Răbdarea este mai bună ca înțelepciunea; un dram de răbdare are aceeaşi valoare ca şi un kilogram de pricepere. Fiecare om laudă răbdarea, însă prea puțini oameni lucrează cu ea. Ea este o doctorie pentru orice fel de boală, dar nu în toate grădinile creşte planta, din care se găteşte băutura aceasta.
Dacă pe noi ne doare întreg corpul, atunci, ca de obiceiu, ne văităm, după cum un cal îşi mişcă capul, ca să se apere de muşte, sau o roată care scârțăie, pentru că îi lipseşte o spiță. La adevărații creştini acest obiceiu să piară. Căci altfel de ce-am mai fi creştini? Dacă un soldat nu se luptă mai bine decât o slugă, atunci să-şi asvârle hainele militare! Cu tot dreptul se aşteaptă mai multă roadă de la un măr, decât de la o tufă de mărăcini.
Apostolii Mântuitorului, care atâtea au răbdat, trebuie să fie înşişi răbdători. << Zâmbeşte şi suferă>> e o vorbă veche, însă << cântă şi suferă >> este cu mult mai bine. Când ne gândim ce puțin suferim, şi durerea este doar trecătoare. O durere care a trecut, este o bucurie ce creşte din viaţa cea de toate zilele.
Oamenii nerăbdători îşi hrănesc lenea şi îşi înmormântează fericirea lor. Suferinţa este un oaspe, care vine nechemat, dar sufletele mâhnite trimet o căruță pentru a o aduce (suferinţa). Unii oamenii vin pe lume plângând, trăiesc tânguindu-se şi mor dezamăgiți. Ei amestecă doctoria amară în gură, a cărei amărăciune nici n-ar simți-o, dacă ar înghiți-o dintr-un pahar plin cu răbdare. Ei cred că greutățile tuturor celorlalți ar fi mai uşoare, ca ale lor. De fapt însă ceea ce le face viaţa aşa de grea, este mai mult închipuirea lor, decât soarta. Câteva frunze din planta mulțumirii dau celei mai sărăcăcioase mâncări cel mai bun şi prețios gust. Planta trebuie însă udată cu apă din izvorul harului lui Dumnezeu pentru a se putea dezvolta şi creşte.
A fi sărac nu este plăcut, însă există şi suferințe mai grele. O gheată mică nu te strâge, dacă şi piciorul este mic. Dacă mijloace sunt puține, atunci nici dorințe să nu avem. Sărăcia nu este o ruşine, însă e ruşine când eşti nemulțumit cu tine însuți. În unele privințe cel sărac stă mai bine ca cel bogat. Dacă de pildă săracul îşi caută hrană pentru a-şi potoli foamea, o va găsi mai repede pe aceea care-i place, decât bogatul, care flămând fiind îşi caută hrană. Masa săracului este îndată pusă, şi dacă a lucrat cu râvnă, n-are nevoie de anumite beuturi ca să-i facă poftă de mâncare.
Belşugul deşteaptă multe gusturi subţiri, dar foamea este cel mai bun bucătar. Munca te face sănătos şi un dram de sănătate preţuieşte mai mult decât un sac plin cu diamante. La fericire nu se socoteşte cât avem, ci cât de mult putem gusta din ea. Nu mulțimea bunurilor, ci binecuvântarea lui Dumnezeu asupra celor ce avem, ne face pe noi cu adevărat bogaţi. ,,Mai bine un prânz cu verdeturi şi dragoste, decât un bou îngrășat şi cu ură. ” (Prov. 15, 17).
Când eşti lipsit, atunci nu-ți foloseşte nimic, decât încrederea în Provedința lui Dumnezeu. Asta înseamnă să loveşti ghimpele şi-ţi răneşti piciorul. Arborii se îndoiesc de vânt, şi aceasta trebuie să o facem şi noi. Ori de câteori oaia behǎie, pierde o gură de iarbă, şi ori de câte ori ne tânguim, pierdem o binecuvântare. Mormǎiala este o treabă urâtă, din care nu ne vine nimic, dar răbdarea are aur în mână.
Suferințele noastre îndată trec. După ploaie urmează soare, după iarnă primăvara, după noapte ziua. Dacă o uşă se închide, Dumnezeu ne deschide o alta. Chiar şi în cea mai adâncă mare a lipsei, se găseşte un locşor svântat, pe care mulțumirea să-şi pună piciorul său.
Fraţilor, să ne călăuzim de răbdare şi nu de împotriviri vinovate în contra lui Dumnezeu. Cea mai bună doctorie împotriva lipsei, este să te dai în voia lui Dumnezeu. Ceea ce nu se poate face, trebuie să suferim. Dacă nu putem avea slănină, să mulțumim lui Dumnezeu că avem puțină varză în grădină.
Pedepsele şi chinurile sunt greu de purtat, însă dacă inima noastră e dreaptă în fața lui Dumnezeu, atunci jugul greu se face uşor.
Calea spre cer trece prin valea plângerilor. E un drum gronțuros; părinţii noştri au mers pe ea şi noi nu trebuie să aşteptăm altceva mai bun. Însă: sfârşit bun.
Pr. Iosif Trifa în foaia ,,Oastea Domnului” – supliment la foaia ,,Lumina Satelor” – anul 1, nr. 41, 1930
