Alcoolul a stricat şi praznicele Domnului
Pe multe din poruncile şi învăţăturile Domnului Dumnezeu le-a stricat diavolul cu ajutorul alcoolului. Dar parcă pe nici una n-a stricat-o aşa de mult ca pe Ziua Domnului şi praznicele Sale.
Biblia şi Biserica ne spun că ziua de odihnă este Ziua Domnului, dar diavolul sare astăzi şi răspunde că a lui e această zi. „A mea este şi ziua de sărbătoare – zice diavolul –, pentru că în această zi aleargă oamenii să-şi isprăvească daraverile şi fac negustorii şi târguri, de unde nu lipseşte fiica mea, înşelăciunea. În această zi, se strâng oamenii să se fălească, să spună minciuni, clevetiri şi, mai ales, în această zi intră în casa şi «biserica» mea – în cârciumă – unde mă preamăresc cu sudalme, beţii, jocuri şi destrăbălări. Ziua Domnului e ziua mea – zice Satana –, pentru că în această zi îmi slujesc mie oamenii mai mult ca oricând“.
Ziua Domnului ar trebui să fie zi de laudă şi mărire lui Dumnezeu (aşa cum arată desenul de mai sus). În această zi, ar trebui să cânte cerul şi pământul (sau, mai bine-zis, şi pământul cu cerul): „Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El soarele şi luna, stelele şi lumina. Lăudaţi-L pe El împăraţii pământului şi popoarele“… (Ps. 148). Dar, în loc de această cântare de mărire lui Dumnezeu, duminicile şi în celelalte sărbători răsună crâşmele, jocurile, clăcile, balurile, ospeţele şi toate tămbălăurile şi păcatele. O, ce nărav urât şi păgân am apucat noi creştinii de azi, că toate desfătările cele lumeşti şi de suflet stricătoare le facem duminica, în Ziua Domnului, în ziua sufletului!
Biblia ne spune că, odinioară, Antioh – împăratul păgân – a trimis pe căpitanul Apolonie să măcelărească pe locuitorii Ierusalimului. „Iar acesta venind în Ierusalim, s-a prefăcut a fi cu pace şi a aşteptat până în ziua cea sfântă de odihnă şi, apucând pe iudei în zi de praznic, a poruncit ostaşilor celor de sub ascultarea sa să se înarmeze. Şi pe toţi cei care au ieşit să privească i-au omorât şi, alergând prin cetate cu armele, multă mulţime au omorât“ (II Macabei 5, 25–26).
Această istorie este cu mare înţeles şi pentru noi, creştinii de azi. Şi diavolul, ca Apolonie, aşteaptă cu vicleşug sărbătorile Domnului şi atunci se sloboade cu oastea lui asupra creştinilor şi face grozavă ucidere şi vărsare de sânge în sufletul lor. Cârciumile, uliţele, locurile de joc şi petreceri, în fiecare Duminecă şi sărbătoare, se stropesc cu sângele sufletesc al celor pe care Satana, cu oastea lui, i-a rănit şi i-a omorât.
Diavolul îşi are şi el o armată a lui: armata băutorilor…
Diavolul îşi are şi el, între oameni, o armată a lui, armata băutorilor, armata celor biruiţi de patimi şi fărădelegi, armata celor biruiţi de ispitele diavolului.
O, cum sporeşte de bine această armată! Noi, cu Oastea Domnului, de ani de zile umblăm prin toată ţara, chemând pe oameni sub steagul Domnului Iisus, şi abia am aflat câteva mii de suflete, pe când diavolul strânge zeci şi sute de mii. Îndeosebi, vai! cât de grozav sporeşte armata băutorilor, armata beţivilor. Asta e cea mai puternică armată a diavolului. Şi Satana are grijă de ea să nu scadă.
Sunt pline satele şi oraşele de cercuri de recrutare pentru armata diavolului. Cârciumile sunt tot atâtea cercuri de recrutare pentru armata diavolului. Cârciumarii sunt cei ce strâng şi în-scriu mereu recruţi pentru armata cea neagră a băutorilor, a iadului.
Diavolului îi trebuie neîncetat recruţi şi rezervişti noi, căci armata lui – armata beţivilor – îşi are şi ea pierderile ei. Zi de zi cad unul şi altul din cei intraţi în armata beţivilor. Cade beţivul doborât de ticăloşie trupească şi sufletească. Cade doborât de vrăjmaşul cel înfricoşat, de care zicea Mântuitorul că „omoară“ şi trupul şi sufletul omului (Matei 10, 28). Cade beţivul omorât de alcool, de duhul şi puterea Necuratului. Locurile celor ce cad trebuie umplute, şi ele se umplu repede. Din toate părţile sosesc recruţi noi pentru armata diavolului. Îi aduce cârciumarul şi îi pune la rând (cum se vede în desenul alăturat).
Îi râde dracului barba de bucurie văzându-şi armata crescând mereu.
