„S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar şi S-a încins cu el.”
Numai Acela care, plin de mângâiere, ştie că de la Dumnezeu a venit şi că la Dumnezeu se duce, numai Acela are puterea să se dezbrace de Sine şi de ale Sale…
Acela a fost Hristos şi acela este cel care vrea să-L urmeze pe Hristos.
Numai acela se poate dezbrăca de orice mândrie a sa,
de orice pretenţie şi de orice merit personal,
de orice interes pământesc şi chiar sufletesc,
de orice laudă trupească sau chiar duhovnicească
şi chiar de orice merite şi răsplătiri pe dreptate.
Şi numai acela se poate dezbrăca de hainele lui, pentru a da celui mai dezbrăcat ca el;
şi se poate lipsi de pâinea lui, spre a-i potoli foamea semenului său mai flămând ca el;
şi se poate lipsi de folosul său, în folosul altuia mai lipsit ca el (I Cor 10, 33).
Cel care este al lui Iisus, acela poate. Da, numai acela poate.
Dar cel care nu poate face aceasta cu bucurie adâncă şi din toată inima sa, acela nu este al lui Hristos (Rom 8, 9) şi n-are Duhul Lui, fiindcă, dacă ar fi al Lui, ar putea.
Când eram odată într-un loc pustiu şi eram foarte însetat, am întâlnit pe drum doi prieteni cunoscuţi care aduceau un vas plin cu apă.
Ştiind că totuşi aduc apă de departe, i-am rugat, zicând:
– Dacă vreţi şi dacă puteţi să-mi daţi cu bucurie puţină apă să beau, vă rog – sunt ars de sete şi foarte obosit.
Dar ei mi-au răspuns:
– Nu putem să-ţi dăm cu bucurie.
– Atunci nu voi bea, le-am răspuns, plecând.
Şi n-am mai băut.
Dar am plecat cu inima zdrobită nu de setea mea, ci pentru uscăciunea inimii lor.
Tot ce ne cere Dumnezeu să facem pentru El, doreşte să facem cu bucurie şi din toată inima (Col 3, 23).
Şi tot ce facem pentru semenii noştri să fie tot aşa. Căci de ceea ce nu-I putem da Lui şi alor Lui cu bucurie, El se lipseşte cu întristare – şi ne lasă, plecând însetat şi trist.
Atunci, fie vasul nostru cât de plin, în zadar e tot ce avem.
În ce ma priveste, m-am hotarât de mult ca tot ce fac sa ma straduiesc sa fac cu bucurie. Nu am reusit chiar totdeauna, dar totdeauna ma rog sa reusesc asa. Si vreau ca si din tot ce primesc sa iau numai ceea ce mi se poate da cu bucurie. Ce nu mi se poate da asa nici sa nu pot primi.
Si cred ca mai sunt foarte multe suflete în felul acesta. De aceea, tot ce dam, sa vada toti ca dam cu bucurie.
Ca să poată şi ei primi aşa. E singurul fel fericit de a da şi de a primi, între oameni.
Dacă îl întrebi pe cel venit la tine: „Vrei să mănânci?”, nu numai că el nu-ţi va spune: „Vreau”. Dar, văzând că nu-i dai bucuros, va refuza, chiar dacă te-ai preface că vrei să-i pui pe masă. Fiindcă dincolo de vorbă se vede inima omului.
Cine întreabă nu dă bucuros. Cine dă bucuros nu întreabă.
Dacă-l pofteşti pe cineva în casă la tine şi, voind să intre, te va vedea pe tine uitându-te cu groază la încălţămintea lui, mai degrabă se va grăbi să plece la alţii decât să-ţi aducă vreun fir de praf pe covoarele tale.
Astfel tu te vei lipsi de multe ori de un mare har (Evr 13, 2).
Ce minunat este acel suflet credincios care, ca şi Domnul său, s-a putut dezbrăca de toate hainele sale! Care Îi slujeşte Domnului, fraţilor şi tuturor semenilor săi cu o inimă plină de bunătate, de dragoste şi de lepădare de sine, nu numai cu vorbele sale, dar şi cu cămara sa şi chiar cu covoarele sale. Unde calcă fraţii e sfânt, ca şi unde calcă Domnul Iisus.
Ce multe astfel de suflete curate am cunoscut printre minunaţii mei fraţi şi surori! Dumnezeu să fie binecuvântat pentru ei cum a fost binecuvântat prin ei.
Cred ca din pricina lor, Dumnezeu a iertat multe Sodome. Si mai rabda înca multe Gomore (Fac 18, 24-32).
Dragă suflete, să înveţi şi tu, să învăţ şi eu mereu şi mereu de la Domnul nostru cum să facem voia lui Dumnezeu. Şi cum să-I împlinim Cuvântul Său cât mai frumos.
Căci nu vom putea fi în stare niciodată să spălăm picioarele nimănui dacă n-am învăţat mai întâi să ne dezbrăcăm de toate hainele noastre, adică de toate dorinţele şi planurile, de toate ambiţiile şi chiar trebuinţele noastre, pentru Domnul nostru şi semenii noştri.
Dacă nu te-ai învăţat să te rupi de orice lucru al tău pe pământ,
să poţi renunţa la orice drept la tău,
să ajungi până la a-ţi putea urî chiar viaţa ta, pentru numele Domnului tău şi pentru mântuirea altora,
atunci încă nu poţi face cu adevărat nici un bine pentru nimeni.
Dacă slava lui Dumnezeu,
sau cauza Lucrării Sale,
sau mântuirea cuiva ţi-ar cere şi acest preţ (Lc 14, 26), tu trebuie să fii în stare să dai totul cu bucurie,
iar până când n-ai ajuns în această stare, nu vorbi de spălarea picioarelor.
Slavă veşnică Ţie, Doamne Iisuse!
Ţie, Care Te-ai putut dezbrăca pe Tine Însuţi nu numai în seara Cinei, spre a le spăla picioarele celor mai apropiaţi ai Tăi,
ci cu mult mai înainte, când ai primit să Te dezbraci de slava Ta cerească,
să iei chip de rob, făcându-Te asemenea oamenilor
şi smerindu-Te pe Tine Însuţi până la cea mai grea şi mai ruşinoasă ascultare (Flp 2, 7-8) – ascultarea morţii, ca să ne mântuieşti pe noi toţi. Căci numai aşa puteai să ne mântuieşti de unde eram căzuţi.
Slavă Ţie, Doamne Iisuse, Care ne-ai spălat nouă tuturor întinăciuni mult mai mari decât noroiul, sau lepra, sau praful oricăror picioare trupeşti
şi ne-ai curăţit nu cu o apă moartă, ci cu preţ mult mai scump (I Ptr 1, 19; Evr 9, 12) decât o îngenunchere până la pământ.
Slavă Ţie pentru toate acele suflete sfinte care au învăţat de la Tine nu numai litera din afară a Cuvântului, ci mai ales duhul dinăuntrul lui,
şi care au înţeles ceea ce Tu într-adevăr ai vrut să ne înveţi. Ca nu numai în dezbrăcarea din afară, ci mai ales în dezbrăcarea lăuntrică, omul nostru cel nou să se curăţească din zi în zi.
După Chipul Tău, Care l-ai făcut (Col 3, 10), şi după pilda Ta.
Tu, Creatorul nostru şi Modelul nostru, fii slăvit!
Amin.
Hristos – Modelul vieţii noastre / Traian Dorz. – Ed. a 2-a, rev. Sibiu: Oastea Domnului, 2015