[…] Lauda omului: „fac ce vreau…”, tradusă în românește, înseamnă că face diavolul ce vrea el. Libertate adevărată este numai în casa Tatălui ceresc: în ascultare de El și de poruncile Lui. Libertatea, așa cum o înțelege lumea de azi, este o rușinoasă robie la diavolul.

Libertatea cea adevărată este aceea pe care ne-a câștigat-o scumpul nostru Mântuitor cu Jertfa Lui cea Sfântă. Iisus ne-a eliberat din jugul cel rușinos al robiei lui satana. „Hristos ne-a izbăvit, ca să fim slobozi… Să rămânem dar tari în această libertate; să nu ne plecăm iarăși sub jugul robiei” (Gal 5, 1).

Însă, vai, cei mai mulți creștini „au căzut din această libertate” (II Ptr 2, 20), rupând legătura cu Tatăl ceresc.

Ce lucru grozav este ruperea legăturii cu Tatăl ceresc! Această rupere este începutul pierzării sufletești. Dar să luăm aminte că tot aici este și începutul mântuirii sufletești.

Primul pas al mântuirii sufletești tocmai acesta este: să-ți dai seama ce fel de legătură ai tu cu Dumnezeu, cu Tatăl ceresc. Să te retragi în cămara sufletului tău și să te întrebi: „Oare cum stau eu față de Dumnezeu? Oare mă pot înfățișa înaintea Lui ca un copil ascultător al Lui?”…

Începutul mântuirii nu stă în ocoșeli de acestea: „Fac ce pot și pentru suflet, mă silesc să-mi fac și datoria de creștin…”, ci stă în întrebarea categorică, precisă: Ești tu într-o legătură vie și necurmată cu Tatăl ceresc, ori ești într-o legătură stricată? Ești tu „acasă”, ori ești dus de „acasă”?… Trăiești în ascultare de Tatăl ceresc, ca un copil ascultător al Lui, ori ai ieșit din această ascultare?

Fratele meu! Eu pun în fața ta întrebarea: Ești tu „acasă” ori ești dus de „acasă”? Fă-ți tu singur socoata!

Pr. Iosif Trifa, în „Fiul cel pierdut”, Ediția a V-a, Editura <<Oastea Domnului>>, Sibiu, 2006, pg. 16-18