Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Sf. Ioan Gură de Aur – Despre relaţia dintre bărbat şi femeie ( II )

Sf. Ioan Gură de Aur – Despre relaţia dintre bărbat şi femeie ( II )

Sf. Ioan Gură de Aur – Despre relaţia dintre bărbat şi femeie ( II )

(Migne, P. G. 61,211-224)

Aşadar, nu adu în toate exemplul bărbatului şi al femeii. Căci în cazul nostru [al oamenilor] în chip firesc femeia se supune bărbatului. Şi asta pentru că egalitatea ar produce luptă. Şi nu numai pentru aceasta, ci şi pentru înşelarea care s-a întâmplat la început7. De aceea când a fost adusă la fiinţă [femeia], nu a fost supusă îndată [bărbatului]. Iar când a adus-o pe ea la bărbat, nici ea nu a auzit din partea lui Dumnezeu ceva de acest fel, nici bărbatul nu a spus către ea ceva asemănător, ci i-a zis că os din oasele lui şi carne din carnea lui era (cf. Facerea 2, 23). Dar la început nu i-a pomenit nicidecum de supunere. Dar când s-a folosit rău de stăpânie [exusia] şi cea care fusese ajutor a fost aflată uneltitoare şi pe toate le-a pierdut, atunci pe dreptate a auzit: „Către bărbatul tău întoarcerea ta” (Facerea 3, 16). Fiindcă era firesc ca acest păcat să războiască neamul nostru [omenesc] (căci nu ar fi folosit cu nimic spre pace ceea ce se năştea din el, odată ce s-a întâmplat aceasta, ci acest lucru l-ar fi făcut şi mai aspru pe bărbat, încât nu şi-ar fi cruţat nici mădularul său, care era [femeia) ieşită din el)8.

Cunoscând Dumnezeu răutatea diavolului, a zidit [întărit] peste [femeie] acest cuvânt şi a nimicit prin această hotărâre vrăjmăşia care urma să iasă din uneltirea [diavolului] şi a surpat ca pe un zid despărţitor reaua pomenire a păcatului, sădind [între ei] pofta9. Dar în cazul lui Dumnezeu şi al Acelei Fiinţe curate, nimic de acest fel nu trebuie să presupunem. Aşadar, nu primi exemplele în toate cazurile la fel, fiindcă şi în alte cazuri multe păcate grele ies de aici. Căci şi la începutul epistolei a zis: „Toate sunt ale voastre; şi voi, ai lui Hristos; şi Hristos, al lui Dumnezeu” (I Corinteni 3, 22-23).

3. Deci cum? La fel sunt toate ale noastre şi noi, ai lui Hristos, şi Ffristos, al lui Dumnezeu? Nicidecum, ci până şi celor fără minte le este limpede deosebirea, chiar dacă s-a folosit aceeaşi expresie şi în cazul lui Dumnezeu şi al lui Hristos şi al nostru. Şi în altă parte, numindu-1 pe bărbat cap al femeii, a adăugat: „După cum şi Hristos este cap şi Mântuitor şi cârmuitor al Bisericii, aşa şi bărbatul este dator să fie faţă de femeia lui” (cf. Efeseni 5, 23-24).

Prin urmare, la fel vom înţelege şi aceasta, si toate cele scrise efesenilor împreună cu aceasta în ceea ce priveşte acest subiect? Să nu fie! Că nici nu e cu putinţă. Aceleaşi cuvinte sunt spuse şi în cazul lui Dumnezeu, şi al oamenilor, dar altfel se înţeleg acelea şi altfel acestea. Dar, iarăşi, nu toate trebuie să le înţelegem schimbat. Fiindcă atunci ar părea că toate sunt degeaba spuse şi nici noi n-am avea nici un folos. Căci după cum nu toate trebuie înţelese la fel, aşa nu toate trebuie lepădate pur şi simplu. Şi ca să fie mai clar eeea ce spun, voi încerca să arăt aceasta printr-un exemplu.

S-a spus că Hristos este cap al Bisericii. Dacă nu primesc nimic omenesc referitor [la această formulare], pentru ce mi s-a mai spus aceasta? Iarăşi, dacă toate le primesc [în înţelesul omenesc], va urma multă nebunie. Căci capul este pătimitor ca şi trupul şi supus aceloraşi [lucruri ca şi trupul].

Aşadar, ce trebuie să las la o parte şi ce trebuie să primesc? Să las la o parte acestea pe care le-am spus10 şi să primesc unirea adâncă şi cauza şi locul întâi în conducere11. Şi nici pe acestea în mod simplist, ci şi aici în chip firesc trebuie să cugetăm la ceva mai mare şi cuvenit lui Dumnezeu. Căci [ în cazul lui Dumnezeu] şi unirea este mai adâncă, şi conducerea mai cinstită.

