Domnul Iisus să ne ajute, Acela cu Care ne-am logodit. Căci legământul nostru şi botezul nostru este un legământ cu cerul, cu Hristos. Atunci am fost declaraţi ostaşi ai Lui. Aşa se spune în slujba Botezului. Deci noi ne-am logodit cu Hristos. Dar mai târziu ne-am înnoit legământul, pentru că l-am terfelit şi l-am călcat în picioare, şi ne-am bătut joc de el. Şi acum m‑am logodit cu Hristos din nou, din toată inima, din tot consimţământul nostru şi dorinţa noastră. Iar nunta va fi dincolo, în ceruri, aşa cum cântăm aşa de frumos: „O, când va-ncepe Nunta noastră, / în Dimineaţa fără nori”… Domnul Iisus să ne ajute.
Pun pe inima fraţilor dragi şi scumpi, vestitori ai Evangheliei, un cuvânt pe care-l arătam adineaori la un frate. Şi vi-l citesc, că nu puteţi imediat scoate toţi Biblia din buzunar sau Noul Testament… sau poate unii nu l-aţi luat de acasă, zicând că aici cântaţi şi aici au alţii… Deschidem la [Evanghelia după Luca], la capitolul 14 şi un singur verset vreau să citesc, pentru fraţii lucrători. Mai ales pentru fraţii lucrători. Şi, dacă am spus lucrul acesta, să ştiţi că am spus de la mine. Domnul nu zice că-i numai pentru fraţii lucrători cuvântul acesta, ci că e pentru toată suflarea. Şi zice în capitolul 14 cu versetul 33 aşa: „Tot aşa, oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate să fie ucenicul Meu”.
Am zis către un frate:
– Vino, frate, să mergem la Moldova la nuntă.
– Soţia mea se ţine de capul meu că… avem parastas chiar acum duminică, după mama, fie iertată, după mama dânsei, şi nu pot să vin.
Îl rog pe alt frate. Cel puţin şase fraţi m-au rugat, când plec în Moldova, să-i iau şi pe ei. Şi acum nu găsesc unul! Dar cum?… „Vin, Doamne! Fac şi eu! Sunt gata!” Dar când i-a poftit şi le-a făcut ultima invitaţie să vină, cel dintâi a spus: „Mi-am cumpărat ogor. Rog să fiu iertat, dar nu pot să vin”. Celălalt şi-a cumpărat boi. Celălalt: „M-am căsătorit”.
Fraţilor dragi! Dacă suntem legaţi de lucrurile acestea… poate va zice cineva: „Versetul acesta e prea de tot”, cum au zis cei şaptezeci de ucenici. Şi apoi Domnul Iisus, când le spunea că El e Pâinea vieţii care S-a pogorât din cer… şi aşa mai departe, au spus: „Cuvintele acestea sunt prea de tot”. Şi atunci ei L-au părăsit pe Domnul Iisus. Şi Domnul Se adresează celorlalţi, celor doisprezece: „Dar voi nu vă duceţi?”. Şi a răspuns Apostolul Petru: „Unde să ne ducem de la Tine, Doamne, că Tu ai cuvintele vieţii veşnice? Unde să ne ducem?”. Poate va zice cineva: „E prea de tot! Cum să mă lepăd eu de tot ceea ce am?”.
Despre aceasta mai mărturiseşte şi Marcu, în capitolul 8, versetul 35, când spune aşa: „Cel ce-şi iubeşte viaţa o va pierde. Dar cel ce-şi pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelia Mea o va câştiga”. Deci Împărăţia lui Dumnezeu se ia prin luptă. Împărăţia lui Dumnezeu a costat nespus de mult.
Nu mai aflăm nicăieri cuvinte atât de plăcute, atât de dulci şi încărcate cu lacrimi ca ale fraţilor care au vorbit înainte. Ni s-a arătat şi ni s-a oglindit cât de mult L-a costat pe Dumnezeu moartea pe cruce, în chipul cel mai batjocorit şi cel mai ocărât, şi cel mai josnic al Fiului Său. Cât de mult L-a costat pe Dumnezeu! Şi El a făcut această Jertfă din toată inima şi din tot dragul pentru noi. Iar nouă ne pretinde doar… poate că nu s-ar înţelege numai sută la sută. Căci sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, prin gura Sfântului Pavel, zice aşa: „Litera omoară; Duhul dă viaţă”. Deci, nu s-ar înţelege numaidecât ca tu să te lepezi de tot ce ai. Absolut! Tu să te lepezi de soţia ta, fie că-i tânără, fie că e de azi sau e de ieri, sau e de alaltăieri, fie că-i de şaizeci de ani cu tine… nu interesează. Să te lepezi de soţia ta, de vitele tale, de tot ce ai. Ci, aşa cum zice în altă parte: „Cel ce are soţie să fie ca şi când nu ar avea. Căci chipul lumii acesteia trece”. Şi: „Cel ce are două haine să dea una şi celui ce n-are”. Şi cei ce au de mâncare să facă la fel. Aceasta-i Evanghelia! Celelalte nu-s Evanghelii, dragii mei. Numai aceea care‑i pură şi limpede, şi curată, aceea-i Evanghelie. Dar Domnul vrea să spună nu să te lepezi numaidecât de ele, ci să nu fii legat de ele. Să fii legat de Hristos şi să poţi fi oricând la dispoziţia lui Hristos când Hristos are nevoie de tine. Nu totdeauna să găseşti o mie şi o sută de motive: „Nu pot de cutare… şi nu pot de cutare…”.
Domnul Iisus să vă răsplătească ascultarea.
Slăvit să fie Domnul!
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 5
