Cu ce să îmi împodobesc cuvintele, cu ce miresme, ca să aibă ecou în sufletul tău?…Cu iubiri şi cu tăceri?…
Mereu am considerat o minune faptul că omului i i s-au dat cuvintele ca să poată comunica…Asta e încă una din asemănările cu Sfânta Treime ( în Facere se spune ,,să facem om după chipul şi după asemănarea noastră…”) , dorinţa de iubire şi de comunicare a iubirii şi prin cuvânt…
Părintele Stăniloae spunea: ,,…Oamenii se adapă spiritual unul pe altul prin cuvinte, dar dintr-o trebuinţă sădită în ei de o putere mai presus de ei. Iar cuvintele nu sunt importante pentru ei prin faptul că sună, ci prin faptul că ele comunică apa lor ca izvoare spirituale, legate subteran între ele şi cu oceanul spiritual suprem. Omul însuşi vine în cel ce-i aude cuvintele şi el însuşi se deschide celui ce i le comunică. Omul însuşi e apă vie, prin faptul că se dă pe sine însuşi şi adapă pe cel căruia i se dă prin cuvânt. Şi fiecare e o apă deosebită de celălalt şi adapă pe celălalt numai în măsura în care se dă pe sine însuşi şi nu foloseşte cuvintele mai mult pentru a ascunde ceea ce gândeşte şi simte, sau pentru sine însuşi. în cazul din urma, nici cel ce aude cuvintele altuia nu se încrede în ele, pentru că îl simte pe cel ce i le spune rămânând în voinţa de a nu se comunica cu adevărat. ”
Se simte când cuvintele izvorăsc din adâncul inimii, locul unde iubirea îşi are sălaşul…Acolo, izvorul e curat, e limpede, şi poate duce cu el miresme de Rai…
Orice altă nevoie ar avea semenul nostru, nevoie pe care poate nu o putem desluşi, trebuie să ştim sigur că orice fiinţă are nevoie de iubire….Iar când cuvintele poartă această mireasmă, semenul se adapă cu încredere din cuvintele noastre…Iar noi…noi, cei însetaţi de aceeaşi apă curată, dătătoare de nădejdi neînşelătoare, cât de fericiţi sorbim orice strop…
Când nu putem avea miresme de Rai în cuvinte, când nu se simte izvor de iubire curată, mai bine e să tăcem…Fiindcă orice amărăciune, orice iz de ură, de neiertare, de egoism, îndepărtează pe aproapele nostru, îl ţine la distanţă…
Deci, să facem din grădina inimii un Rai în care florile iubirii să înmiresmeze tot cuvântul nostru, iar izvoarele iubirii să treacă prin Hristos, sfnţind fiecare strop de dăruire prin cuvânt… Şi după ce inimile sunt legate, rostul tăcerilor e de lăsa inimile să îşi vorbească direct, fără intermediul cuvintelor…
Mă ruşinez şi îmi cer sincer iertare pentru orice cuvânt ce nu a purtat miresme de Rai, miresme de iubire sfântă…
Miriam