Iarăşi ai auzit de Fiu. Nici aici nu primi toate, dar nici nu lepăda toate, ci, primind câte se cuvin lui Dumnezeu – că este de aceeaşi fiinţă, că este din El, cele nelalocul lor şi care ţin de slăbiciunea omenească lasă-le pe pământ12. S-a spus iarăşi că Dumnezeu este lumină. Deci vom primi toate câte ţin de lumina aceasta văzută? Nicidecum, căci în cazul luminii văzute ea este mărginită de întuneric şi loc, şi este mişcată şi umbrita de altă putere.

Dar nimic din acestea nu trebuie să cugetăm referitor la Fiinţa Aceea. Dar nici nu le lepădăm pe toate pentru această pricină, ci vom culege ceea ce este folositor din exemplu, adică luminarea care ne vine nouă de la Dumnezeu şi depărtarea de întuneric care vine din aceasta. Şi acestea [spuse acum] sunt pentru eretici. Dar trebuie să mergem mai departe.

Căci pe bună dreptate s-ar nedumeri cineva aici, întrebându-se ce vinovăţie era ca femeile să fie descoperite şi bărbaţii acoperiţi? Ce fel de vinovăţie este aceasta, află de aici: s-au dat bărbatului şi femeii multe alte simboluri [symbola], lui ale conducerii, ei ale supunerii. Şi împreună cu acelea [a fost dat] şi acesta: ca ea să fie acoperită şi el descoperit. Deci, dacă simboluri [symbola] sunt acestea, amândoi păcătuiesc distrugând [sygkeontei13] buna rânduială [eutaxia] şi hotărârea fdiataghe] lui Dumnezeu şi trec peste limitele proprii, el căzând în uşurătatea aceleia, iar ea ridicându-se mai presus de bărbat prin înfăţişarea sa [dia tou schematou].

Căci dacă e legiuit [themis] să nu se schimbe hainele, nici ea să nu poarte mantie bărbătească, nici el mantie femeiască sau acoperământ – „căci nu va fi”, zice, „haina bărbatului pe femeie, nici nu va îmbrăca bărbatul haină femeiască” (Deuteronom 22, 5) – cu mult mai mult nu trebuie să se schimbe între ele acelea14.

Căci acestea15 [hainele] au fost legiuite de oameni, chiar dacă Dumnezeu mai pe urmă le-a întărit, dar acel lucru este de la fire, mă refer la a fi acoperit şi a nu fi acoperit. Iar când zic fire, zic Dumnezeu. Căci Cel Ce a făcut firea El însuşi este. Deci, când răstorni aceste limite [oros] ia aminte câte vătămări se fac. Şi să nu-mi spui că mic este acest păcat. Căci este mare în sinea lui, fiindcă este neascultare. Dar chiar dacă ar fi fost mic, devenea mare, pentru că este simbol al unor realităţi mari. Dar că este mare cu adevărat, e limpede din faptul că dă atâta bună rânduială [eutaxia] neamului [omenesc], rânduind [diatatton] cine este conducătorul şi cine cel condus în lumea [aceasta], încât cel ce calcă [această lege] pe toate le distruge [sygkeo] şi leapădă darurile lui Dumnezeu şi azvârle la pământ cinstea dată lui [bărbatului] de sus. Şi [asta] nu numai bărbatul, ci şi femeia. Căci într-adevăr, şi pentru ea este cea mai mare cinste să păzească rânduiala proprie, după cum şi faptul că se răzvrăteşte este ruşine. 16

De aceea, pentru amândoi a pus acest lucru, zicând aşa: „Tot bărbatul care se roagă sau prooroceşte având pe cap [acoperământ], ruşinează capul lui. Şi orice femeie care se roagă sau prooroceşte cu capul neacoperit, ruşinează capul ei” (I Corinteni 11, 4-5). Căci erau, după cum spuneam, şi bărbaţi şi femei care prooroceau, fiindcă şi femeile aveau pe atunci această harismă, precum fiicele lui Filip (cf. Faptele Apostolilor 21,9) şi altele înainte de ele şi după ele. Despre ele a spus proorocul mai înainte că „Vor prooroci fii voştri şi fiicele voastre vedenii vor vedea” (Ioil 2, 28).

