Să citim împreună Sfânta Scriptură! – Matei, cap. 6

1. Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri.
2. Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor.
3. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta,
4. Ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.
5. Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor.
6. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.
7. Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate.
8. Deci nu vă asemănaţi lor, că ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El.
9. Deci voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău;
10. Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
11. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi;
12. Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;
13. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!
14. Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc;
15. Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre.
16. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor.
17. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală,
18. Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.
19. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură.
20. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură.
21. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.
22. Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat.
23. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!
24. Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.
25. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?
26. Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?
27. Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot?
28. Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc.
29. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia.
30. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?
31. Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?
32. Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele.
33. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.
34. Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.

* * *

„CĂUTAŢI LA PĂSĂRILE CERIULUI ŞI LA CRINII CÂMPULUI”…

Una dintre cele mai frumoase evanghelii este cea de duminică. Între altele, în această evanghelie, Iisus zice:

Căutaţi la păsările cerului, că nici seamănă, nici seceră, nici adună în jitniţe şi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte pe dânsele. Şi de haină ce vă grijiţi? Socotiţi crinii câm­pului cum cresc; nu se ostenesc, nici torc. Iar grăiesc vouă că nici Solomon, întru toată mărirea sa, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Deci, nu vă grijiţi zicând: „Ce vom mânca?”, sau: „Ce vom bea?”, sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?”. Că ştie Tatăl vostru cel ceresc că trebuinţă aveţi de acestea toate.

Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi acestea toate se vor adăuga vouă” (Mt 6, 22-32).

Minunată este această evan­ghelie. Ea ne învaţă să aruncăm toate grijile noastre asupra Dom­nului… Să căutăm mai întâi împărăţia lui Dumnezeu, grija de su­flet, şi apoi Tatăl ceresc va avea El grijă mai departe de toate lip­surile noastre. Mare adevăr spune Evanghelia. Dar acest adevăr – s-o spunem adevărat – multora li se pare o glumă, un lucru de zâmbit. Acest adevăr îl poate pri­cepe numai cel credincios. Acest adevăr îl poate simţi şi trăi în viaţa lui numai cel ce trăieşte o viaţă cu Domnul şi Evanghelia Lui; numai cel ce este cu adevărat un copil al lui Dumnezeu.

Când eşti cu adevărat un copil al lui Dumnezeu, atunci Tatăl ceresc are grijă de tine până în cele mai mici amănunte. Văzut-aţi cum sunt copiii: n-au nici o grijă şi nu cunosc grija vieţii; aşa e şi cu noi când suntem cu adevărat copiii lui Dumnezeu: deodată scă­păm de toate grijile şi necazurile. Tatăl ceresc le ia asupră-Şi. Când trăieşti o viaţă cu Domnul, atunci între tine şi grijile, necazurile vieţii stă Domnul; atunci tu nu vezi ne­cazurile, ci-L vezi pe Domnul. Însă cei necredincioşi nu-L pot vedea pe Domnul de mulţimea necazurilor. Necredinţa – sau, mai bine zis, puţina credinţă – pune între om şi Dumnezeu, necazurile. Puţin credinciosul se uită la necazuri, nu la Domnul; sau, mai bine zis, nu-L poate vedea pe Domnul de mul­ţimea necazurilor şi lipsurilor.

În Psaltire este un minunat psalm de întregire la evanghelia de duminică. E Psalmul 22: „Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă”… O, ce păstor bun este Domnul şi ce păşuni mi­nunate are El! Dar dacă vrei să fii îngrijit de El, trebuie să fii oaia Lui trebuie să fii în turma Lui şi să asculţi de El. Aici e taina evangheliei de duminică. Dacă vrei să scapi de greutăţile şi necazurile vieţii, intră cu adevărat în turma lui Iisus şi te fă cu adevărat o oaie ascultătoare de El. O, ce viaţă uşoară şi dulce trăieşte cel care este cu adevărat o oaie din turma Lui. El are atunci grijă de tine (Ps 54, 25).

Traiul oamenilor de azi este plin de greutăţi, lipsuri şi necazuri mai multe şi mai grele ca oricând, tocmai din pricina că a scăzut cre­dinţa oamenilor; a scăzut alipirea şi ascultarea lor de Tatăl ceresc. Greutăţile cresc în rând cu necredinţa. Mai demult, traiul oame­nilor era mai uşor pentru că era mai mare credinţa. Împărăţia lui Dumnezeu, grija de cele sufleteşti stă azi în urma tuturor afacerilor, de aceea cresc necazurile.

Mie mi-e milă când îi văd pe oameni zbătându-se în necazuri, în lipsuri şi greutăţi. De s-ar ruga oamenii lui Dumnezeu şi ar trăi o viaţă de adevăraţi copii ai lui Dum­nezeu, atunci ei ar scăpa îndată de toate necazurile. Tatăl ceresc ar lua asupră-Şi toate lipsurile şi frământările lor.

