte, de a-l avea necontenit în rugăciunile voastre. Iubiţilor fraţii, o clipă să nu uitaţi că pe acest pământ, după iubi­tul îşi scumpul nostru Tit, voi sunteţi singura mângâiere, singura bucurie şi fericire a Părintelui Iosif.

De aceea, eu mult m-am bucurat când, urcând spre sanatoriu, din dis­tanţă în distanţă, am văzut grupuri de ostaşi care urcau acelaşi deal, mer­gând să-l cerceteze pe acela care a cu­cerit inimile noastre.

Şi cât mi-a umplut sufletul de bucu­rie aflând că în fiecare zi de sărbă­toare vin, din toate părţile ţării şi mai ales de prin împrejurimi, atâtea şi atâtea sute de ostaşii, mărturisind iubi­re şi recunoştinţă.

Se strâng în jurul patului de sufe­rinţă, cântă, plâng, se roagă şi vor­besc. Toate aceste lucruri mi-au în­viorat făptura, înţelegând că ostaşul ştie să iubească şi stă necontenit de veghe, spre a-şi arăta oricând recu­noştinţa. De aceea, strâns uniţi, cu un cuget şi o simţire, o clipă nu încetaţi a vă ruga, căci noi încă avem trebu­inţă de această binecuvântată trâm­biţă a deşteptării. Deşi în această stare a grelei suferinţe, totuşi el încă nouă ni se dă, alimentând fără înce­tare fronturile Oastei cu merindea cea duhovnicească.

În foaia «Oastea Domnului» nr. 49, din 3 decembrie 1953, iubitul nostru frate I. Marini, sub titlul: „Un calendar ieşit din cuptor”, ne arată lămurit şi adânc impresionant cum a lucrat Părintele Iosif ca să ne dăruiască şi-n anul acesta un minunat calendar. El însuşi a fost martor la scrierea aces­tei minunate cărţi ieşite din focul su­ferinţelor.

Culcat în pat, aprins de focul mis­tuitor al temperaturii, cu fruntea pre­sărată cu broboane de sudoare şi ochii înlăcrimaţi, a scris Părintele Iosif calendarul anului 1934. Şi apoi, din ace­eaşi suferinţă, rând pe rând, au urmat şi alte cărţi. La sfârşitul lui ianuarie, ne trimite Tâlcuirea Evangheliilor, cartea I-a. De sfintele Paşti, ne-a tri­mis ca dar Tâlcuirea Evangheliilor, cartea a II-a şi o minunată colecţie de poezii religioase ale fraţilor noştri I. şi C. Tudusciuc, adunate şi tipărite sub titlul Veniţi sub steagul lui Iisus, iar acuma, la întâlnirea noastră aici, ne oferă alte două cărţi: A doua sută de istorioare, într-o nouă ediţie, şi A patra sută istorioare. Vedeţi dar, iubiţii mei fraţi şi iubitele mele surori în ostăşia Domnului Iisus, câtă iubire şi câtă purtare de grijă pentru noi. Necontenit ne trimite hra­nă bună, plăcută şi veşnic proaspătă. Şi atunci, iată pentru ce datori suntem de a-l purta necontenit în rugăciunile noastre.

Şi acuma mai am o ultimă însărci­nare. Să vă transmit rugămintea fierbinte ca fiecare din noi să ne luptăm lupta cea bună, să ne păstrăm tari în credinţă şi cugetul curat (I Tim 2, 18), ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi (Col 3, 12), să creştem necontenit în toate privinţele (Ef 4, 15); să ne dezbrăcăm de omul cel vechi, supus pieirii, să ne înnoim şi să ne îmbrăcam în omul cel nou (Ef 4, 22); să ne îmbrăcăm cu o inimă de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare (Col 3, 12). Dragostea noastră să fie fără prefăcătorie. Unul pe altul să se iubească cu o dragoste fierbinte. Fie­care să dea altuia întâietate, în cinste. Nimeni să nu umble după lucrurile înalte, ci fiecare să rămână la cele smerite. Socotiţi-vă morţi pentru păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Iisus Hristos. Fiecare să se dea pe sine lui Dum­nezeu ca înviat din morţi, ca nişte roibi ai unei vieţi sfinte. Fie-vă groază de rău şi alipiţi-vă de bine. Um­blaţi ca fii aţii luminii (Ef 5, 9) şi preţuiţi numai ce este plăcut înaintea Domnului (Ef 5, 11).