Aşadar, pe bărbat nu îl sileşte să fie pururea cu capul descoperit, ci numai când se roagă. „Căci tot bărbatul, dacă are pe cap când se roagă sau prooroceşte, ruşinează capul lui”. Dar femeii îi porunceşte ca pururea să fie cu totul acoperită [katakalypto]. De aceea zicând: „Orice femeie rugându-se sau proorocind cu capul neacoperit cu totul [akatakalypto], ruşinează capul ei”, nu s-a oprit numai la atât, ci a continuat spunând: „căci este la fel cu cea rasă” (l Corinteni 11, 5). Iar dacă a fi ras este pururea ruşinos, e limpede că şi a fi neacoperit cu totul este totdeauna ocară17.

4. Şi nu s-a mulţumit numai cu asta, ci iarăşi a adăugat, zicând: „datoare este femeia să aibă [semn de stăpânie] [ exusia] pe cap, din pricina îngerilor” (I Corinteni 11, 10). [Prin aceasta] arată că nu numai în vremea rugăciunii, ci totdeauna trebuie să fie acoperită. Dar în cazul bărbatului nu îl lasă cu totul fără acoperământ, ci numai fără plete. Căci numai atunci când se roagă îl opreşte să fie acoperit, pe când a purta plete îi interzice totdeauna.18

Nu a zis „acoperit ci „având pe cap”, arătând că şi daca se ruga cu capul descoperit dar ar avea plete este acelaşi lucru ca si când l-ar fi acoperit. Căci pleata a fost dată în loc de acoperământ.

„Si daca lemeia nu se acoperă, să se şi tundă. Dar dacă este ruşine pentru femeie să se tundă sau să se radă, să se acopere” (I Corinteni 11,6) La început îi cere să nu aibă capul descoperit, dar înaintând îi sugerează şi să îl aibă acoperit totdeauna – prin aceea că zice „este la fel cu cea rasă, dar [îi sugerează] şi faptul de a-l îngriji şi a avea toată sârguinţa [pentru acoperirea capului].

Că nu a zis simplu să se acopeie, ci să se acopere cu totul încât să fie acoperita din toate părţile cu de-amanuntul.10 Şi o ruşinează prin referirea la ceva necuviincios, atingându-se foarte tare de ea , şi zicând:   „Iar dacă nu se acoperă cu totul, să se radă”. „Dacă arunci acoperământul pus de legea lui Dumnezeu”, zice, “aruncă-l şi pe cel al firii20″. Iar dacă cineva zice: „Şi cum ar fi acest lucru ruşine pentru femeie, dacă, [făcându-l], ea se ridică la slava bărbatului?21″, aceea o spunem: nu se ridică, ci cade şi din cinstea proprie. Căci a nu rămâne în limitele proprii şi în legile puse de Dumnezeu, ci a te ridica mai presus de ele nu este adăugire, ci împuţinare.

Căci după cum cel ce tinde către cele străine şi răpeşte cele care nu sunt ale lui nu îşi adaugă nimic mai mult, ci se împuţinează, pierzând şi ceea ce avea – lucru care s-a întâmplat şi în rai -, aşa şi femeia, nu îşi adaugă bunul neam [eygheneia] [cinstea] al bărbatului, ci îşi pierde buna înfăţişare [buna cuviinţă] [eyschemosyne] de femeie.
Şi nu numai de aici îi vin cele de ruşine, ci şi din lăcomie. Acceptând, dar, ceea ce este mărturisit [de toţi] ca ruşinos şi zicând: „dacă este ruşine pentru o femeie să se tundă sau să se radă”, pune mai departe şi ceea ce e de la el [de la apostol], spunând: „să se acopere cu totul”. Şi nu a zis „să-şi lase părul să atârne”, ci „să se acopere cu totul”, legiuind amândouă acestea deodată şi din amândouă părţile pregătindu-le: şi din cele legiuite şi din cele contrare22. Căci şi acoperământul şi pleata sunt acelaşi lucru; şi cea rasă, şi cea care are capul descoperit sunt, iarăşi, acelaşi lucru. „Căci este la fel cu cea rasă”.

Iar dacă cineva ar zice: „Şi cum este acelaşi lucru, de vreme ce una are acoperământul firii [părul], iar cea rasă nu are acesta?”, vom spune că prin libera alegere [proairesis] l-a aruncat, prin faptul că are capul descoperit. Iar dacă nu este lipsită de păr, aceasta ţine de fire, nu de aceea [de femeie], încât şi cea rasă are capul descoperit în aceeaşi măsură cu aceea [care nu poartă acoperământ]. Căci de aceea a îngăduit ca [părul] să acopere [capul] prin fire, ca şi de aici învăţând aceasta, să se acopere23. Apoi pune şi pricina, după cum am spus-o în alte locuri, vorbindu-le ca unor oameni liberi.
Deci, care e pricina?

