Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Rugăciunea este un prieten al lui Dumnezeu

Rugăciunea este un prieten al lui Dumnezeu

Rugăciunea este un prieten al lui Dumnezeu

1. Rugăciunea este o putere dumnezeiască. Rugăci-unea este o cheie cu care deschizi cerul binecuvântărilor dumnezeieşti. Rugăciunea este un prieten al lui Dumnezeu, care totdeauna îţi deschide uşa să poţi intra la El. Rugăciunea este vasul în care primim şi cu care aducem din cer toate binecuvântările de care avem nevoie pe pământ.
 
2. Domnul Iisus a spus odată: Tot ce veţi cere cu credinţă prin rugăciune veţi primi (Mt 21, 22).
Şi dacă tot ce cerem cu credinţă prin rugăciune vom primi, – atunci câtă înţelepciune şi câtă grijă ne trebuie ca să ştim folosi bine acest mijloc sfânt care are promisiunea unei permanente izbânzi şi primiri.
 
3. Pentru ce se roagă în general oamenii, lui Dumnezeu? Obişnuit, se roagă numai pentru daruri lumeşti şi trupeşti. Şi nu vedem noi oare că într-adevăr toţi cei care le cer pe acestea le şi primesc?
Ce puţine şi ce ieftine lucruri cerem noi Marelui şi Bogatului nostru Împărat şi Stăpân, când El ar vrea şi ar avea atât de scumpe şi de multe bogăţii să ne dea!
 
4. Cine se roagă cu credinţă şi cu stăruinţă, cerând lui Dumnezeu darurile Sale cereşti şi veşnice? Cine cere înţelepciunea de a cunoaşte tainele adevărului Său? Cine cere darul cel scump al dragostei, al rugăciunii, al ajutorării altora, al milei de semeni, al iertării şi al sme-reniei?
Ce pagubă mare avem noi că nu le cerem pe acestea când ne rugăm!
 
5. Ce puţini sunt cei ce se roagă stăruitor şi puternic lui Dumnezeu să dăruiască Lucrării Evangheliei Sale creatori de talent, oameni ai Cuvântului scris, ai Poeziei şi Cântării, scriitori de opere nemuritoare, pentru că cuvântul vorbit, oricât ar fi de frumos, se uită, se şterge, se deformează – dar cuvântul scris, poezia, melodia, cântarea, se va repeta mereu în noi şi noi ediţii fericite, reîmprospătându-se.
 
6. Iată, de fiecare dată trăim ca din nou bucuria şi frumuseţea cântării şi poeziei. Şi ori de câte ori le-am auzi, nu ne săturăm să le mai auzim încă…
Un mare şi bun prieten, medic foarte cunoscut şi apreciat, căruia i-am dat nu de mult o casetă cu poezii şi cântări alese, mi-a spus cu lacrimi: „De patruzeci de ori am ascultat-o până acum. Şi încă tot doresc s-o mai ascult. Nu mă satur de frumuseţea lor. „Sunt creaţii divine!”
 
7. Fiţi fericite, voi, suflete dăruite de Dumnezeu cu acest har divin, cu această însuşire minunată care se împrospătează mereu ca o apă limpede şi dulce într-un izvor fermecat, curgând spre inimile noastre şi dăruin-du-ne nouă, tuturor celorlalţi, aceste minunăţii cu care ne bucurăm şi ne primenim sufletul!
 
8. Folosiţi puternic această însuşire minunată şi, după cum spune Sfântul Apostol Pavel fiului său Timotei: „Înflăcărează darul lui Dumnezeu care este în tine”, vă rugăm şi noi la fel. Munciţi, entuziasmaţi-vă şi înflăcăraţi cât mai mult darul acesta dumnezeiesc pe ca-re îl aveţi. Rugaţi-vă şi munciţi, iubiţi şi plângeţi, înăl-ţaţi-vă şi coborâţi-vă până la cele mai înalte sau mai profunde zone sufleteşti – unde găsiţi filonul de aur al inspiraţiei.
 
9. Sensibilizaţi-vă sufletul până la a auzi muzica sferelor, armonia stelelor, melodia lunii, şopotul izvoa-relor, foşnetul frunzei, tăcerea ierbii, cântecul luminii, unduirea umbrelor…
 
10. Deconectaţi-vă cât mai des de vuietul deşertă-ciunii lumeşti. Desprindeţi-vă de angrenajul chinuitor al grijilor deşarte. Eliberaţi-vă cât mai total de tirania nimicniciei în care vi se macină tot ce aveţi curat, nobil şi frumos – şi aruncaţi-vă cu toată sensibilitatea fiinţei voastre dăruite în şuvoiul inspiraţiei nemuritoare.
 
