Pentru înaintaşi erau zile sfinte duminicile şi sărbătorile de peste an. Se odihneau de la lucru, după porunca Domnului, şi se îngrijeau de sufletul lor mai cu deadinsul în aceste zile. Se şi cunoşteau binecuvântarea şi sporul la lucru, la sănătate şi la belşug, viaţă senină şi inimi vesele.
Azi? Răul ne-a crescut peste cap. Oamenii vânători de câştig ne-au amăgit cu totul, de nu ne mai dăm seama de primejdia pierzării. În nici o altă zi nu ne ispitesc ca tocmai în duminici şi sărbători crâşmele, care stau deschise toată ziua, împotriva legilor.
Tot mai mult se lăţeşte şi la noi obiceiul rău şi păcătos de a se ţine în sărbători târguri de ţară şi târguri săptămânale, care cheamă şi pe locuitorii satelor, nu numai pe târgoveţi, să se îndeletnicească cu alte gânduri şi afaceri, decât înălţarea către Dumnezeu şi grija de suflet, pe care ar trebui să o avem singura grijă în sărbători şi duminici, măcar.
Şi unde oamenii nu se duc la târg îi vezi strânşi de dimineaţă, jumătate satul, la poarta primăriei. Cică dregătorii satului, ca să nu strice oamenilor zilele de lucru, îi cheamă cu pricinile lor în zilele de sărbători. Rău şi urât lucru, potrivnic şi legilor dumnezeieşti, şi celor omeneşti.
Aşa şi în alte multe chipuri, ne petrecem sărbătorile cu felurite îndeletniciri care tot mai mult ne afundă în grija vieţii lumii acesteia.
Sărbătorile ne sunt lăsate tocmai pentru ca să ne smulgă, să ne ridice din pulberea vieţii zbuciumate, să ne odihnească, să ne însenineze, să ne învioreze şi întărească sufleteşte şi trupeşte pentru lupta vieţii. Dar pentru aceasta, toţi ar trebui să-şi aducă aminte că întâia datorie, în această zi, e să meargă la biserică.
Cărarea ce duce la uşa bisericii, altădată bătătorită şi frumos curăţită, azi e părăginită. Pe multe locuri nu o mai calcă decât preotul şi cântăreţul cu câteva babe; şi rar, ici-colea, câte un suflet ars de dureri şi de necazuri. Atâţia au rămas să se închine, să facă rugăciune.
Faţa Domnului Iisus se îndurerează de golul din jur, lumânarea pâlpâie a jale înaintea icoanei Preacuratei, glasul cântării sună a pustiu, când n-o ascultă nimeni şi nimeni nu vine să se închine cu credinţă şi cu dragoste.
Greu ne este traiul vieţii azi şi mai rău ne va fi în viitor, căci prea am uitat căile Domnului.
Părintele Iosif Trifa în «Lumina Satelor» nr. 34, din 2 sept. 1923, la pagina 1
Părintele Iosif Trifa la zile de sărbătoare, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016
