Cu Sfântul Ioan Botezătorul s-a încheiat lunga perioadă de pregătire pentru primirea Izbăvitorului, Răsăritul-Cel de Sus, care va mântui pe poporul Său din întuneric şi din umbra morţii. Fiul preotului Zaharia a făcut legătura dintre Vechiul şi Noul Legământ. El s-a născut din femeie şi sămânţă bărbătească, dar încă din pântecele mamei sale a fost plin de Duh Sfânt. La vârsta când încep să apară colţii viitoarelor patimi, Ioan s-a retras în pustie, trăind o viaţă ascetică, în post şi rugăciune. Se hrănea doar cu lăcuste, rădăcini şi miere sălbatică; dormea sub cerul liber, îndurând arşiţa şi gerul vremilor şi purtând îmbrăcăminte sumară, din păr aspru de cămilă, fiind încins cu o centură de piele.
La vremea rânduită de Dumnezeu, Ioan s-a arătat în valea Iordanului, propovăduind mulţimilor şi botezând cu apă, spre pocăinţă şi iertarea păcatelor. Pe cât era de sever cu sine însuşi, tot atât de necruţător s-a dovedit şi faţă de semenii săi cei făţarnici şi împovăraţi de păcate, pe care-i numea „pui de vipere”.
După ce L-a botezat cu apă şi pe Iisus din Nazaret, văzând Duhul Sfânt pogorându-Se peste El şi auzind glasul lui Dumnezeu Tatăl, Ioan a mărturisit mulţimilor că „Acesta este Fiul lui Dumnezeu”, pe Care toţi Îl aşteptau cu nerăbdare de atâtea veacuri.
În cutezanţa sa de a biciui păcatul, Ioan nu s-a temut să-l înfrunte chiar pe guvernatorul Irod Antipa. Fire pătimaşă de nuanţă incestuoasă, acesta şi-a alungat soţia, apoi s-a căsătorit cu Irodiada, femeia fratelui său Filip care încă trăia. Se ştie că uşuratica Irodiada era chiar nepoata lui Irod, iar din căsnicia cu Filip s-a născut Salomeea.
Ioan a fost prins şi dus cu forţa în temniţa din subsolul palatului; însă şi de-acolo a continuat să-i strige cu putere lui Irod: „Nu-ţi este îngăduit s-o ai de soţie!” (Mt. 14, 4).
Păcatul desfrânării avea rădăcini adânci şi puternice mai ales în lumea celor bogaţi. La curtea lui Irod se folosea orice prilej pentru stârnirea şi dezlănţuirea instinctelor trupeşti. Astfel, cu ocazia zilei sale de naştere, Salomeea, fiica Irodiadei, doar la pragul dintre copilărie şi adolescenţă, a dansat în faţa oaspeţilor cu atâta voluptate, încât Irod, ameţit de aromele şi puterea vinului, a fost adânc tulburat. Expresia biblică „i-a plăcut” redă privirea pătimaşă şi dorinţa guvernatorului incestuos de-a muşca şi din trupul abia pârguit al fiicei nepoatei sale.
La fel cu tradiţia altor familii domnitoare, viaţa lui Irod a avut trei coordonate principale: lăcomia pântecelui, desfrâul şi crima.
Când Salomeea, la îndemnul mamei sale, i-a cerut capul lui Ioan Botezătorul, tiranul „s-a întristat”, pentru că ştia că Ioan este un sfânt – şi se temea de mulţime; însă i-a fost ruşine şi n-a mai avut curajul să‑şi retragă promisiunea. Şi iată că din nou păcatul desfrânării a generat crima; pentru că la baza vrajbei dintre Ioan şi Irod a stat incestul şi preacurvia; iar cauza imediată şi ultimă a morţii Profetului a fost tot de natură erotică.
Sfântul Ioan Botezătorul, denumit chiar de Iisus ca cel mai mare „între cei născuţi din femei”, a dovedit prin propria sa viaţă că trupul omenesc poate să devină „templul Sfântului Duh” şi că înflăcăratele porniri spre desfrânare pe care Adam a dorit să le cunoască, dar n-a mai reuşit să le controleze, prin ajutor divin şi voinţă puternică pot fi totuşi înfrânte.
Prof. Ion Lazăr
din ”PEDEAPSA NEASCULTĂRII”
sau Păcatul strămoşesc oglindit în stihia plăcerii sexuale
Ediţia a II-a,revăzută şi adăugită
Editura «Oastea Domnului» Sibiu, 2009