Sunt pline satele şi oraşele cu rezervişti pentru armata diavolului. Cercurile de recrutare ale Satanei (cârciumile) gem de mulţimea celor ce se pregătesc să intre în armata acestuia. Ţărani şi muncitori, săteni şi orăşeni, tineri şi bătrâni, învăţaţi şi proşti se înşiruie mereu în armata cea neagră a băutorilor, a iadului.
O, ce lucru înfricoşător se poate vedea în creştinătatea de azi! Ajunge omul, ajunge creştinul să-şi dea viaţa şi sufletul pentru alcool, pentru lucrul diavolului şi pentru biruinţa iadului. Sunt pline satele şi oraşele de „creştini“ care cad şi mor moarte de „eroi“ şi „mucenici“ în armata diavolului, în armata beţivilor. Sunt pline satele şi oraşele de astfel de „mucenici“ care îşi dau sănătatea şi viaţa pentru alcool, pentru lucrul diavolului şi biruinţa iadului.
Dragă cititorule! Nu te încrede în aceea că tu bei, dar nu eşti beţiv! Ia seama că asta e calea ce duce spre armata cea neagră a diavolului! Fugiţi şi feriţi-vă de el!
Faţă de armata cea neagră şi fioroasă a beţivilor, stă Oastea cea frumoasă a Domnului, stă Oastea mântuirii sufleteşti, stă Oastea celor care se jertfesc pentru sufletul lor, pentru lucrul Domnului. Intraţi în această Oaste! Intraţi în Oastea Domnului!
Dragă suflete! Te-a prins cumva şi pe tine ispita beţiei în armata diavolului? Ieşi, dragă suflete, ieşi îndată din această fioroasă armată a pieirii şi intră în Oastea Domnului. Intră în Oastea mântuirii tale sufleteşti!
Ce spun Scripturile despre alcool şi beţie
„Pentru cine sunt suspinele, pentru cine văicărelile, pentru cine gâlcevile, pentru cine plânsetele, pentru cine rănile fără pricină, pentru cine ochii întristaţi? Pentru cei ce zăbovesc pe lângă vin, pentru cei ce vin să guste băuturi cu mirodenii“ (Pildele lui Solomon 23, 29–35). „Vai de cei ce, dis-de-dimineaţă, aleargă după băuturi îmbătătoare; vai de cei ce, până târziu seara, se înfierbântă cu vin! Cei care doresc la ospeţele lor chitară, harpă, tobă, flaut şi vin, ei nu iau în seamă faptele Domnului şi nu văd lucrurile mâinilor Sale“ (Isaia 5, 11–12). „Vai de cei viteji la băut vin şi meşteri la făcut băuturi îmbătătoare!“ (Isaia 5, 22). „Un ocărâtor este vinul, un zurbagiu băutura îmbătătoare şi oricine se lasă ademenit nu este înţelept“ (Pilde 20, 1).
„Desfrânarea, vinul şi mustul iau minţile omu-lui“ (Osea 4, 11). „Vai de tine, ţară, care ai un copil rege şi căpeteniile tale benchetuiesc dis-de-dimineaţă“ (Eclesiast 10, 16). „Nu fiţi printre cei ce se îmbată de vin… , căci beţivul şi des-frânatul sărăcesc!“ (Pilde 23, 20–21).
Domnul a vorbit lui Aaron şi i-a zis: „Vin şi sicheră să nu beţi, nici tu şi nici fiii tăi… ca să puteţi deosebi cele sfinte de cele nesfinte şi cele necurate de cele curate“ (Levitic 10, 9–10).
„Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este pier-zare, ci vă umpleţi de Duhul Sfânt (Efeseni 5, 18).
„Vinul şi femeile înşală pe cei înţelepţi“ (Sirah 19, 2). „Nu fi printre cei ce se îmbată de vin şi printre cei ce îşi desfrânează trupul lor, căci beţivul şi desfrânatul sărăcesc, iar dormitul mereu te face să porţi zdrenţe“ (Proverbe 23, 20–21). „Iară dacă acea slugă, rea fiind,… va începe să mănânce şi să bea cu beţivii, veni-va stăpânul slugii aceleia… şi partea ei o va pune cu făţarnicii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor“ (Matei 24, 48–51).
„Să umblăm cuviincios, ca ziua; nu în ospeţe şi beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă“ (Romani 13, 13).
„Destul este că în vremurile trecute aţi făcut cu desăvârşire voia neamurilor, umblând în des-frânări, în pofte, în beţii, în ospeţe fără măsură, în petreceri cu vin mult şi în neiertate slujiri idoleşti. De aceea ei se miră că voi nu mai alergaţi cu ei în aceeaşi revărsare a desfrâului şi vă hulesc“ (I Petru 4, 3–4). „Nu vă amăgiţi: nici des-frânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii… , nici furii, nici lacomii, nici beţivii… , nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu“ (I Corinteni 6, 9–10).