Domnul nu minte. El a spus apriat: „Cereţi şi vi se va da” (Mt 7, 7). „Căci cine este omul acela dintre noi care, dacă îi cere fiul său o pâine, să-i dea piatră? Sau dacă îi cere un peşte, să-i dea un şarpe?… Cu atât mai vârtos Tatăl nostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce i le cer” (Mt 7, 9-11). Dacă am trăi cu adevărat o viaţă de copii ai lui Dumnezeu, El ne-ar asculta îndată toate cererile noastre şi ne-ar scăpa îndată de toate neca­zurile şi frământările noastre tru­peşti şi sufleteşti.

De încheiere, încă ceva. Să nu fiu rău înţeles. Nu cumva să creadă cineva că Evanghelia ar învăţa prin aceasta lene şi nepă­sare; ar învăţa să aştepte omul să i dea Domnul de-a gata tot ce-i trebuie. Păsările ceriului – în pilda cărora ne  mână  Evanghelia – sunt şi pline de hărnicie; ele aleargă toată ziua după hrana lor („mergi, leneşule, la furnică”, zice înţeleptul Solomon). Înţelesul Evangheliei e să „cauţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu”, grija su­fletului, căci apoi sporul şi binecu­vântarea lui Dumnezeu se po­goară şi în lucrul mâinilor tale. Să fii, să te faci cu adevărat un copil al Domnului şi apoi El va îngriji de tine şi lipsurile tale. O, ce viaţă dulce şi uşoară este aceasta! Trăi­eşti tu, cititorule, o astfel de viaţă?

Părintele Iosif Trifa

«Lumina Satelor» nr. 27 / 3 iulie 1927, p. 3

* * *

PREDICA PĂSĂRILOR CÂNTĂTOARE

Acum duminică avem la rând evanghelia care ne îndeamnă să căutăm la păsările ce­rului; la pilda şi predica lor. Am tâlcuit pe larg acest îndemn în cărticica „Căutaţi la pă­sările cerului”. Mai dau acum aici câteva alte pilde şi amănunte de preţ. Un învăţat care a studiat viaţa păsărilor cântătoare a lăsat urmă­toarele interesante constatări:

Păsările care îşi fac cuibul pe pământ nu sunt cântăreţe şi nici nu pot zbura la înăl­ţime (fazanul, prepeliţa, pitpalacul, cocoşul de munte etc.). Numai păsările care îşi fac cuibul sus, în arbori, sunt bune cântăreţe. Ciocârlia cântă numai când se desparte de pământ şi se înalţă sus spre cer. Cântă în plin zbor spre cer…

Aşa e şi cu viaţa noastră cea duhovni­cească. Un creştin care îşi are „cuibul” pe pământ, un creştin care e legat cu totul de pământ, de grijile şi poftele acestei lumi – acela nu poate nici „zbura” şi nici „cânta”.

Un creştin „cântător” şi „zburător” e numai acela care îşi are „cuibul” sus, care se desprinde de pământ, de duhul acestei lumi, şi se ridică în lumina şi slava vieţii celei duhovniceşti. Cre­ştinul cel adevărat e ca ciocârlia: cântă înălţându-se spre cer. Cântă în plin „zbor” spre cer, spre lumină…

Iar dacă cuibul cel de sus e bătut de vân­turi şi furtuni – o, apoi poate că şi pentru asta cântă păsările din el. Eu mă gândesc şi la „cuibuşorul” vieţii mele. Dacă n-ar fi bătut în el atâtea aspre „vânturi” şi „furtuni”, azi n-ar cânta „păsările” de la Oastea Domnului.

Apoi şi altă constatare din viaţa păsărilor cântătoare: nu sunt bune cântăreţe nici păsările care trăiesc pe lângă mări şi ape (pescăruşul, barza, raţa etc.). Vuietul valurilor împiedică cântarea lor. Aşişderea şi păsările care trăiesc în stoluri (grauri, vrăbiile etc.) nu sunt bune cântăreţe, pentru că glasul lor se pierde în ciorovăielile mulţimii. Păsările cântă numai în liniştea câmpiilor şi pădurilor.

Aşa e şi cu viaţa noastră cea duhovni­cească. Un creştin care trăieşte în vuietul valu­rilor acestei lumi nu va putea fi niciodată un bun „cântăreţ”. Şi nici cel ce trăieşte în cioro­văiala aşa-numitei „societăţi”. Numai ieşind din vuietul acestei lumi şi numai intrând în liniştea şi pacea pe care o dă Evanghelia vom în­cepe să „cântăm”.

Şi de încheiere, încă una: toate păsările care trăiesc cu carne şi mortăciuni dau glasurile cele mal urâte (corbii, ciorile etc.). Ăştia sunt [cei] care se hrănesc cu hoiturile şi mortăciunile acestei lumi şi îi auzi „croncănind” de prin cele cârciumi.

Să căutăm deci la păsările cerului! Ne sunt şi ele o predică vie.

Părintele Iosif Trifa

«Isus Biruitorul» nr. 28 / 7 iulie 1935, p. 1