«Statornici vom iubi Lucrarea / şi glas străin nu vom urma, / ci totdeauna după Domnul,/ vom merge toţi pe urma ta.»
Am venit aici, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, prin rugăciunile înaintaşilor noştri, să ne împlinim o datorie de recunoştinţă. Am venit cu floarea recunoştinţei la mormântul sfânt şi cald. Şi cu lacrima bucuriei că ne-a trezit Dumnezeu, prin goarna şi sunetul Gornistului de la Sibiu, la o viaţă nouă, în această Lucrare Sfântă şi minunată. Şi cu lacrima căinţei pentru multul rău, pentru multele rele ale noastre, prin care L-am întristat pe Dumnezeu. Am venit să ne aducem aminte de aceşti luceferi ai lui Dumnezeu care i-a învăţat pe mulţi să umble în neprihănire. Iar ei, în cerul lui Dumnezeu, peste veacuri, vor străluci ca nişte lumini puternice care vor lumina calea multora spre Împărăţia lui Dumnezeu.
Să ne aducem aminte de înaintaşii noştri, să luăm aminte cum au trăit ei, cum L-au mărturisit pe Hristos, cum au sfârşit viaţa şi apoi cea mai mare obligaţie o avem să le urmăm credinţa. Am venit să ne cercetăm cum stăm noi faţă în faţă cu acest a le urma credinţa… Din cât am ştiut, cum am făcut, cum am împlinit, cum am mărturisit, cum am trăit şi ce le producem noi Acolo, Sus, în ceruri, de unde ei privesc spre noi: bucurie sau întristare? În viaţa lor, vedem multă suferinţă şi multe încercări. Părintele Iosif, pe patul de suferinţă, când medicul îi interzice să mai vorbească, el nu a ascultat această poruncă.
Noi, azi, cum zice Părintele, trăim vremuri biblice. Noi, azi, le vedem cu ochii noştri aceste vremuri, însă parcă nu le vedem. Faraon, din Biblie, zice Părintele Iosif că s-a speriat de-un vis. Noi, astăzi, trăim această realitate cruntă şi dureroasă, prin care Dumnezeu ne cercetează, să ne întoarcem de pe căile greşite la căile de demult, cum zice profetul din Vechiul Testament, să mergem pe ele şi să găsim odihnă şi pace, şi bucuriile de altădată. Dar noi ce facem? Şi zice Părintele: Noi parcă mai mult ne adâncim în rele şi mai mult ne îndepărtăm de Dumnezeu. Uitându-mă la crestele înalte unde cresc molizii, vânturile îi fac să-şi adâncească mai mult rădăcinile în stâncă, ca să reziste furtunilor mari. Din aceşti molizi, din fibra lor se construiesc instrumentele muzicale. Acesta este şi rostul încercărilor din viaţa noastră. Părintele Iosif, fratele Marini, fratele Traian au binecuvântat suferinţa şi încercarea. Suferinţă, şcoală sfântă, / mulţi te blestemă sub soare, / eu te binecuvântez, zice fratele Traian. Ei au dat totul pentru Hristos, n-au oprit pentru ei nimic. Ei n-au pornit pe calea lui Hristos cu reţineri, cu jumătăţi de măsură. De aceea şi rezultatele sunt altele. Noi am intrat de-a gata în osteneala, în lucrul şi jertfa lor. Noi nu suntem vrednici de ceea ce ei au îndurat pentru noi şi pentru Lucrarea Oastei: suferinţă, anchete, bătăi, închisori. Dar ni se cere să ducem mai departe Lucrarea unită şi frumoasă. Să trăim frumos în locul unde ne-a pus Dumnezeu pe fiecare…
Pr. Nelu Pavel (Beiuş, Bihor)
din vorbirea de la comemorarea Părintelui Iosif Trifa – Dumbrava Sibiului, duminică, 14 februarie 2021, în jurul mormântului drag