„Pentru că bărbatul este dator să nu se acopere, fiind chip şi slavă a lui Dumnezeu” (I Corinteni 11,7). [Şi], iarăşi, aceasta este altă pricină: „Pentru că are cap numai pe Hristos, nu trebuie să-şi acopere capul. Dar şi pentru că o conduce pe femeie”. Căci dregătorul care se apropie de împărat trebuie să aibă simbolul conducerii [dregătoriei]. Aşadar, după cum nimeni dintre dregători nu ar îndrăzni să se arate fără brâu şi hlamidă celui ce poartă coroana, aşa şi tu, fără simbolurile conducerii – care sunt neacoperirea -, nu te ruga lui Dumnezeu, ca să nu te ocărăşti şi pe tine, şi pe Cel Ce te-a cinstit.

– Dar acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul femeii, ar zice careva. Căci şi pentru aceea este ocară [hybris]24 a nu avea simbolurile supunerii25.
„Iar femeia este slava bărbatului” (I Corinteni 11, 7). Prin urmare, firească este conducerea bărbatului [în raport cu femeia]. Apoi, pentru că a spus-o hotărât, pune iarăşi alte pricini şi raţionamente, ducându-te la facerea dintâi şi zicând aşa: „Căci nu este bărbatul din femeie, ci femeia din bărbat” ( l Corinteni 1 1 , 8). Iar dacă a fi din altul este slavă a aceluia din care este, cu mult mai mult faptul de a fi asemenea26.

„Căci nu a fost zidit bărbatul pentru femeie, ci femeia pentru bărbat” (I Corinteni 11,9). Aceasta este a doua superioritate, ba mai degrabă a treia sau a patra, întâia este că Hristos este capul nostru [al bărbaţilor] iar noi al femeilor. A doua, că noi suntem slava lui Dumnezeu iar femeia este [slava] noastră. A treia, că nu noi suntem din femeie, ci ea din noi. A patra, că nu noi suntem pentru ea, ci ea pentru noi. De aceea, datoare este femeia să aibă [ semn de] stăpânie pe cap.
– De care „de aceea”, spune-mi?
– „Pentru acestea ce au fost spuse”, zice, „Ba, mai bine zis, nu numai pentru acestea, ci şi pentru îngeri. Dacă dispreţuieşti pe bărbat, ruşinează-te de îngeri”.

 

7 Supunerea femei bărbatului este consecinţă a căderii din rai. Femeia de buna voie si-a generat aceasta stare.

8  Antagonismul sexelor şi ideea de complementaritate a bărbatului şi femeii, în sensul în care îl înţeleg tradiţiile păgâne, sunt urmări ale păcatului adamic. Prin păcat s-a distorsionat, s-a stricat firea, în sensul că a dobândit un alt mod de manifestare. Acest antagonism nu poate fi depăşit în chip real decât în Hristos. Orice altă încercare de depăşire se situează în limitele creatului şi nu are perspectiva veşniciei şi a gândului dintru început al lui Dumnezeu pentru om. Doar când firea se restaurează în Hristos. bărbatul şi femeia îşi pot înţelege exact locul fiecăruia si raţiunea existenţei.

9 Condensat, ideea pasajului este următoarea: păcatul a pornit pe bărbat împotriva femeii (dovada era că fiecare acuza pe un altul pentru păcatul săvârşit şi încerca să-şi scoată pielea). De aceea Dumnezeu sădeşte în cei doi pofta carnală, ca să fie mai puternică decât ura produsă de starea păcătoasă. Prin păcat Adam şi Eva pierduseră comuniunea lăuntrică şi reală. Pofta trupească era un medicament pentru ca să se mai poată salva ceva din legătura dintre ei doi. Deci starea feciorelnică este cea care aduce între oameni (chiar şi între bărbaţi şi femei) relaţiile adevărate, în viaţa viitoare relaţiile dintre noi nu vor mai fi carnale, ci de altă natură, neştiută nouă (sau cel puţin cunoscută parţial). Oricum, acea comuniune va fi nesfârşit mai profundă decât cea de acum. Iar la înviere nu se mai mărită, nici nu se mai însoară, ci vor fi ca îngerii, după cuvântul Mântuitorului (cf. Matei 22, 30). Esenţial este ca cei căsătoriţi să conştientizeze acest lucru: ei trebuie încet-încet să  depăşească relaţia carnală şi să şi să ajungă la iubirea lăuntrică în care trupul nu dispare (cum s-ar putea crede în mod fals), ci devine instrument de manifestare a duhului nostru. Relaţiile carnale, care sunt foarte căutate astăzi, nu sunt de fapt decât semnul egoismului şi al urii adânci pe care oamenii şi-o poartă unul altuia. Prin acestea ei încearcă să îşi rezolve neîmplinirile adânci ale fiinţei lor, neîmpliniri cauzate de pacatul lui Adam si pacatele personale. Subliniem că pofta carnală dintre bărbat şi femeie nu a existat înainte de cădere şi deci nu ţine de firea omului aşa cum a gândit-o Dumnezeu. Asta nu înseamnă că este păcat, ci doar un mijloc util, în starea de cădere, pentru a ajuta pe om (dacă este folosit lupă legea dumnezeiască) să iasă din această stare cu harul lui Hristos.

