3 martie – Psalmul 31, vers 1
Un credincios adevărat Îl reprezintă în faţa lumii pe Hristos. Într-o anumită măsură, fiecare fiu al Bisericii Domnului angajează Numele şi cinstea lui Dumnezeu în faţa celor nepăsători sau a celor vrăjmaşi ai Lui. După purtările sau meritele fiilor şi slujitorilor Bisericii lui Hristos, oamenii slăvesc pe Dumnezeu (Mat. 5, 16) sau hulesc Numele Lui (Rom. 2, 24).
Pe Domnul nostru Iisus Hristos nici unii din vrăjmaşii şi potrivnicii Lui nu L-au putut învinui de nici un păcat. N-au putut ridica împotriva Lui nici o învinuire întemeiată. Şi n-au putut astfel să-L dea de ruşine cu nimic (Ioan 8, 46). Toate învinuirile lor împotriva Lui la judecata şi pătimirea Sa erau mincinoase (Mat. 26, 60-61) şi toţi martorii, mincinoşi (Ps. 35, 11). Hristos n-a fost dat cu nimic de ruşine în faţa nimănui. Chiar martorii patimilor Sale, vrăjmaşii şi ucigaşii Lui, au mărturisit că El era nevinovat (Mat. 27, 4; 27, 19; 27, 24 şi 54). Dar vai, câţi din cei care vorbesc astăzi în numele Lui şi poartă astăzi răspundere deosebită în slujba Lui, sunt zilnic daţi de ruşine în faţa lumii, din pricina prea puţinei lor trăiri după voia lui Dumnezeu şi după pilda lui Hristos. Vai, câţi din cei care propovăduiesc împotriva desfrânării sunt daţi de ruşine cu păcate pe care ei înşişi le-au condamnat!
Câţi predică împotriva beţiei, iar ei sunt văzuţi lângă sticlă şi pahar. Vorbesc împotriva lăcomiei, dar sunt daţi de ruşine prin nesaţiul lor. Osândesc pizma, dar tocmai ei trăiesc ani de zile în duş-mănie cu alţi semeni ai lor… Se laudă cu evlavia, dar sunt dovediţi certăreţi, urâcioşi, nervoşi, nerăbdători, necuviincioşi, nedrepţi, neînfrânaţi, lăudăroşi şi hrăpăreţi.
Ce dureros este să vezi un reprezentant al lui Hristos, de orice importanţă ar fi el, că este dat de ruşine prin faptele sale contrare numelui său! Că este dovedit a nu fi ceea ce spune că este.Că este dat de ruşine fiind prins că minte, că fură, că blestemă, că face orice lucru care este ruşinos şi nedemn. Că este dat de ruşine când trebuie să se încreadă în Dumnezeu, dar el se dovedeşte fricos, îndoielnic şi slab în mijlocul încercărilor şi în faţa lumii. Că este dat de ruşine când se angajează la lupta cea sfântă a lui Hristos, dar el nu este nici îmbrăcat cu armele Duhului Sfânt (Efes. 6, 13-17) şi nici sprijinit de Dumnezeu, fiindcă el nu este un sincer şi statornic credincios. Dragul meu, oricine ai fi tu care te pretinzi a fi un ostaş al Domnului Iisus Hristos — fii cu grijă! Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui. Iar cine rosteşte Numele Domnului, trebuie să se depăr-teze de fărădelege (2 Tim. 2, 19). Numai pe un astfel de slujitor al Său nu-l lasă Domnul de ruşine niciodată (Filip. 1, 19-20).
