Din paginile Vechiului Testament ştim că nici măcar David, unsul Domnului, n-a reuşit să se desprindă din negura şi urmările străvechiului păcat edenic. Patima desfrânării, ispita şi frumuseţea femeii i-au marcat şi lui viaţa.
Înainte de-a fi uns rege, tânărul David, fiul lui Iesei Bethleemitul, păstorea oile şi ducea o viaţă simplă, modestă şi cumpătată. Însă după ce a părăsit casa părintească şi a ajuns rege, din cauza luxului, a necumpătării şi a traiului bun, a fost copleşit de poftele trupului.
Virtuţile sufleteşti smerenia şi statornicia credinţei l-au învrednicit pe David de cinstea regală şi de harul profeţiei; însă voinţa slabă, neputinţa stăpânirii de sine şi patimile trupului l-au făcut să decadă, ajungând împotrivitor legilor divine şi ucigaş de om.
Urie Heteul era unul din cei mai devotaţi conducători în oştirea ţării; iar Batşeba, soţia sa, era tânără şi deosebit de frumoasă.
Cu toate că regele avea la palat multe femei, văzând-o într-o seară făcând baie, poftele i s-au aprins, a trimis servitorii să i-o aducă şi s-a culcat cu ea.
Din patima desfrânării a încolţit păcatul uciderii; căci pornirea înflăcărată pentru Batşeba, i-a întunecat sufletul şi mintea lui David în asemenea măsură, încât, voind să scape de soţul femeii, i-a dat lui Urie să-şi ducă propria-i condamnare la moarte. Nici atunci când a auzit parabola cu oiţa săracului, prin care Natan proorocul voia să-i descopere gravitatea păcatului, regele n‑a înţeles şi s-a grăbit să pronunţe o aspră sentinţă împotriva omului bogat.
Dumnezeu l-a iubit pe David, izbăvindu-l din mâna lui Saul, apoi l-a rânduit profet şi rege peste tot Israelul, însă pedeapsa pentru păcat trebuia ispăşită. Prin gura profetului Natan, Domnul i-a spus regelui: „Nu se va depărta sabia de deasupra casei tale în veac, pentru că tu M-ai nesocotit” (II Rg. 12, 10).
Copilul care s-a născut din crimă şi desfrânare n-a trăit decât şapte zile, după care a murit. În vremea aceea regele David a plâns cu amărăciune, a postit, n-a dormit decât pe pământ, a recunoscut şi mărturisit păcatul, apoi a scris cel mai impresionant dintre psalmii de umilinţă. Printre suspine şi lacrimi, regele-profet a dezvăluit originea sa proprie şi, o dată cu el, a tuturor urmaşilor lui Adam: „Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea” (Ps. 50, 6 ).
Urmările păcatului înfăptuit de David au continuat: Amnon, unul din fiii săi, a necinstit-o pe Tamara, sora sa, nelegiuire pentru care a fost omorât de Abesalom.
Mai târziu, regele David a îndurat şi alte umilinţe din partea fiului său Abesalom, care i-a necinstit concubinele înaintea ochilor poporului, l-a alungat, urmărit şi ameninţat cu moartea. Fiul cel răzvrătit a murit totuşi înaintea tatălui său.
După ce a înţeles gravitatea greşelii izvorâtă din desfrânare şi urmările ei, regele David nu s-a învârtoşat la inimă, nici nu s-a lăsat pradă deznădejdii. Cu umilinţă, părere de rău şi sinceritate, şi-a mărturisit vinovăţia: „Am păcătuit înaintea Domnului”.
Preţioasa virtute a smereniei l-a învrednicit pe rege să simtă şi să recunoască prăpastia în care a căzut. Prin pocăinţă, rugăciune, post, lacrimi, inimă înfrântă şi zdrobită, David a pornit pe drumul cel bun şi s-a îndreptat; iar Dumnezeu Cel blând şi milostiv i-a iertat păcatul. Timp de patruzeci de ani a domnit David peste Israel, păzind cu credinţă legământul Domnului; după care a răposat şi a trecut alături de părinţii săi. Tronul lui a fost ocupat de tânărul Solomon, al doilea fiu născut din Batşeba, femeia lui Urie.
Prof. Ion Lazăr
din ”PEDEAPSA NEASCULTĂRII”
sau Păcatul strămoşesc oglindit în stihia plăcerii sexuale
Ediţia a II-a,revăzută şi adăugită
Editura «Oastea Domnului» Sibiu, 2009
