Numai cine a gustat din cupa durerilor poate să înţeleagă, în oarecare măsură, multele suferinţe ale Părintelui Iosif Trifa. Lăsând la o parte cele sufleteşti, ne oprim la multele chinuri pe care le suferă trupeşte.
Pulmonar, cu frenicectomie, intervenţie chirurgicală ce se face bolnavilor de piept când nu mai este nici o speranţă de scăpare. Deci, greu bolnav. La intestine, operat de şase ori, cu răni încă deschise. Când am mers la Sibiu, auzeam din camera alăturată gemetele de durere, mai ales când sora îi schimba pansamentele. Gemetele erau mult impresionante… Iar când a venit pentru a doua oară la Bucureşti, într-una din zile, în urma zdruncinării umblatului cu maşina, sub ochii mei, am văzut un chin şi mai mare. Un intestin a dat bandajul la o parte şi a ţâşnit afară. Au urmat câteva ore de chin şi dureri. Mâinile erau scăldate în sânge, dimpreună cu aproape ˝ un kg [de] vată.
În această stare de grea suferinţă trupească lucrează Părintele Iosif, pe care nu greşesc numindu-l „UN ADEVĂRAT MARTIR”. Ţinând seamă de acestea, toţi cei ce se luptă cu un asemenea om sunt nişte criminali şi nişte ucigaşi lipsiţi de orice simţăminte omeneşti. Pentru aceea, dragii mei, iubiţi pe Părintele Iosif şi nu încetaţi a vă ruga pentru el.
(Părintele Vasile Ouatu
