Pleacă-mi ochii, Doamne,
până la pământ
şi adânc smereşte-mi
sufletul înfrânt,
până voi cunoaşte
cât Te-am întristat
când cuvântul unic,
Doamne, mi-am călcat.
Nu-mi lăsa odihnă
duhului zdrobit
până va cunoaşte
ce mult Ţi-am greşit,
până o să-mi plângă
îndeajuns de-amar,
să se-nvrednicească
de iubirea-Ţi iar.
Şi-apoi ţine-mi, Doamne,
duhul înfrânat,
să nu-l tragă trupul
iarăşi în păcat.
Ţine-mi trează grija
dragostei mereu,
cât e cursa-ntinsă
pe tot drumul meu.
TRAIAN DORZ din ”Cântările Căinței”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
