Încotro mergi ostaş al lui Hristos? este întrebarea pe care trebuie să ne-o punem în prezent fiecare membru al Oastei Domnului. Cele cuprinse în cartea de față trebuie să ne ducă la această întrebare. Diavolul a cerut ca să ne cearnă, pentru ca să ne vădească ce suntem fiecare: neghină, pleavă sau grâu curat. Cine a citit şi recitit cărțile fundamen- tale ale Oastei: Ce este Oastea Domnului?, de Părintele Iosif Trifa, Hristos Mărturia mea, Zile şi adevăruri istorice, Istoria unei Jertfe şi Cântări Luptătoare, toate de fratele Traian Dorz, ieşite din condeiul încercat al acestor uriaşi înaintaşi ai Oastei Domnului, îşi poate da seama de adevărata cale pe care trebuie s-o urmeze. Dacă este sincer cu Dumnezeu, cu el însuşi şi cu fraţii, poate realiza ce este şi ce nu este Oastea Domnului.
Privind valtorile trecului şi felul cum cei de atunci au ieşit biruitori, putem vedea şi noi capcanele prezentului, învăţând cum să ne ferim sau, dacă am căzut în ele, cum să ne salvăm. Trebuie să discernem bine însă între contextul actual şi cel trecut.
Mergând pe linia înaintaşilor, învăţătorul şi apostolul Oastei ştie să distingă net între momentul istoric prin care trecea părintele Iosif, la vremea sa, şi acela prin care trecem noi astăzi. Azi, la Oaste nu rătăcirea formalistă, care, o dată cu inițiatorul ei, şi-a pierdut vigoarea, ci aceea sectară, dezbină- toare este în prim-planul luptei. Adevărul acesta este sintetizat în următorul fragment dintr-o scrisoare adresată de către fratele Traian fraţilor din Rediu – Galați:
„După cum în 1935 a trebuit operația cea grea împotriva duhului literist ucigaş, aşa va trebui şi operația împotriva duhului sectarist, tot aşa de ucigaş al Mielului Oastei. Cum duhul literist de atunci n-a nimicit decât pe cei care îi erau dați lui, tot aşa nici duhul sectarist de acum nu va nimici decât pe cei care din pricină că n-au păstrat dragostea de frați, în ascultare şi adevărul învăţăturii dintâi –
Dumnezeu însuşi i-a lăsat pe mâna acelui duh înşelător de care s-au alipit (II Timotei 2, 9- 12). Pe cine nu caută să se salveze singur, nici Dumnezeu nu mai luptă să-l salveze. Păcatul dezbinării e atât de mare, încât e mai uşor păcatul sinuciderii (Luca 17, 1-2). Dar pentru că aceşti oameni sunt atât de încredințați că rătăcirea lor este adevăr, nimeni nu-i va mai putea salva niciodată. Pentru că îngâmfarea lor disprețuiește pe oricine nu este ca ei, – şi împotriva oricui ei se ridică cu sfidare. Acesta este lucrul lor, duhul care i-a orbit, duhul orbului care-i conduce la groapa în care se aruncă singuri cu voia lor”.
Acesta este adevărul. Aceasta este direcţia reală a momentului nostru istoric şi numai cel ce este duşmanul Oastei poate să-l răstălmăcească. Răstălmăcirea constă în faptul că, în înaintarea prin pustiul ateismului mai bine de patruzeci de ani, unii s-au încuscrit cu duhurile străine, treptat-treptat, schimbându-şi viziunea
duhovnicească. Aceştia, părăsindu-şi încredințările de la început, au evoluat spre altceva decât este Oastea. Pentru a-şi acoperi atitudinea lor, ei afirmă că linia din prezent a Oastei Domnuluiar însemna o întoarcere spre „leul formalist”. Adevărul este că, aşa cum se menționa în rândurile precedente, acesta a fost îngrădit, stabilindu-se o fericită corespondență între forme şi conţinut. Căci în Biserica noastră nu există numai forme, ci conţinuturi care se exprimă prin forme. De altfel, formalismul înseamnă absența conținuturilor sau accentuarea acelor părți care, rupte de întreg, nu te duc la conținut. Pentru Părintele Iosif Trifa, toate Sfintele Taine erau adevărate conţinuturi şi aceasta ne-a demonstrat-o prin întreaga sa activitate de preot şi de scriitor. A afirma că cei de la Centrul Sibiu au căzut într-un determinism clericalist” şi că Oastea Domnului a trăit mai bine de patruzeci de ani numai cu „Liturghia Cuvântului” este o părere condamnabilă care exprimă, de fapt, atitudinea din trecut şi din prezent a unora față de treapta cea mai înaltă a trăirii creştine: Euharistia.
Oastea Domnului este încadrată în Biserică la fel ca înainte de conflictul din 1935. Şi acest fapt înseamnă o situație normală a Lucrării. Ea creşte în Biserică, nu dincolo de ea, cum înțeleg unii creşterea spirituală. Din alt punct de vedere, unii dintre ostaşii de după 1990 au alunecat pe panta unei vieţi în care, față de păcat, alerta duhovnicească a scăzut. Tineretului i se predică o viaţă religioasă care nu mai cere asprimile mântui- toare ale postului, rugăciunii şi cumpătării. Această atitudine duce, în final, la o creştere spirituală distorsionată în care, într-adevăr, se ajunge la un formalism şocant. Duhul lumii este aici într-un puternic conflict cu Duhul lui Hristos. Adevărata emblemă a Oastei o constituie sintagma: Căutarea, aflarea, trăirea şi vestirea lui Hristos. A-L afla şi a-L vesti este mai uşor. A-L trăi pe Hristos este mai greu.
Cinstim în mod real pe înaintaşii noştri, cunoscându-le şi urmându-le învăţătura. Din această cinstire însă face parte şi respectul față de opera lor.
În acest sens, opera fratelui Traian nu este doar o parte a patrimoniului culturii religi- oase de la noi. Ea aparține umanității. Avem datoria sfântă ca, trecând peste orice ambiții lumeşti, peste orice orgolii ucigaşe, să ne dăm seama că, oricine împiedică, prin diferite mijloace, tipărirea şi difuzarea cât mai degrabă a acestui tezaur de mântuire, va răspunde în fața Judecăţii lui Dumnezeu.
Dar literatura dorziană trebuie tipărită în spiritul şi în respectul pentru adevăr. Nimeni n-are voie să intervină spre a da la lumină numai ceea ce îi convine, salvându-şi astfel interesele personale. Frații de răspundere întruniți în comisii de lucru, după ce moşte- nirea Oastei va fi adusă în totalitatea ei la Centru, vor confrunta zecile de manuscrise, unele aflate în numeroase variante, cu originalele, spre a da la iveală ediții complete şi bine puse la punct sub aspectul filologiei textului şi al respectării purității învăţăturii pe care o exprimă autorul.
Avem această datorie în fața memoriei marelui înaintaş, în fața oamenilor care trebuie să se mântuiască şi în fața lui Dumnezeu. El ne va cere socoteală şi ne va răsplăti pentru tot ce am făcut sau n-am făcut!
Sibiu, mai 2004
Sursa: Traian Dorz și vânturile potrivnice Oastei Domnului, Edit. Oastea Domnului, Sibiu, 2004