11. Creaţi-vă stări sufleteşti înalte. Faceţi-vă timp şi linişte să auziţi în sufletul vostru undele divine care plutesc veşnic printre sferele de sus, unde cântă corurile veşnice ale îngerilor dragostei şi ai frumuseţii. Umpleţi-vă acolo sufletul, ochii, toată fiinţa voastră cu tot ce numai voi puteţi auzi acolo; apoi întoarceţi-vă pe ge-nunchi şi ne spuneţi cu lacrimi ce v-a mai rămas după ce aţi pătruns din nou în lumea asta a noastră.
 
12. Doriţi suferinţa şi, când vine, sub orice formă va veni ea, n-o urâţi, ci iubiţi-o! Ea vă va acorda harfa inimii să poată cânta în cel mai limpede şi mai duios fel cântarea dragostei nemuritoare din Jertfa lui Iisus, Cel Dintâi care ne-a învăţat-o.
 
13. Suferinţa şi iubirea sunt surori veşnice cu cântarea şi poezia nemuritoare. Orice creator adevărat le-a cunoscut.
 
14. Nu fugiţi de suferinţă şi doriţi iubirea! Cine nu le-a cunoscut şi n-a fost îmbrăţişat puternic de acestea n-a cunoscut nici sferele înalte ale adevăratei creaţii. Numai aceste două mijloace divine pot da marile şi puternicele aripi cu care sufletul creator se poate ridica până acolo de unde se întoarce totdeauna strălucind, ca Moise de pe Sinai, ca Iisus de pe Tabor.
 
15. Durerea şi iubirea aduc în sufletul creatorului, în fiinţele celor inspiraţi de Dumnezeu, stările unice, singurele din care poţi într-adevăr să te contopeşti cu Acela care a suferit cel mai mult şi a iubit cel mai fru-mos. Care a muncit cel mai greu, a plâns cel mai amar şi S-a rugat cel mai fierbinte.
 
16. Să iubiţi suferinţa şi să-I mulţumiţi lui Dumnezeu pentru ea! Să nu vă speriaţi de ea când se apropie de voi, ci s-o întâmpinaţi cu linişte când vine, sub orice formă v-ar veni şi oricât de adânc v-ar îmbrăţişa, şi oricât de mult v-ar ţine în braţele ei.
 
17. Orice suferinţă aduce cu ea ceva divin în fiinţa celui care o ştie primi ca trimisă din partea lui Dumnezeu. Suferinţă trupească ori sufletească, suferinţă în trup ori în familie, suferinţă din cauza nedreptăţii ori din cauza iubirii, suferinţă din pricina Domnului ori din pricina lumii – orice fel de suferinţă ne-o îngăduie ori ne-o trimite Dumnezeu şi ne este dată numai cu un scop purificator, eliberator, sfinţitor.
 
18. Oricare din aceste feluri de suferinţă creează în noi acel grad de sensibilitate şi trezeşte în noi acel fel de corzi tainice cu care putem cânta şi plânge cel mai divin… Cu care putem înţelege şi simţi tainicele sunete ale inspiraţiei trimise de Dumnezeu spre noi cel mai bine numai prin acestea.
 
19. Cine nu şi-a sensibilizat sufletul său prin suferinţă, prin iubire, prin lacrimi, prin rugăciune, prin aceste tainice şi divine mijloace rânduite de Dumnezeu tocmai pentru această sensibilizare, – acela n-a creat niciodată şi nici nu va putea să creeze vreo lucrare cu adevărat inspirată, o poezie de valoare, o melodie stră-lucită.
 
20. Dar acel suflet creator care a făcut cunoştinţă adâncă şi înaltă cu suferinţa, cu iubirea, cu rugăciunea, cu jertfa, cu lacrimile cele mai grele şi mai profunde, – acela să fie fericit. Suferinţele sale au trecut ori vor trece curând, – dar urmele lor, binecuvântările lor, creaţiile lor vor rămâne în etern. Înălţimile binecuvântate pe care i-au ridicat ele sufletul şi roadele inspiraţiei pe care le-a cules el de pe acolo – pentru el şi pentru alţii – sunt acele sfere cereşti pe care le-au atins numai profeţii, numai sfinţii, numai inspiraţii lui Dumnezeu duşi de Duhul Sfânt.
Ce mai contează orice preţ dat suferinţei pentru acest mare şi veşnic câştig adus de ea?
Dumnezeul nostru, cât de mult trebuie să-Ţi mul-ţumim pentru ea! Dă-ne, Te rugăm, acest fel de a gândi!
Amin.
 
Întâi să fim / Traian Dorz. – Ed. a 2-a, Sibiu : Oastea Domnului, 2016
error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!