Mărturii Meditaţii

IISUS MÂNTUITORUL

Minunată privelişte când îngerul Domnului, venind la Iosif, om neprihănit fiind, îi aduce la cunoştinţă că Maria va naşte Fiu de la Duhul Sfânt, Numele Lui va fi Iisus, căci El va mântui pe poporul Său de păcatele sale (cf. Mt 1, 21).

Domnul Iisus Hristos a fost uns întru trei slujiri, şi anume: Preot, Împărat, Prooroc. Numele Hristos înseamnă uns. Cine L-a uns? Ne răspunde Proorocul cu sute de ani în urmă, astfel: „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toţi cei întristaţi; să dau celor întristaţi din Sion o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi terebinţi ai neprihănirii, un sad al Domnului, ca să slujească spre Slava Lui” (Is 61, 1).

Prorocia lui David ne vorbeşte astfel: „Iubit-ai dreptatea şi ai urât fărădelegea, pentru aceasta Te-a uns pe Tine Dumnezeul Tău cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe părtaşii Tăi” (Ps 44, 9 / 45, 7). În mare, aceasta ar fi taina slujirii Sale; şi Mântuitorul o recunoaşte îndeplinindu-se în zilele acelea cu El şi mărturiseşte (vezi Luca 4, 21 şi cele ce urmează).

În slujirea Sa de Arhiereu, El a fost numit de Dumnezeu după rânduiala lui Melhisedec (cf. Evr 5, 10), întrecându-i pe toţi slujitorii de acest fel.

În slujirea preoţească, Sângele lui Iisus Hristos, prin Duhul cel Veşnic, S-a adus pe Sine Jertfă fără de prihană; va curăţi cugetele noastre de faptele cele moarte, ca să slujim Dumnezeului Cel Viu (cf. Evr 9, 14).

Rânduit este oamenilor să moară şi apoi să fie judecaţi. Hristos Domnul, după ce a fost adus o dată Jertfă, ca să ridice păcatele multora, a doua oară, fără de păcat Se va arăta celor ce cu stăruinţă Îl aşteaptă spre mântuire (cf. Evr 9, 28). Caracterizarea Împărăţiei Sale veşnice – a doua măreţie – ne este arătată sub forma marilor evenimente petrecute:

  1. La Vestirea Naşterii Sale cea mai presus de fire, Îngerul Gavriil, trimisul Domnului, printre altele, îi spune Fecioarei despre Prunc că „El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit” (Mt 1, 32-33).
  2. Magii, călăuziţi de o Stea luminoasă, care le vestea naşterea Unui Mare Împărat, ajunşi în panică, fiindcă Steaua se ascunsese pentru o vreme de vederea lor, au intrat la Irod să-l întrebe: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut Steaua în Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui” (Mt 2, 2).
  3. Pilat a scris o însemnare şi a pus-o deasupra Crucii lui Iisus, considerată a fi osânda Lui. Însemnarea era scrisă în evreieşte, în latineşte şi în greceşte: „Iisus din Nazaret, Împăratul iudeilor” (In 19, 19-20).

Moise face o covârşitoare mărturisire profetică, atunci când zice: „Domnul Dumnezeul tău, Israele, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tău, un Prooroc ca mine; să ascultaţi de El!” Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un Prooroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura Lui, şi El le va spune tot ce-I voi porunci Eu” (Deut 18). Lucrarea de evanghelizare a propăşit în mâinile Sale şi toate cele profeţite despre El s-au făcut de cunoscut omenirii prin minunile şi misiunea Sa învăţătorească. În Rugăciunea Sa Arhierească făcută către Tatăl, face de cunoscut şi aceste lucrări de mare însemnătate: „…le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis” (In 17, 8). Şi al doilea, cu aceeaşi covârşitoare însemnătate: „Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău şi li-l voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu să fiu în ei” (In 17, 25-27). În cele două lucrări arătate mai sus, stă lucrarea harică, revărsarea harismelor prin cunoaşterea Lui şi prin părtăşia cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Harismele cele din afara acestora, ce tot prin milostivirea divină le dobândim, ne ajută să le dobândim pe acestea.

El este Alfa şi Omega. Cuvintele Sale sunt Duh şi Viaţă. Ca prooroc a dovedit că este, prin cunoştinţa Sa despre ceea ce avea să se întâmple, nu prin vreo descoperire oarecare. El cunoştea făţărnicia oamenilor şi tot ce se uneltea împotriva Lui de tagma cărturarilor, a fariseilor, a saducheilor şi îi mustra potrivit cu starea lor lăuntrică. El ştia mai dinainte că Iuda, unul din cei doisprezece apostoli ai Săi, avea să-L vândă şi vesteşte din timp toate acestea. El ştia mai dinainte şi-l vesteşte din timp pe Petru că, mai înainte ca să cânte cocoşul, el, ucenicul credincios, se va lepăda. Şi multe altele.

Unul singur este Fiul Tatălui Ceresc, Cuvântul Întrupat, Care a locuit printre noi plin de har şi de adevăr. Şi martorii Lui Îi vestesc Slava, o Slavă întocmai cu Slava Singurului Născut din Tatăl (cf. In 1, 14). Acesta este Fiul după Fiinţă, Care este în Sânul Tatălui şi Care ni L-a făcut cunoscut (cf. In 1, 18). Iar din Jertfa Sa de pe Golgota, miliarde şi miliarde şi mai mulţi fii după har, născuţi din iubire şi pentru iubire; o oaste ce nimeni nu o poate număra (cf. In 1, 12).

Suflete dragă, număra-te-vei şi tu printre cei răscumpăraţi de El? Cuvântul Său este darul nepreţuit al veşnicei Sale iubiri. Este părtăşia dragostei şi lumina călăuzitoare către Patria Cerească, îndemn spre moştenirea darurilor câştigate de El prin Jertfă, Moarte şi Înviere, spre luminarea şi mântuirea noastră, a tuturora.

Grăiţi cuvântul Domnului / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

Lasă un răspuns