Fiţi plini de râvnă cu Duhul. Slu­jiţi Domnului cu toată făptura voa­stră şi bucuraţi-vă în nădejdea mântuirii. Fiţi răbdători în necazuri şi stăruiţi în rugăciuni. Dezbrăcaţii-vă de voi înşivă şi fiţi du toţii un suflet şi un gând, având o simţire şi o dra­goste (Flp 2, 3). Prin toate ale voastre, să arătaţi că Dumnezeu este Acela care lucrează în voi (Flp 2, 13). Răscumpăraţi vremea, folosiţi orice prilej în a vesti pe Domnul, căci zilele acestea sunt rele (Ef 5, 16).

Luptaţi necontenit şi păstraţi-vă curaţi şi fără prihană copii ai lui Dumnezeu, fără vină în mijlocul acestui neam ticălos şi stricat. Să stră­luciţii ca nişte lumini în lume (Flp 2, 14-15). Nimeni să nu mai trăiască pentru sine. Orice faceţi să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul şi nu ca pentru oameni, ca unii care ştiţi că, drept răsplată, veţi primi de la Dum­nezeu moştenirea. Slujiţi Domnului Hristos (Col 3, 23-24), căci fie că murim, fie că trăim, ai Domnului suntem. Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi (Col 3, 16). Cunoscând că, în Hristos, nouă ni s-a dat harul nu numai să credem în El, ci să şi pătimim pentru El (Flp 1, 30), şi că vom fi moştenitori numai dacă vom şi suferi cu adevărat dimpreună cu El (Rom 8, 17) în orice clipă, fie la bucurie, fie la necaz, când poate cei răi se vor năpusti asupra noastră, ca să ne mănânce carnea (Ps 27). Noi să ne îndreptăm privirea la Domnul si Lui să-I încre­dinţăm întreaga noastră soartă.

Domnul este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi plin de bunătate (Ps 145, 8). În orice zi Îl voim chema, El este gata a ne veni în ajutor (Ps 118, 5-9). El Îşi va pleca urechea spre noi şi ne va izbăvi din orice ne­caz şi din orice durere (Ps 116, 1-18), căci El este scutul şi mântuirea celor ou inima curată.

De aceea, cântaţi Domnului. Între cei necredincioşi să răsune cântările noastre şi să se cunoască strigătele voastre de veselie. Pretutindeni vestiţi minunile Lui. Făliţi-vă cu Numele Lui cel sfânt şi inimii le voastre să se bu­cure şi să nădăjduiască în Domnul (Ps 105, 1-5). Iubirea tainică a lui Iisus să ne unească şi ţină cu stator­nicie în Locaşul Domnului, adică acolo unde se arată slava Dumnezeului nostru. În toate zilele inima să se arate plină de veselie şi buzele încărcate de cântări.

Toată viaţa noastră să fie un stri­gări de bucurie (Ps 98, 4) şi o neconte­nită cântare. Recunoscând în fiecare din noi o oaie slabă ce are nevoie a sta mereu sub paza Bunului Păstor, să plecăm cu zi, cu noapte urechea la glasul blând al lui Iisus, stânca izbăvi­toare şi tăria celor credincioşi. Şi ast­fel, alipiţi de Domnul, pomul vieţii noastre să fie ca răsădit lângă izvoarele de apă încărcate cu roadele bo­gate ale vieţii celei noi, ale vieţii de sfinţenie şi neprihănire.

În fiecare dintre noi să stăpânească un singur gând: „Doamne, iată-mă, stau gata să fac voia Ta. Trimite-mă la luptă cum vrei Tu şi unde vrei Tu. Eu nu mai sunt al meu, ci sunt în totul numai al Tău. Eu mu mai trăiesc pentru mine, ci numai pentru Tine. Fă Tu ce vrei din mine. Cuvântul Tău este bucuria şi plăcerea mea (Ps 119, 162). În El eu am descoperit o candelă ce luminează cărarea valeţii mele şi-mi apără paşii, să nu cad (Ps 119, 105). Inima mea este necontenit deschisă spre a primi cu bunăvoinţă Cuvântul Tău (Ps 119, 11).

Făcând astfel, aţi împlinit cea mai sfântă dorinţă a Părintelui Iosif.

În faţa lumii, voi rămâneţi o epistolă deschisă, scrisă de slujitorul Domnului nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe table de piatră, ci pe mişte table de carne, care sunt inimile voastre (II Cor 3, 3-4). Iar în ziua Venirii lui Hristos, Părinte­le Iosif va putea spune cu Sfântul Apostol Pavel: „N-am alergat şi nici nu m-am luptat în zadar” (Flp 2, 16). Pentru aceea, închei cu aceleaşi cuvinte: Privegheaţi, vă rugaţi şi lup­taţi neîncetat, spre a primi cununa.

«Ostaşul Domnului» nr. 7 / 15 iul. 1934, p. 1-4

Părintele Vasile Ouatu, ostasul jertfirii de sine
culegere şi prezentare:Ovidiu Rus
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2017

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *