Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Sensul creştin al Vechiului Testament

Sensul creştin al Vechiului Testament

Sensul creştin al Vechiului Testament

Duminica a XXVIII-a după Rusalii

(a Sfinţilor strămoşi după trup ai Domnului)

Evanghelia de la Luca 14,16-24

16 Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi; 17 şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata. 18 Şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă. 19 Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă. 20 Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni. 21 Şi întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici. 22 Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc. 23 Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa, 24 căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea.

1. O istorie a mântuirii. Evanghelia acestei Duminici cuprinde pilda despre cina cea mare. Am tâlcuit textul paralel de la Matei (22,1 şi urm.), cu pilda nunţii fiului de împărat, în predica la Duminica a XIV-a după Rusalii. Deoarece însă această Duminică este închinată Sfinţilor Strămoşi după Trup ai Mântuitorului, aducân­du‑ne astfel aminte de îndelungata istorie a pregătirii mântuirii, vom vorbi despre această temă și despre perspectiva creștină asupra Vechiului Testament.

Primii oameni au căzut într-un greu păcat şi au fost alungaţi din Eden. Iar urmaşii lor au devenit tot mai răi şi cei mai mulţi dintre ei nici nu şi-au mai adus aminte de Dumnezeu şi de poruncile Sale. Închinarea la făpturi, în locul Făcătorului, adică idolatria, a fost însoţită de o tot mai gravă decădere morală, oamenii căzând pradă, din ce în ce mai mult, unor „patimi de ocară” (Rom 1,26). Dar această istorie întunecată a decăderii omului este este dublată – și intersectată permament – de o altă istorie: este vorba de o istorie a mântuirii omului (ceea ce teologii germani numesc Heilsgeschichte).

2. „Protoevanghelion”. Dumnezeu nu S-a dezminţit însă în iubirea Sa faţă de omul pe care-l crease. Mântuirea omului era hotărâtă dinainte în planul dumnezeiesc. În însăşi sentinţa rostită de Dumnezeu asupra protopărinţilor, la alungarea lor din rai, Sfinţii Părinţi au văzut o profeţie a biruinţei asupra celui rău. Într-adevăr, în Facere 3,15 se anunţă că duşmănia dintre femeie şi şarpele-diavol se va încheia cu victoria seminţiei femeii: „Acesta îţi va zdrobi capul”. Pronumele la masculin Îl anunţă pe Hristos, urmaşul prin excelenţă al femeii, ca biruitorul diavolului. Textul din Facere 3,15 este, într-adevăr, aşa cum s-a spus, un protoevanghelion (= prima veste bună), adică prima vestire dumnezeiască a mântuirii mesianice.

De acum înainte, Dumnezeu va avea grijă ca omenirea să fie pregătită, pas cu pas, în vederea mântuirii. Istoria omenirii se constituie astfel, din acest punct de vedere, ca o istorie a mântuirii, al cărei punct culminant („plinirea vremii”, Gal 4,4) va fi marcat de venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu întrupat. Pregătirea mântuirii, care acoperă întreaga perioadă a Vechiului Testament, s-a făcut: (a) prin legămintele vechi; (b) prin profeţiile mesianice; şi (c) prin prefigurările sau tipurile mesianice.

3. Legămintele vechi. Spre a-l smulge pe om din rătăcire şi decădere, Dumnezeu desfăşoară o admirabilă pedagogie, pregătind, încetul cu încetul, restaurarea sa definitivă. Această pregătire o face Dumnezeu prin legămintele

Un prim legământ al lui Dumnezeu este cel dat lui Noe. După ce noianul de păcate al omenirii a fost înecat în apa potopului, Dumnezeu încheie cu Noe un legământ. Orice legământ presupune acordul ambilor parteneri. Dacă acest legământ îşi avea izvorul în iubirea lui Dumnezeu pentru creatura Sa, din partea omului el îşi avea suportul în credinţa neclintită a lui Noe (cf. Evrei 11,7).

Urmaşii lui Noe au reluat vechiul drum al rătăcirii religioase şi al decăderii morale. Lumina credinţei nu s-a pierdut însă cu totul. La multe secole după potop, apare figura luminoasă a lui Avraam, cu care, de asemenea, Dumnezeu a încheiat un legământ (Fac 17,1 şi urm.). Dumnezeu l-a ales pe Avraam să facă din el părintele unui popor al Său. Urmaşii după trup ai lui Avraam, care se vor numi evrei, de la Avraam Evreul (Fac 14,13) – acest nume îi venea de la strămoşul său Eber (Fac 11,14 şi urm.) –, sau israeliţi, de la numele de Israel dat de Dumnezeu lui Iacov, nepotul lui Avraam (Fac 32,38), vor constitui poporul ales al Vechiului Testament.

Avraam însă avea să fie nu numai părintele unui popor, ci „părinte al multor neamuri” (Rom 4, 17). Aceasta şi este făgăduinţa ataşată legământului încheiat cu Avraam: „Eu sunt Dumnezeul Cel Atotputernic… Eu sunt, şi iată care-i legământul Meu cu tine: vei fi tată a mulţime de popoare” (Fac 17,1.4). De aceea, Dumnezeu a şi schimbat numele patriarhului din Avram în Avraam, care înseamnă „tată al unei mulţimi” (Fac 17,5). Astfel, Avraam, strămoşul după trup al poporului ales al Vechiului Testament, avea să fie, prin Hristos, Urmaşul său prin excelenţă (Gal 3,16), şi părintele duhovnicesc al tuturor celor ce vor crede în Hristos (Rom 4,16; Gal 3,7).

Dumnezeu a împlinit prima parte a făgăduinţei, făcând din urmaşii după trup ai lui Avraam, emigraţi în Egipt, un popor numeros. Cu acest popor, Dumnezeu încheie un nou legământ, al cărui mijlocitor a fost Moise. Dumnezeu i Se descoperă lui Moise în rugul aprins (Ieş, cap. 3) şi îi dezvăluie numele Său inefabil, „Cel ce este” (în ebraică: Iahve). Iar după scoaterea israeliţilor din Egipt, Dumnezeu îi dă lui Moise, pe Muntele Sinai, Legea (care se va numi Legea mozaică, adică Legea lui Moise) şi încheie, prin el, legământul cu poporul Său. Era un fel de pact între doi parteneri, Dumnezeu făgăduind să-l apere pe Israel şi să‑l ducă în Canaan, iar israeliţii angajându-se să ţină poruncile date de Dumnezeu prin Moise. Legea lui Moise i s-a dat poporului lui Israel ca un zid împrejmuitor şi despărţitor faţă de popoarele păgâne, ea având rolul de a-l păstra în credinţa în unicul şi adevăratul Dumnezeu şi în ascultarea de poruncile Sale, dar totodată de a-l pregăti pentru primirea Mântuitorului făgăduit.

4. Profeţiile mesianice: Unsul Domnului. Profețiile mesianice au fost un alt mijloc al pregătirii venirii Mântuitorului. Moise însuşi a arătat, prin Duhul Sfânt, că nu Legea dată pe Sinai este ultimul cuvânt al Revelaţiei şi a profeţit venirea lui Mesia şi a Legii Sale celei noi: „Prooroc din mijlocul tău şi din fraţii tăi, ca şi mine, îţi va ridica Domnul Dumnezeul tău: pe Acela să-L ascultaţi” (Deut 18,15).

Întreg Vechiul Testament vesteşte venirea „proorocului” de care vorbea Moise, adică a Mântuitorului. Încă înainte de Moise, făgăduinţa făcută lui Avraam îi va fi repetată nepotului său Iacov (Fac 32,24-32). Succesiunea părinţilor după trup ai Mântuitorului se continuă, după patriarhul Iacov, prin fiul său Iuda. Înainte de a muri, Iacov însuşi prooroceşte că Mesia-Împăciuitorul (Şilo) Se va ridica din seminţia lui Iuda (Fac 49,10).

Pe linia alegerii divine, la câteva veacuri după Moise apare o altă figură luminoasă: regele-prooroc David (sec. X î. H.).  Alegerea dumnezeiască a lui David este consacrată prin ungere (I Regi 16,13). David, unsul Domnului, devine astfel tipul prin excelenţă al lui Hristos (căci ebraicul Mesia şi echivalentul său grecesc Hristos înseamnă amândouă Unsul sau Unsul Domnului). Adeseori, în profeţiile mesianice ale Vechiului Testament, Mântuitorul aşteptat va fi desemnat ca „Fiul lui David”. Cu acest titlu va fi aclamat Iisus, de pildă, la intrarea Sa în Ierusalim, fiind recunoscut astfel ca Mesia-Hristos, Cel în care s-au împlinit profeţiile mesianice.

Însuşi David, în Psalmi, profeţeşte despre Hristos, urmaşul său. După proorociile din Psalmi, Mesia va fi nu numai Fiul lui David, ci şi Fiul lui Dumnezeu, iar Împărăţia Sa va fi universală şi veşnică: „Domnul a zis către Mine: Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut! Cere de la Mine şi-Ţi voi da neamurile moştenirea Ta. Şi stăpânirea Ta, marginile pământului” (Ps 2,7-8; cf. Ps. 44,8-9). Ungerea lui David este urmată de făgăduinţa unui urmaş al său, care însă îi va fi infinit superior (Ps 88,4-5.20.26-27). De aceea, David Îl numeşte pe Urmaşul său „Domn”: „Zis-a Domnul (Dumnezeu) Domnului meu (Mesia): Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale” (Ps 109,1; cf. Mt 22,41-45). În acelaşi Psalm 109 (110), care este textul din Vechiul Testament cel mai mult citat în Noul Testament, Mesia-Împăratul este proorocit şi ca Preot sau Arhiereu în veac: „Juratu-S-a Domnul şi nu-I va părea rău: Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec” (v. 4; cf. Evrei 5,6; 7,17). Funcţiunea specifică a preotului  este aceea de a aduce jertfă. Mesia Se va aduce jertfă pe Sine Însuşi. Despre aceasta, adică despre patimile şi moartea lui Mesia, prooroceşte David, cu o uimitoare precizie, în Ps 21 (a se vedea, mai ales, versetele 1, 7-8 şi 17-20). Dar tot el anunţă că patimile şi moartea lui Mesia vor fi urmate de Înviere (Ps 15,8-11; cf. Fapte 2,25-28).

5. Profeţiile mesianice: Isaia. Cele mai multe şi mai bogate profeţii despre Mesia se găsesc în cartea profetului Isaia. Acest prooroc, care a activat între anii 735-695 î. H., dă atâtea detalii asupra Persoanei şi a lucrării mântuitoare a lui Mesia, încât a fost numit „evanghelistul Vechiului Testament”. Isaia profeţeşte că Mesia Se va naşte din Fecioară (7,14; cf. Mt 1,23), că El va fi „Domn al păcii” şi că din Împărăţia Sa va dispare orice urmă a războiului (9,1-6; cf. 2,4). În capitolul 11 (v. 1 şi urm.), Isaia vorbeşte despre plenitudinea darurilor Duhului Sfânt care se vor odihni peste acest Urmaş al lui David (Iesei) şi, în cuvinte de o neîntrecută frumuseţe, descrie pacea şi dreptatea Împărăţiei Sale. În multe alte rânduri se referă Isaia la Mesia, „Care va şterge lacrimile de pe toate feţele” (25,8), şi la Împărăţia Sa, în care vor domni desăvârşit dreptatea şi pacea (25,8; 32,16-17; 35,5-10). Această Împărăţie a slavei şi a bucuriei va fi însă rodul patimilor şi al Jertfei mântuitoare a Unsului Domnului. În a doua parte a cărţii Isaia aflăm cele patru cântări despre „Robul (Sluga) Domnului” (Ebed Iahve în originalul ebraic), în care se vorbeşte despre blândeţea şi mila lui Mesia faţă de cei gata să piară (42,1-4), despre chemarea Sa de a restaura poporul ales şi de a fi lumină tuturor popoarelor (49,1-6) şi mai ales despre patimile şi Jertfa Sa atotispăşitoare (50,4-9 şi 52,13 – 53,12). Ultima din aceste patru cântări este cea mai importantă. Ea subliniază în mod repetat că „Robul Domnului” moare de bună voie pentru noi, deci că moartea Sa are o valoare substitutivă, că ea este Jertfa deplin eficientă pentru păcatele lumii: „Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni: om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, Unul înaintea Căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi desconsiderat. Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu. Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat… Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu Şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere S-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa” (53,5-7). Dar „Robul Domnului” va birui moartea şi Se va preamări prin Înviere (53,10b-11; 52,13).

6. Alte profeții mesianice. Profeţii mesianice apar şi în cărţile celorlalţi prooroci ai Vechiului Testament. Ieremia vorbeşte despre „Odrasla” din David (33,15) şi despre Legământul cel nou (31,33-34; cf. Evrei 8,8-12). Iezechiel anunţă venirea noului David ca Păstorul Cel bun (cap. 34), înnoirea prin apă şi prin Duh (36,25-27) şi, în legătură cu regenerarea lui Israel, profeţeşte despre învierea morţilor (37,1-14); iar în capitolele 40-48 descrie, cu simboluri şi imagini profetice, Împărăţia mesianică şi templul cel nou, prin care, cu adevărat, „Domnul este aici” (48,35).

Daniel prezice venirea Fiului Omului „pe (sau: cu) norii cerului” şi faptul că Lui I se dă o stăpânire universală şi veşnică (7,13-14). Cel pe care-L vede Daniel „ca Fiul Omului”, dacă vine „cu norii cerului”, înseamnă că nu este numai Om, ci şi Dumnezeu. Se ştie că Mântuitorul Se va prezenta de preferinţă cu acest titlu de „Fiul Omului”, identificându-Se astfel ca Dumnezeu şi ca Judecătorul eshatologic profeţit de Daniel (Mt 24,30; 26,64). Totodată însă, El arată că Fiul Omului va ajunge la slava Învierii prin patimi şi moarte (Mc 8,30). Astfel, „Fiul Omului” din Sfintele Evanghelii este nu numai Împăratul ceresc şi Judecătorul eshatologic, ci şi „Omul durerilor”, Care a luat asupra Sa fărădelegile noastre. Înţelegem, deci, că, dându-şi titlul de „Fiul Omului”, Mântuitorul a combinat două imagini profetice ale lui Mesia aparent contradictorii: cea a Împăratului universal şi veşnic din Daniel şi cea a „Robului Domnului” de care vorbeşte Isaia.

Miheia profeţeşte restaurarea viitoare a Ierusalimului (4,1-2), pacea şi binecuvântarea epocii mesianice (4,3 şi urm.), apoi anunţă că Mesia, preexistent din veşnicie, Se va naşte în Betleem (5,1). În proorocia lui Zaharia citim despre „Odrasla” pe Care o va trimite Domnul (3,18; 6,12-13), despre venirea lui Mesia ca Împărat al păcii, „călare pe asin” (9,9), şi despre vânzarea Sa pentru treizeci de arginţi (11,12-13; cf. Mt 27,5-10). Mesia este numit „Piatra din capul unghiului” (10,4). Maleahi anunţă atât venirea lui Mesia, cât şi pe cea a Înaintemergătorului Său (3,1.23-24). Mesia este anunţat ca „Soarele dreptăţii” (3,20). Ultimele rânduri ale ultimei cărţi canonice a Vechiului Testament sintetizează oarecum întreaga orientare a Scripturii vechi: aşteptarea plină de speranţă a zorilor celor noi, când va răsări lumii Mesia-Hristos, Soarele dreptăţii.

7. Tipuri mesianice și interpretarea tipologică a Vechiului Testament. Alături de profeţiile mesianice, în lumina Evangheliei descoperim în Vechiul Testament o mulţime de prefigurări sau tipuri mesianice (de la gr. typos, care apare cu acest înţeles în I Cor 10,6; (cf. 10,11: typikos).

Astfel, Abel cel nevinovat, ucis de fratele său, este tip al lui Hristos (Evrei 12,24). Isaac, fiul unic şi preaiubit dus spre jertfă, este un tip prin excelenţă al lui Hristos, şi El Fiu unic şi prea iubit al Tatălui ceresc, trimis să Se aducă jertfă pentru noi (Evrei 11,17). Iosif, cel vândut de fraţii săi, dar care va salva vieţile acestora, este tip al Celui care şi El va fi vândut şi apoi predat de fraţii Săi, iudeii, în mâinile păgânilor. Melchisedec, preotul-rege (Evrei 7,2), este tip al lui Hristos, care şi El este deopotrivă Preot şi Rege. Moise, mijlocitorul Vechiului Legământ, este tip al lui Hristos, mijlocitorul Legii celei noi (Evrei 8,5-6; 9,15). Şarpele de aramă, înălţat pe lemn spre salvarea israeliţilor, este tip al lui Hristos Cel înălţat pe Cruce spre mântuirea oamenilor (In 3,14). David, regele-prooroc, Unsul Domnului, este un tip privilegiat al lui Mesia, Care, aşa cum am văzut, adeseori în Vechiul Testament este numit „Fiul lui David” sau, pur şi simplu, „David” (Ier 30,9; Iez 34,24; 37,24). Iona, cel ce zace trei zile în pântecele chitului şi apoi revine la lumina vieţii, este tip al Celui care va învia după trei zile de şedere în mormânt.

Multe alte persoane, lucruri şi evenimente din Vechiul Testament sunt prefigurări sau tipuri ale unor realităţi creştine (cf. I Cor 10,1-10; Evrei 9,11-12.24 ş. a.). Caracterul tipologic al Vechiului Testament constă în faptul că anumite evenimente, obiecte, fiinţe şi persoane din Vechiul Testament, în afară de semnificaţia lor proprie, prefigurează anumite realităţi ale noii iconomii religioase, care avea să fie instaurată de Mesia. Sensul ascuns al tipului – ascuns uneori pentru însuşi autorul uman al respectivei scrieri vechitestamentare – va fi descoperit în Biserică (Efes 3,10), prin luminarea ei de către Acelaşi Duh Sfânt Care a dat acelor evenimente şi persoane din Vechiul Testament o destinaţie tipică. Nu este vorba nicidecum, în determinarea tipurilor, de o interpretare arbitrară. Însuşi Duhul Sfânt, prin inspiraţia biblică, a imprimat, în chip tainic, acest înţeles mai adânc, care avea să fie descoperit în lumina lui Hristos şi a Revelaţiei Sale (a se vedea Pr. prof. dr. Vasile Mihoc, Tipologia ca metodă de interpretare creştină a Vechiului Testament, în rev. „Altarul Banatului”, an VIII, 1997, nr. 7-9, p. 28-39).

Prin legămintele sale, prin profeţiile şi tipurile mesianice, Vechiul Testament i-a fost omenirii „pedagog spre Hristos” (Gal 3,24). De aceea, Vechiul Testament a devenit Scriptură creştină, însă cu un rol şi un înţeles diferite de acelea pe care le-a avut în iudaism. Hristos Însuşi, primul interpret din perspectiva cea nouă a Scripturii vechi, îi pune în lumină semnificaţiile adânci, legate de persoana şi de lucrarea Sa (Lc 24,44-45). Astfel, este deplin justificată perspectiva hristologică pe care Biserica o are asupra Vechiului Testament. Căci numai din această perspectivă se poate cu adevărat înţelege ceea ce a înscris în el Duhul lui Dumnezeu. „Taina Întrupării Cuvântului – zice Sfântul Maxim Mărturisitorul – cuprinde în sine înţelesul tuturor ghiciturilor şi tipurilor Scripturii şi ştiinţa tuturor făpturilor văzute şi cugetate” (Capete gnostice, în Filocalia, trad. de Pr. prof. D. Stăniloae, vol. II, p. 148).

Astfel, dacă Noul Testament îşi are rădăcinile în cel Vechi, Vechiul Testament îşi află plinirea şi adevăratul înţeles în cel Nou. Sau, cum zice Fericitul Augustin: „Noul Testament în cel Vechi se ascunde; Vechiul se desăvârşeşte în cel Nou” (Introducerea 73 la Ieşire).

 PR. PROF. DR. VASILE MIHOC
LUMINA EVANGHELIEI
Exegeze la Evangheliile duminicale
Editura Agnos

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!