Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Între lumină şi întuneric

Între lumină şi întuneric

Între lumină şi întuneric

Cuvânt la Apostolul de la I Coloseni 1, 12-18

„Mulţumind cu bucurie Tatălui celui ce ne-a învrednicit pe noi să luăm parte la moştenirea sfinţilor, întru lumină. El ne-a scos de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului iubirii Sale” (Coloseni 1, 12-13).

Chiar dacă pericopa apostolică din această duminică face referire la câteva subiecte importante pentru viaţa noastră duhovnicească cum ar fi iertarea păcatelor prin sângele Jertfei de pe Golgota sau Fiul lui Dumnezeu – Creatorul tuturor celor văzute şi celor nevăzute; sau Hristos – capul Bisericii, în rândurile următoare, vom încerca să continuăm meditaţia despre lumină şi întuneric iniţiată şi publicată în Iisus Biruitorul nr. 3/2020.

Pentru început, să încercăm o analogie între lumina materială, pe care o recepţionăm cu ochii trupului, şi lumina spirituală, sufletească, ce vine de la Dumnezeu şi pe care o recepţionăm cu ochii sufletului.

Se ştie că lumina materială există şi se propagă prin particule numite fotoni şi, datorită ei, putem vedea lucrurile din jurul nostru. În schimb, întunericul nu există ca formă a materiei, el fiind doar o manifestare a lipsei luminii. Acest adevăr este atestat de faptul că Dumnezeu a creat lumina pentru a înlătura întunericul, aşa cum rezultă din Fac 1, 1-5: „La început, a făcut Dumnezeu cerul şi pământul. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor. Şi a zis Dumnezeu: Să fie lumină! Şi a fost lumină. Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte.”

În ceea ce priveşte lumina spirituală şi întunericul sufletesc, acestea pot fi puse într-o relaţie similară, întunericul sufletesc fiind produs de lipsa luminii spirituale. Spre deosebire de lumina materială, lumina spirituală este necreată şi vine de la Însuşi Hristos, Dumnezeul nostru, Care zice: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8, 12). De aici, înţelegem că orice om care nu are lumina vieţii dată de Hristos va umbla în întuneric. Întunericul acesta a apărut atunci când Lucifer, un strălucit înger, a vrut să fie mai presus de Dumnezeu, despre care Iisus le-a spus ucenicilor: „Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer” (Lc 10, 18). Acest moment al căderii este marcat şi de Proorocul Isaia: „Cum ai căzut tu din ceruri, stea strălucitoare, fecior al dimineţii! Cum ai fost aruncat la pământ tu, biruitor de neamuri, care ziceai în cugetul tău: Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aşeza jilţul meu” (Is 14, 12-13).

Primii oameni au trăit cu toată plinătatea în lumina necreată a lui Dumnezeu, tinzând spre asemănarea cu Dumnezeu. Dar, o dată cu făptuirea primului păcat, al neascultării, această stare de lumină a început să-şi piardă din intensitatea maximă. Din acest moment şi până la cea de a doua venire a lui Hristos, în sufletele oamenilor se regăsesc lumina şi întunericul, amestecate în diferite grade. Mitropolitul Antonie de Suroj face o sugestivă descriere a acestui amestec de lumină şi întuneric, pe care îl numeşte amurg: „Atât am vrut să spun despre amurg, despre perioada dintre slăvita creaţie, când nu era nici o umbră, şi slăvita împlinire de la sfârşitul veacurilor, când Dumnezeu va fi totul în toţi. Intreaga istorie se întinde între aceste două extreme. Dar între aceste două extreme, lumina şi umbra, întunericul şi lumina se combină în diferite moduri şi în diferite proporţii… La o extremă găsim dragostea, la cealaltă extremă găsim ura; la o extremă găsim naşterea vieţii în deplinătatea ei, la cealaltă extremă găsim crima. Între cele două momente de lumină există această perioadă pe care eu o numesc cu insistenţă amurg, deoarece vreau să mai subliniez încă un lucru: trăim într-o lume pe care nu ne-o putem imagina că ar fi doar lumină, dar nu este nici numai întuneric”. Altfel spus, când ne gândim la oameni, putem să vedem, la extrema întunecată, oameni plini de răutate şi de ură, care făptuiesc fără discernământ fapte îngrozitoare şi, pe de altă parte, la extrema luminoasă, oameni care trăiesc o viaţă de adevărată sfinţenie.

O dată cu întruparea Domnului, poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit (Mt 4, 16). De atunci, lumina străluceşte în sfinţi cu o reînnoită forţă creatoare şi mântuitoare. Putem vedea lumina în atât de mulţi sfinţi, lumina iubirii, lumina lui Dumnezeu, strălucind, răsărind din cineva care şi-a închinat viaţa lui Dumnezeu, care s-a deschis pentru Dumnezeu, în care viaţa dumnezeiască locuieşte, creşte, străluceşte.

Omul a fost făcut ca să iubească Lumina, dar, din cauza ispitelor şi a păcatului, el oscilează între lumină şi întuneric, manifestând o mai mare înclinaţie spre întuneric. Ba, în foarte multe cazuri, omul manifestă sentimente de ură faţă de Lumină, fapt adeverit de Însuşi Iisus Hristos: „Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârşite” (In 3, 19-21). Într-adevăr, mulţi oameni sunt indiferenţi la cele spirituale şi preferă să trăiască într-un mediu în care să nu existe cerinţe de natură duhovnicească. Lumina i-ar stânjeni, scoţând în evidenţă patimile ce-i subjugă. Întunericul însă le prieşte, pentru că nu-i tulbură nimeni în preocupările lor. Dar această stare de lucruri se sfârşeşte cu moartea, care duce la întunericul cel mai din afară, în care va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor (Mt 8, 12).

În termenii acestui articol, putem afirma că o viaţă amestecată cu trăiri religioase şi cu plăceri lumeşti este o viaţă trăită în zona gri sau, cum spune Sf. Ioan Teologul, este o viaţă căldicică, nici rece, nici fierbinte (Apoc 3, 16). O astfel de viaţă nu este plăcută în faţa lui Dumnezeu şi va duce, cu siguranţă, la întunericul veşnic.

Să ascultăm cu băgare de seamă sfatul Sf. Apostol Pavel: „Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?” (II Cor 6, 14).

Gheorghe PINTILIE

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!