Despre fratele Traian Dorz n-ar mai trebui să scriem articole, ci, asumând darul său de neegalat, să alcătuim un Acatist mărturiei ostăşeşti la vreme de Gulag şi răstignire a Neamului omenesc.
Naşterea sa, în smerita aşezare cu nume neomenos – Râturi, azi Livada Beiuşului, a schimbat nu doar viaţa sa, dăruită prin jertfă Mântuitorului şi frăţietăţii Bisericii, ci şi viaţa noastră. A fiecăruia dintre aceia care i-am citit şi recitat Cântările Nemuritoare ori poeziile sale de dincolo de Cer, i-am citit meditaţiile ori i-am gustat povestirile cu grai de bunic înţelept.
Traian Dorz este nu numai Frate, ci şi Bunic şi tată sufletului curat căutător al vieţii în Hristos, în mireasma de Ceaslov a limbii române, la marginea de lumină a Istoriei ce a biruit iadul comunist. Ne este şi dascăl în credinţă şi luminos coleg de învăţătură, rămânând smerit sub Crucea Mântuitorului, gata de muncă, asiduă şi necruţătoare. Căci el a prăznuit pe Domnul şi-n văile de moarte ale puşcăriilor comuniste, şi-n ocna cea largă, care era România. Dăltuitor în creasta de val a cuvântului viu, fin alcătuitor de seve duhovniceşti, limpede iconar al Tainelor trăirii în Taina Bisericii, fratele Traian Dorz este ortodoxia imnografiei populare româneşti.
Când vedem pe ceilalţi luând din poeziile sale şi cântând cântările sale ne supărăm uneori, dar trebuie să recunoaştem că pentru multe din denominaţiunile ce le folosesc sunt singurele texte ortodoxe care le animă sufletul, sunt argumentul prin care le putem dovedi, mereu şi mereu, că Ortodoxia le-a dat prilej de bucurie şi îndemn la mântuire. Da, iubiţii noştri (pseudo)fraţi, Ortodoxia pe care o blamaţi că nu ajunge la sufletul credincioşilor şi că nu oferă suficiente texte de devoţiune, ea vă oferă, prin fratele Traian, hrană adunărilor şi vă vesteşte chemarea la pocăinţă. Chiar când nu-i scrieţi textul ca în ediţia originală, chiar când nu spuneţi de unde este luată cântarea!
Fără îndoială că fratele Traian, la o sută de ani de la smerita-i venire pe lume, nu este aşezat încă în locul ce i se cuvine nici în literatura românească, nici în analiza misiunii ortodoxe în vremea de ideologizare comunistă a credinţei. Nici nu e grija lui. El e stâlpul de lumină de care nu prea ţinem cont. Ne încântăm de contribuţii teologice obscure, transmise în cercuri fără conotaţie mântuitoare şi uităm de cuvintele vii care au ţinut vie Ortodoxia poporului. A acelui popor care nu s-a şcolit altfel decât în şcoala Oastei ori a mănăstirilor ori a parohiilor vii, trăitoare a Duhului Care noi le face pe toate.
Nu ştiu câte neamuri au în istoria lor poeţi populari, în sensul cel mai curat al cuvântului, care să fi dăruit cântări către Domnul şi Maica Sa, către Biserica cea vie şi Crucea care o ţine legată de Împărăţie, precum e neamul nostru prin fratele Traian Dorz. Dârzul poet al libertăţii prin Hristos, fragilul alcătuitor de cuvinte meşteşugite în Harul lui Dumnezeu. Cu el vin către noi şi Istoria şi Neamul şi Biserica, noi înşine fiind martori ai acestora, preluând pulsul lor mărturisitor.
Săptămâna Patimilor din anul acesta a adus, târziu în noapte, reluarea unei emisiuni din seria Tezaur Folcloric în care cântăreţi populari din Bihor au cântat drept doine şi balade şi pricesne populare de Patimă şi Înviere… versurile smeritului Poet al Nemuririi. Iniţial am fost deranjat că nu ne spuneau că sunt din el, trup din jertfa lui, cântările lui ca un susur de izvor limpezit în zorii credinţei. Abia apoi, în Harul Vinerii mari, am înţeles teribila dreptate făcută de Dumnezeu: Traian Dorz e poporul român cântând lui Dumnezeu!
Hristos a Înviat! E biruinţa Lui, e biruinţa Luminii!! De aceea Râturile s-au transformat în Livadă…
Pr. Constantin NECULA în săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul” Anul XXV, nr. 19 (943) 5-11 MAI 2014
