Traian Dorz

Puţină nebunie

Adevărata lumină nu suferă în ea nici un strop de întuneric; adevărata curăţie, nici un fir de praf şi adevărata dragoste, nici un pas nebun.

Cine se împacă cu un duşman mic se va împăca şi cu unul mare şi cine îşi îngăduie un pahar mic îşi va îngădui şi unul mare. Un pai mic poate orbi ochiul şi o picătură mică de otravă poate aduce moartea.

Oricine se joacă cu păcatul va fi ucis de el, dar oricine îşi doreşte sincer mântuirea se va feri şi de umbra păcatului.

Muştele moarte strică şi acresc untdelemnul negustorului de unsori:
Tot aşa, puţină nebunie biruie înţelepciunea şi slava.

Puţina nebunie… O, câte înţelepciuni a biruit ea!
Şi câtă slavă a pierdut ea pentru totdeauna!…

Ce aproape este adevărul de fiecare dintre noi! Câtă bunătate are Dumnezeu faţă de fiecare păcătos! Şi cum trimite Duhul Domnului în mintea cuiva tocmai lumina de care are el însuşi nevoie în clipa aceea!

Dar omul care şi-a făcut o meserie din a predica nu ia seama că ceea ce spune el i se potriveşte de cele mai multe ori tocmai lui.

Păcatul, păcatul… acest lucru care pare mic sau nimic în ochii multora i-a biruit pe mulţi şi mari înţelepţi. Şi i-a prăbuşit pe mulţi şi mari înălţaţi.

O mică defecţiune la frâna unui autobuz încărcat cu oameni – şi tot autobuzul, nemaiputând fi oprit la timp, se prăbuşeşte la o cotitură în prăpastie, omorând atâtea vieţi.

O mică picătură de petrol într-un vas cu lapte a stricat totul.

O mică aşchie sărită în ochi a adus orbirea pe totdeauna.

O bucăţică de săpun căzut în mâncare a stricat totul… Iată unde duce puţina nebunie…

Doamne şi Dumnezeul nostru Sfânt, Te rugăm, nu ne lăsa să avem nici cea mai mică îngăduinţă faţă de păcat.
Ci ne fă să fim necruţători faţă de orice rău, atât la noi, cât şi la alţii.

Amin.

Traian DorzHristos Pâinea noastră zilnică.

1 Comment

  • traian 4 noiembrie 2011

    Slavit sa fie Domnul !
    Dumnezeu sa ne ajute sa traim asa cum au fost si inaintasii nostrii .NICI UN COMPROMIS cu lumea si pacatul ! Asa am invatat de la ei ca, LUMEA ACEASTA este potrivnica MANTUIRII . Eu personal nu am stiut ca trebuie sa ne hotaram cui vrem sa slujim ,credeam ca se poate si cu lumea si cu DUMNEZEU !
    Nici un compromis,fratilor,ca sa dobandim mantuirea !
    Domnul fie laudat pentru toate !

Lasă un răspuns