1. Veniţi să-L arătăm pe Tatăl Ceresc tuturor oa¬menilor.
Nu numai cu degetul nostru arătând sus spre cer, unde este El.
Sau numai în jos, la dreapta sau la stânga – unde se vede El în toate făpturile Lui.
Şi nu numai în cuvintele noastre, oricât de frumoase ar fi, vorbind, scriind, cântând sau rugându-ne.
Ci mai ales să-L arătăm oamenilor pe Tatăl Ceresc cu trăirea noastră plină de înţelepciune, de putere, de dreptate şi de iubire.
2. Să-L arătăm pe Tatăl aşa cum au nevoie toţi oamenii să-L cunoască, spre a-L iubi şi a-L cunoaşte toţi acei care privesc la noi, după cum a spus Domnul nostru Iisus: „Aşa să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei, văzând faptele voastre, să-L preamărească pe Tatăl.”
3. Mântuitorul Hristos a trecut pe lângă mulţi oameni fără ca ei să-L vadă în cei ce-L purtau
şi între cei ce-L ascultau.
A stat între mulţi fără ca ei să-L cunoască.
Şi a plecat de la ei fără ca ei să fi ştiut că a fost.
O, ce dureroasă este starea acelor nefericite suflete!
4. Câţi dintre cei care îşi deschid astăzi mâna şi casa, şi inima văd într-adevăr că Acela care intră pe poarta lor
sau stă la masa lor,
sau se odihneşte în patul lor
este El, Iisus, Împăratul Ceresc, Care a venit la ei sub înfăţişarea aceasta?
Totuşi primiţi-i mereu pe fraţi, primiţi-i pe oaspeţi, primiţi-i pe săraci în numele Lui – fiindcă El vine în numele lor.
5. Câţi dintre cei care merg la auzirea Cuvântului Lui Sfânt văd Cartea Scripturilor în Mâna lui Iisus?
Şi ascultă, prin cel ce vorbeşte, Glasul Gurii Lui?
Câţi dintre cei îndemnaţi spre binefaceri, spre înfrânare, spre rugăciune, spre osteneli, spre curăţie iau aceste îndemnuri ca din partea Lui?
Sau, dacă sunt mustraţi pentru lipsa acestora, văd într-adevăr pe Hristos în cel ce le vorbeşte,
în cel care îi mustră,
în cel care îi îndeamnă?
6. Acela care vede la poarta lui numai un om
sau vede la masa lui numai un pământean,
sau vede în casa lui numai un semen,
acela se va purta cu cel venit, după inima sa, după dispoziţia sa, după mâna sa.
Dar cine Îl vede pe Hristos în fiecare dintre aceştia, acela se va purta după Cuvântul Lui Sfânt şi cutremurător, având grijă de a face şi de a fi faţă de fiecare astfel de oaspete venit în casa lui, totdeauna, aşa cum I ar fi lui Dumnezeu, nu unui om.
7. Cine vede în biserică sau în adunare vorbind numai pe un om şi aude numai un cuvânt omenesc, acela vine când vrea la biserică şi iese când îi place de la adunare.
Aceluia, dacă îi este sete, nu aşteaptă până când trebuie să plece, ci iese şi caută apă să bea.
Aceluia, dacă îi este somn, nu aşteaptă până când ajunge acasă, ca să se culce în pat, ci doarme în biserică sau în adunare, fără ruşine.
Aceluia, dacă îi vine pe limbă o vorbă, nu-şi opreşte limba, ci spune vorba ori în dreapta, ori în stânga, nu i pasă…
– fiindcă acela nu-L vede acolo pe Dumnezeu. Şi de aceea nu-i este teamă.
8. Acela care nu-L vede pe Domnul în biserică şi în adunare, ori de câte ori aude uşa, se uită înapoi, ca să vadă cine vine sau cine iese.
Acela, ori de câte ori şopteşte cineva, trage cu urechea ca să audă şoapta omului aceluia şi nu ascultă Cuvântul Sfânt.
Şi ori de câte ori îi vine, se scoală, se întoarce, se mută fără sfială, fără ruşine, fără teamă…
Ce mai poate vedea, în felul acesta, un astfel de om?
Şi ce mai poate auzi?
Şi ce mai poate învăţa un astfel de om neascultător şi nepăsător atunci de la Hristos?
Chiar dacă este lângă El şi în faţa Lui.
9. Cine primeşte un sfat cu îndărătnicie
şi un îndemn cu nepăsare,
şi o mustrare cu mânie,
şi o îndrumare cu silă,
şi o învăţătură cu dispreţ,
şi un frate cu răceală,
şi o încercare cu cârtire,
acela cum să-L vadă pe Hristos în toate acestea?
