Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Secretul morţii şi mila lui Dumnezeu

Secretul morţii şi mila lui Dumnezeu

Secretul morţii şi mila lui Dumnezeu

Fratele Titus NECULCEA

Voi povesti ceva referitor la starea şi împrejurările şi motivele care au determinat întoarcerea mea la Dumnezeu. Ea este lungă, greoaie şi încărcată de multe încercări. Eu caut doar să spicuiesc din ele numai pe cele mai importante. Eu am fost miner, am lucrat în subteran. În 1955, m-am eliberat din armată. În primăvara anului 1956, am plecat pe un şantier la lucru în Constanţa, unde nu mi-a convenit felul de salarizare şi de acolo m-am mai luat cu cineva şi am plecat direct în Petroşani. M-am dus la mina Petrila şi m-am angajat acolo. Am lucrat acolo 4 ani de zile. În 1959, toamna, m-am întors la Leşunţ. Mi-am făcut transferul la mina din zona Bazinul Domnilor. M-am întors pentru că era mai aproape de casă, tocmai începusem să-mi fac un pic de casă şi, ca să fiu mai aproape de familie şi de casă, m-am retras aici. În 1960, pe 8 ianuarie, am avut un accident de moarte. Prin mila lui Dumnezeu, am scăpat. Dar după dreptatea lui Dumnezeu trebuia să mor. Nu ştiu care o fi fost pricina că Dumnezeu S-a îndurat de mine, că doar n-am fost credincios aşa cum trebuia. Dar am avut ceva de la Dumnezeu la care să fiţi foarte atenţi: am avut un dar înnăscut şi cred că acesta m-a ajutat. În viaţa mea nu mi-a plăcut să-mi bat joc de cineva, să râd de cineva, să fac glume,să fac alte exchibiţii, cu toate că nu citisem Biblia şi nu cunoşteamTaina Cuvântului lui Dumnezeu. Dar dacă cinevafăcea batjocură de cineva, eram cel mai aprins împotriva celuicare îl batjocorea. Aveam o compasiune faţă de oameniinecăjiţi, oamenii infirmi, oamenii bolnavi, chiar mintali. Mi-aduc aminte de un caz de prin şantier, din Constanţa. Au plecat cu noi din zona Rădăuţiului şi din alte sate vreo 15, printre care a fost şi un om mai redus aşa mintal, mai slăbuţ în a judeca, în a aprecia lucrurile. Acolo, pe şantier, unii căutau să facă batjocură de el şi s-a întâmplat că chiar în dormitor dormeam şi erau nişte şmecheraşi de prin zona Dobrogei care îl luau în batjocură, ba îl scoteau din minte, îl chemau la băut, îi luau banii, îi beau. Interveneam cu multă brutalitate şi o dată chiar m-am răzvrătit cu scandal împotriva acelora şi eram tânăr, sigur, tărişor. Mi-aduc aminte că am prins de un pat, ei se răţoiau la mine, şi când am prins de un pat şi l-am învârtit deodată, au fugit afară. I-am luat apărarea, nu s-au mai legat de el. Deci acesta o fost principiul meu, pentru care cred că Dumnezeu S-a îndurat de mine.
Deci nu mi-a plăcut să fac batjocură de nimeni. Apoi, citind Biblia, am găsit eu Cuvântul lui Dumnezeu care spune: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, dar eu nu ştiam de aceasta. La vârsta de 28 de ani, în 1960, am avut accidentul acesta. Dar mai avusesem încă două accidente în 1959, la mina Petrila, tot accidente de moarte. La primul accident de la Petrila am fost închis în abatajul de cărbuni. Prin minune dumnezeiască, am fost salvat. La al doilea accident s-a răsturnat o maşină de buşteni şi eram deasupra pe buşteni.
S-o răsturnat într-o râpă şi s-o dus de trei ori până într-un pârâu şi maşina o luat foc şi eu am scăpat prin minune dumnezeiască. Şi al treilea accident o fost acesta: s-a desprins un bloc de 3 tone şi a căzut pe mine şi m-a prins, numai umerii şi capul îmi rămăseseră afară.

