Dar satana încearcă din nou, zicându-şi: „Poate că acest Iisus nu poate fi biruit cu lucruri pământeşti. El e un Om duhovnicesc, la El trebuie să aflu una din ispitele duhovniceşti. El e cu Cuvântul, cu Cuvântul să vin atunci şi eu, tot cu Cuvântul. Şi apoi diavolul L-a dus în Ierusalim şi L-a aşezat pe streaşina Templului şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, căci este scris că El va porunci îngerilor Săi şi ei Te vor lua pe mâini, ca să nu-Ţi loveşti piciorul de vreo piatră”. Doamne, ce grozăvie! Diavolul vine cu Scriptura şi-L suie pe streaşina bisericii. Are el aşa putere să-i suie pe fiii lui Dumnezeu deasupra bisericii şi să le vorbească un adevăr din Scriptură, numai ca apoi să-i poată birui şi zdrobi. Aceste ispite sunt greu de biruit şi chiar de cunoscut. Poţi să crezi că la biserică, cu Scriptura, să fie un înger, nu un diavol. Şi diavolul era la luptă cu Iisus, la luptă cu Cuvântul. Auzi, frate? Zicea Părintele Iosif că diavolul predică din turnul bisericii despre încrederea în Dumnezeu. El va fi zis: „Tu eşti un om sfânt! Nu e nimeni ca Tine! Uite biserica pe care stai în ce formă zace. Uite, slujitorii ei sunt şi ei nişte oameni păcătoşi! Nu-i vezi? Şi cu toate acestea, în ei cred toţi, vin toţi, se închină toţi. Îi fi Tu adevăratul şi credinciosul Fiu, dar pe Tine nu Te ştie nimeni. Uite ce de lume adunată la Templu – şi se duc înapoi tot flămânzi şi goi. Fă Tu o minune, fă o săritură şi Te vor vedea mulţimile – şi Te vor admira, şi Te vor crede, şi vor veni la Tine când vor vedea cum îngerii Te iau pe mâinile lor şi Te păzesc!”.
Dar Iisus a zis: „Eu nu vreau să-Mi manifest credinţa Mea în acest fel. Eu cred şi dacă Tatăl nu trimite nici un înger, şi dacă-mi rup amândouă picioarele – nu am să mă laud că Eu am un dar, o credinţă, o descoperire deosebită de fraţii mei. Cară-te de aici, că-i scris: «Să nu ispiteşti pe Dumnezeul tău»”.
Hristos a biruit! Iadul se cutremură! Cerul cântă! „Şi diavolul s-a depărtat de la El pentru o vreme” (versetul 13).
Iisus Şi-a început misiunea Sa pentru care a venit. A mers în Nazaret, în satul unde fusese crescut, şi, după obiceiul Său, a intrat în sinagogă în ziua sabatului şi s-a sculat să citească (versetul 16).
O, fraţii mei dragi, „după obiceiul Său”, duceţi-vă şi voi în ziua sărbătorii la Casa Domnului. Faceţi-vă obicei ca al Lui şi ca al Sfântului Pavel (Fapte 17, 2), că mulţi zic azi: „Aşa a făcut Iisus sau aşa”, dar să nu uităm că acest obicei sfânt nu trebuie lăsat. Mulţimile aveau privirile pironite spre El, căci „îi învăţa ca unul care avea putere”. Învăţăturile fără putere sunt ale oamenilor; pot să fie dintr-o înţelepciune, din obicei, dar nu au nici o putere. Numai cuvântul cu putere este al lui Dumnezeu. Când Părintele Iosif [era] la 10 ani de Oaste, la o adunare din Sibiu, după ce vorbiseră mulţi fraţi intelectuali vorbiri mari şi strălucite, la sfârşit, fraţii spuneau: „Să ne vorbească Părintele Iosif”. El, slăbuţul, bolnavul, piticul, a spus: „Fraţii mei, eu azi pot să spun ca Simion Bătrânul: «Slobozeşte, Stăpâne, pe robul Tău, căci văzură ochii mei visul împlinit». Slăvit să fie Domnul!” Şi toată adunarea a izbucnit în lacrimi la simplele sale cuvinte. Oare ce a fost în aceste cuvinte? Oare ce a avut omul acesta? Era Duhul şi puterea lui Dumnezeu.
Dar inimile rele imediat s-au schimbat. Satana începe din nou lupta, invidia, mânia, gelozia, ca la Irod. „De unde are El şcoală, unde a învăţat?” Şi L-au dus pe sprânceana muntelui, să-L arunce în prăpastie, să scape de El. Era şarpele cel vechi, care vedea că se prăbuşeşte împărăţia lui.
din vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani), la adunarea de la Săucani – 1981
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 1