Şi cum să ajungă la Tatăl?
10. Dacă L-ai văzut odată pe Hristos şi ai auzit vreodată Cuvântul Lui, atunci toată umblarea ta printre oameni, printre lucruri şi printre împrejurări trebuie să fie şi o umblare din care să se vadă că într-adevăr tu L ai văzut pe Hristos.
11. Pentru orice lucrare bună este nevoie de o putere ceva mai mare decât lucrarea aceea.
Pentru o lucrare mai mică, desigur, ajunge o putere mai mică, dar pentru o lucrare mai mare trebuie şi o pu¬tere pe măsura ei.
Adună-ţi mai întâi puterea începutului. Restul creşte odată cu lucrul.
12. În Cuvântul lui Dumnezeu este şi Puterea lui Dumnezeu. După cum în curentul electric este forţa sa.
Ceea ce Cuvântul zice prin înţelepciunea Lui, aceea Cuvântul şi face, prin puterea Sa.
După cum lumina este energie, înfăptuire.
13. La început, când Cuvântul Dumnezeiesc a spus: „Să fie lumină!”, chiar cuvântul rostit a făcut-o (Fac 1, 3).
Când acelaşi Cuvânt a spus orbului: „Capătă-ţi vederea!”, chiar atunci cuvântul spus i-a şi dat-o (Mc 10, 52).
Iar când El a spus slăbănogului: „Scoală-te!”, cuvântul însuşi l-a întărit şi l-a sculat (Lc 5, 24-25).
Şi tot aşa, cu toţi acei pe care i-a mântuit Dumnezeu.
Deci tot aşa va fi şi cu tine. Dar crede!
14. Nimic n-ar trebui să ne mai poată nelinişti vreodată când noi avem atât de mari şi multe dovezi de putere a Domnului nostru Iisus.
Nimic n-ar trebui să ne mai poată face să ne temem când noi cunoaştem atâtea cazuri când grija Domnul pentru noi a făcut minuni.
Nimic să nu ne facă să ne îngrijorăm sau să descurajăm când noi avem un Tată Ceresc atât de Bogat, un Mântuitor atât de Bun şi un Mângâietor atât de Dulce.
15. Învaţă să cunoşti puterea lui Dumnezeu care le face pe toate. Şi învaţă să te bizuieşti pe ea.
Învaţă cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta. În toate căile vieţii tale să te bizuieşti pe puterea lui Dumnezeu.
Ca să mergi cu o deplină pace a inimii tale pe orice drum pe care te cheamă sau te trimite El.
16. Priveşte cu ochii liniştiţi orice întâmplare.
Ascultă netulburat orice veste.
Rămâi neclintit în orice zguduiri.
Dar să ştii că nimeni pe lume nu-ţi poate da această putere decât Cuvântul lui Dumnezeu cel adevărat
şi bizuirea deplină pe tot ce făgăduieşte El.
Pentru că în El este deplina putere ca să şi facă ceea ce spune.
Fii încredinţat deplin de acest adevăr!
17. Pentru multe ar trebui să credem noi în Dumnezeu. Tot ce este în jurul nostru ar trebui să ne facă numai să credem.
Ar trebui să credem pentru tot ce vedem, Ziua şi Noaptea, fiindcă totul este minune şi frumuseţe create de El.
18. Ar trebui să credem în Dumnezeul nostru pentru tot ce vedem. Primăvara, Vara, Toamna şi Iarna – adică de la naşterea noastră până la înmormântare.
Ar trebui să credem pentru tot ce simţim în noi, în apropierea şi în depărtarea noastră,
căci pretutindeni este Dumnezeu prezent în toate lucrările Sale.
19. Dar dacă obişnuinţa în toate acestea pune adesea peste ochii noştri cei sufleteşti un văl leneş şi întunecos,
atunci totuşi există încă ceva,
ceva mai aproape de noi,
ceva din noi care ne vorbeşte şi mai puternic despre El decât toate acestea:
există conştiinţa noastră
şi amintirile noastre.
20. Conştiinţa noastră nu este materie, ci este altceva, fiindcă materia nu are conştiinţă de sine.
Amintirile noastre păstrează în ele atât de multe minuni petrecute cu noi înşine sau în faţa noastră!
Sunt mult mai multe decât ne este necesar pentru a ne încredinţa despre Dumnezeul nostru.
Doamne Duhule Sfinte, Te rugăm, încredinţează-ne de neclintit.
Amin.
Eterna iubire / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2007
