Anul 2018 este unul cu multiple şi semnificative valenţe pentru Lucrarea Oastei Domnului. Dincolo de împli nirea a 80 de ani de la mutarea la cele veşnice a Părintelui Iosif Trifa – Părintele nostru de oarecând şi dintotdeauna – şi a 95 de ani de la apariţia Oastei, el este şi anul în care, acum un veac, românii de pretutindeni şi-au redobândit unitatea teritorială, de limbă şi de suflet. Şi, oarecum, creuzetul din care avea să răsară, puţin mai târziu doar, Lucrarea Oastei. Pentru că efortul Părintelui Iosif Trifa venea pe un fond extrem de instabil duhovniceşte, în care nu doar tarele cumplite ale războiului măcinau sufletul Neamului, ci şi învăţăturile străine începeau să se abată tot mai agresiv asupra Bisericii sale.
De aceea Anul Unirii este, pentru noi, şi unul în care suntem chemaţi „să dăm mână cu mână” toţi cei care, „cu inimă română”, simţim chemarea lui Dumnezeu de a fi uniţi nu doar teritorial, cât, mai ales, în acelaşi Adevăr. „Când de la Nistru până la Tisa – nota Părintele Iosif undeva – tot românul se va hotărî împotriva păcatelor; când de la Maramureş până la Dunăre şi Marea Neagră tot românul se va aprinde de dorul şi de dorinţa să trăiască o viaţă după Evanghelia lui Hristos, atunci, şi numai atunci, am asigurat pe veci viitorul acestei ţări”. Sau, în alt loc: „De la război încoace tot mereu se vorbeşte de o întoarcere la normal, adică de o scăpare din relele şi necazurile de azi la stări de pace şi de bine în lume. Dar aceste stări nu vor veni până când Iisus Hristos şi învăţăturile Lui vor lipsi din mijlocul oamenilor şi popoarelor de azi („Cum stau lucrurile în lumea mare sau când va fi pace în lume”, în Lumina Satelor, nr. 1/1924, p. 1). Tot Părintele Iosif, pornind de la referatul biblic privind robia poporului evreu sub jugul egiptenilor şi apoi rătăcirea sa în pribegia spre Canaan, scria: „…Şi noi, românii, ne-am avut robia noastră. Ca izraelitenii, ne-am avut şi noi egiptenii şi faraonii noştri, adică străinii care ne-au stăpânit. (…) Am ajuns şi noi în pustia necazurilor şi lipsurilor. Dumnezeu vrea aşa pentru că şi noi, după ce am scăpat din robia străinilor, ne-am stricat năravurile şi purtările. În robia noastră de ieri, eram şi noi un popor în sute de feluri necăjit şi apăsat. (…) Dacă credinţa de ieri ne-a întărit să purtăm lanţurile robiei o mie de ani, otrava de azi strigă din sufletele unora că nu se mai poate aştepta nici o zi, două… Ce va fi cu noi? – mă veţi întreba. Răspunsul este uşor: izraelitenilor le-au arătat calea spre Canaan stâlpul de foc şi norul luminos… Numai acestea ne vor arăta şi nouă drumul cel bun. De nu le vom căuta şi asculta, ci vom merge mai departe pe calea pe care mergem acum, vom păţi şi noi ca izraelitenii din vechime…” (Lumina Satelor, nr. 1 / 1922, p. 3). „Să începem de la început – spunea acelaşi Părinte Iosif Trifa. La temelia noii rânduieli din stat şi din ţară trebuie puse teama de Dumnezeu şi ascultarea de Cuvântul Lui. Să începem de la acest început: de la credinţa şi iubirea lui Dumnezeu… Căci fără acest început nu se va face nimic bun şi statornic. Numai o singură doftorie poate da lumii şi ţării noastre sănătatea şi mântuirea: să se întoarcă oamenii şi popoarele la Iisus, la învăţătura şi la porunca Lui de iubire. Atunci va sosi pacea şi liniştea statornică între oameni şi între popoare” (idem).
Aşa a înţeles Oastea Domnului să pună umărul şi inima la înfăptuirea Unirii. Anul 1918 a fost doar un punct de plecare pentru ceea ce avea de însemne unirea de credinţă şi statornicirea în Hristos, Cel care ne dăruise minunea de a fi împreună, în aceleaşi graniţe teritoriale, români de pretutindeni. Şi aşa s-au conjugat toate eforturile Părintelui Iosif Trifa şi, mai apoi, ale celorlalţi fericiţi înaintaşi, în dorinţa şi responsabilizarea de a dărui Neamului românesc toată angajarea, pricereprea şi jertfa lor, spre o Românie aplecată smerit şi demn sub Crucea lui Hristos.
Almanahul Oastei Domnului a fost şi el una din armele cu care, an de an, alături de foi şi de cărţi, Părintele Iosif şi colaboratorii săi ofereau merinde sufletească pentru întremarea credincioşilor în lupta de stăvilire a păcatului şi primenirea sufletului românesc. Calendarele de oarecând ajungeau în casele a zeci de mii de oameni, iar lucrarea lor se regăsea pretutindeni. După această sănătoasă tradiţie şi Editura Oastea Domnului a reluat publicarea Almanahului Iisus Biruitorul, încecând să ajungă la sufletele credinioşilor cu o bogată hrană duhovnicească, însoţitoare pe parcursul întregului an 2018. Nu putea lipsi, în acest sens, partea introductivă, cu calendarul ortodox, Meniul duhovnicesc şi cuvinte de învăţătură ale înaintaşilor pentru fiecare lună, precum nici rubricile dedicate iniţiatorului pământesc al Oastei Domnului („Mărturii la 80 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Iosif Trifa”), „Cuvintele alese ale fericiţilor noştri înaintaşi” (Pr. Vladimir Popovici, Pr. Ioan Hornea, Gh. Precupescu, Popa Petru-Săucani etc), „Povestirile pentru copii” (Mărioara Stanciu, Pavel Pag, Sava Constandache, Costel Rotaru) sau articolele cu conţinut divers (PS Macarie, Pr. Nicolae Stoia, Ierom. Vasile Nica, Ionel Stanciu, Ionel Pintilie etc.). Un element de noutate a acestui Almanah este rubrica „Mărturii de la nunţile mirilor din începutul Oastei Domnului”, rubrică mult-aşteptată de cititorii noştri. De asemenea, avem alte câteva rubrici de un real interes, cum ar fi „Avortul, tutunul şi alcoolul ucid!” (Costel Balan), „Leacuri şi reţete culinare din grădina Domnului”, „De la lume adunate şi-napoi la lume date” sau „Despre îngeri şi Naşterea Domnului”.
Nădăjduim ca 2018 să fie un an al bucuriei şi împlinirii în Hristos a fiecăruia dintre noi în parte, şi a Oastei Domnului, ca Lucrare în care ne-a aşezat Dumnezeu, în ansamblul ei de Duh şi unitate. Şi ne rugăm Bunului Dumnezeu ca şi acest supliment al Foii noastre dragi, Iisus Biruitorul, să îşi găsească drum lin, binecuvântat, către fiecare suflet însetat de Veşnicie.
La mulţi şi împliniţi în rod duhovnicesc ani!
Redacţia Iisus Biruitorul