Aceasta a fost ultima încercare ca să mă hotărăsc şi să mă predau lui Dumnezeu din toată inima. Eu aveam un Nou Testament împrumutat şi-l purtam cu mine, dar nu citeam din el. Am încercat o dată să citesc şi aproape că nu înţelegeam nimic. Şi, când am văzut că nu înţeleg ceea ce scrie, l-am închis şi l-am pus în valiză. Cineva mi-a cerut să i-l vând şi n-am vrut să-l vând. Era ceva care se ţinea. De vândut nu-l vindeam, îl ţineam ca pe un odor de mare preţ, dar nimic nu citeam, aşa cum este ispita peste tot şi la toţi. Mai ales tinerii sunt ispitiţi cu neglijarea citirii cuvântului lui Dumnezeu, aşa cum am fost şi eu. A venit vremea aceasta, accidentul în 1960, 8 ianuarie, ora 10 (22:00, n.n.). De un sfert de oră intrasem în schimbul trei. La un sfert de oră s-a petrecut fenomenul acesta. Eram doi inşi, de fapt eram mai mulţi,dar eram împrăştiaţi pe galerie. Noi am fost două săptămâni acasă de sărbătorile de iarnă şi galeria a rămas neîntreţinută, iar, între timp, aceasta a început să se dărâme. Armam cu lemn numai unde era pericol, din lipsă de material. Unde era cel mai periculos armam, iar unde socoteam că mai rezistă treceam cu vederea, pentru că nu aveam materiale, galeria era pe un vârf de munte şi transportul era foarte greu. Cu caii căram lemne, că în zona unde eram era numai fag şi nuaveam lemn de mină. Noi când am intrat, venind imediat după sărbători, am găsit galeria pe trei patru porţiuni surpată şi linia blocată, deci nu mai puteai circula. Eu am rămas la primul blocaj, că eram şase inşi, şi pe alţi doi i-am trimis mai înainte, alţi doi mai în fund, deci ne-am împărţit şase oameni pe cele trei porţiuni ca să eliberăm linia pentru a putea scoate materialul. Dar aceste locuri trebuiau si armate acum, pentru că prezentau pericol. Ne-am pregătit lemn şi ne-am dus acolo şi, când am început, am prins prima armătură şi, când am vrut să o pun pe a doua, am văzut că stâlpul din dreapta de la canal n-avea rază şi a trebuit să bat un pistol, aşa se numeşte, de 20 cm cu burghiu, ca să împuşc să am unde prinde stâlpul. Şi am împuşcat, dar tocmai blocul acesta era crăpat. Pe acesta voiam să-l asigur să nu se dărâme. Când am împuşcat cu pistolul, bubuitura aceea l-a slăbit şi mai tare. Am ridicat lemnul trebuind să-l aşez în formă de trapez, aţi învăţat poate şi la şcoală armătura trapezoidală. Când am pus, nu mergea grinda, era stâlpul mai lung. L-am pus între linie ca să-l scurtez. Colegul meu îl ţinea de capătul celălalt, iar eu îl scurtam. În timpul acesta s-a desprins o piatră de sus şi mi-o căzut în cap. Când mi-a căzut în cap eu numai am făcut ca broasca, am căzut în şezut între linie şi am văzut pericolul, am ştiut că-i pericol că acum eram bătrân. În detaşare, am făcut 2 ani şcoala de mineri, am învăţat şi ştiam ce înseamnă pericolul din mină, pentru că în mină este exact ca în linia întâi de pe front. Fiecare zi tot ceva nou îţi prezintă, pericolul este foarte mare, de la o zi la alta nu eşti sigur pe viaţa ta. După ce am căzut jos, m-am întors repede să ies din raza aceea. Şi atâta am apucat. Am tras piciorul sub acesta, m-am sprijinit să mă trag, şi-aşa m-a prins. A venit blocul şi m-a prins în poziţia aceasta. Am avut noroc că partea canalului totdeauna e mai jos, pentru că galeria se face cu canal de scurgere cu 5% panta, ca apa să se scurgă la vale.
Am avut norocul, e un cuvânt vechi care nu trebuie pronunţat, am avut fericirea de la Dumnezeu de canalul cu adâncimea lui, coroana şinei şi lemnul de la capătul piciorului că altfel îmi sfărâma bazinul şi eram distrus. Şi cum s-a dărâmat blocul, mi-a rupt piciorul drept dintre genunchi şi coapsă, dar eu nu am ştiut, că nu simţi nimic, în focul acela nu simţi nimic, că fulgerător se petrece. Lampa mea mi-a prins-o sub bloc. Omul respectiv, ucenicul care era, avea lampa cu el.
Când a văzut că m-a prins – el era un om atunci angajat prima dată, prima lui zi de mină. Era din Oltenia, din sat cu inginerul şef de sector, şi tocmai mi l-a dat mie inginerul -, s-a speriat şi a rupt-o la fugă, a ieşit afară. Eu am strigat după el să vină înapoi. El a luat lampa şi a fugit şi m-a lăsat pe întuneric.
Când a venit, tremura bietul şi a pus lampa jos şi zice: Ce să-ţi fac? Şi i-am spus: Bagă ranga aici şi încearcă să ridici puţin să vezi dacă nu se mişcă blocul să pot să mă scot de aici. A încercat, era voinic, era în vârstă de vreo 45 de ani şi a ridicat şi s-a îndoit burghiul. S-a îndoit burghiul, dar nu s-a mişcat blocul. Zic: Lasă, fugi repede în front şi cheamă-i pe ceilalţi. În timpul când s-a necăjit să ridice el, un alt bloc era crăpat drept deasupra capului, numai să-mi fi venit în cap că acolo îmi era mormântul. El a luat lampa şi a plecat, iar eu am rămas în întuneric ca în iad, îţi bagi degetele în ochi în mină şi nu vezi nimic. În timpul acesta eu am început să mă mişc să văd care e situaţia. Când am tras de piciorul drept s-au întins muşchii şi atunci am simţit că piciorul drept e rupt. L-am împins înapoi să nu se rupă măduva, că deja noi eram şcoliţi că dacă se rupe măduva trebuie tăiat piciorul, nu mai avea viaţă. Am împins înapoi şi m-a umplut apa, am început să transpir şi am căzut într-un fel de agonie. Parcă mă pierdusem. Am înţeles atunci, în clipele acelea, un mare secret. Secretul morţii se numeşte.

va urma

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!