10 Cele referitoare la pătimirea capului asemenea trupului.

11Din exemplul trupesc trebuie luate numai anumite aspecte pentru a avea o imagine a tainei duhovniceşti. În cazul acesta concret capul şi trupul sunt imagine a lui Hristos şi a Bisericii
numai întrucât capul este cauză şi conducător şi unit intim cu trupul. Faptul că este şi pătimitor nu mai este o însuşire potrivită cu realitatea duhovnicească ce vrea să o exprime. Dar care însuşiri trebuie acceptate şi care nu, poate înţelege numai omul duhovnicesc. De aceea, doar omul luminat de har poate pricepe sensul real al Sfintei Scripturi, dar şi acela, doar în parte. Cunoştinţele academice nu au rolul hotărâtor, deşi pot fi de folos.

12Aici a greşit Arie (şi de altfel orice eretic): în faptul că atribuia lui Dumnezeu însuşiri nepotrivite Lui. Şi asta o făcea pentru că mintea nu îi era curăţită ca să înţeleagă drept Scripturile. În erezie nu cade decât cel care nu are minte curăţită şi luminată de har. Fragment ilizibil.

13 Sygkeo nu înseamnă propriu zis a disrtuge ci a confunda, a amesteca lucrurile.

14 Faptul de a fi acoperit sau nu.

15 Tipul specific de îmbrăcăminte pentru fiecare sex a fost instituit de oameni iar Dumnezeu l-a socotit ca bun. Dar acoperirea capului sau descoperirea lui ţin de modificarea adusă în fire de păcat. Ele sunt simboluri ale realităţii deformate de păcat. În Rai Eva nu avea acoperământ pe cap pentru că era stăpână pe sine şi liberă. Azi femeile au lepădat acoperământul pentru că vor să fie libere, asemenea Evei, numai că vor în alt mod decât a rânduit Dumnezeu. De fapt, orgia păcatului, prezentă în societatea de azi la fiecare pas, nu este decât o încercare nebună de a recupera starea paradisiacă. Atunci Adam şi Eva, de pildă, erau goi şi nu se ruşinau. Şi azi oamenii umblă mai mult goi şi nu se ruşinează, dar alta este starea lăuntrică din noi. Faptul că Adam şi Eva s-au acoperit în Rai înseamnă că îşi dădeau seama de starea de păcat. Omul de azi nu mai vrea să primească faptul că este păcătos, şi fără Hristos nu poate să iasă din această stare.

16 Faptul că se leapădă aceste simboluri este dovada că omul nu mai vrea să facă voia lui Dumnezeu şi devine apostat.

17 Azi a umbla o femeie rasă nu mai e ruşine, ci titlu de glorie şi model pentru multe altele.  A umbla fără acoperământ este cea mai mare cinste (din contră, a avea acoperământ este semnul ruşinii în societatea de azi). Oricum, lipsa acoperământului este semnul nesupunerii şi al stării de lepădare de Dumnezeu. Omenirea aproape toată se leapădă de Dumnezeu. Şi asta în numele unei unităţi a religiilor. Ni se va spune că Sfânta Maria Egipteanca nu avea ceva pe cap, şi asta se vede chiar în iconografie. Răspunsul este că ea atinsese starea Evei din Rai. Iar cucernicia şi sfielnicia ei în faţa bărbatului se vede limpede din dialogul cu Sfântul Zosima. În plus, purta această cucernicie şi sfială în adâncul inimii, deşi era mai presus prin harisme de cuviosul bărbat. Sfânta Măria Egipteanca nu mai avea atât nevoie de simbol, de vreme ce trăia nemijlocit starea duhovnicească al cărei simbol era acoperământul, sau, mai bine spus, o şi depăşise. Unul din semnele că o femeie este în duhul care trebuie este următorul: cerându-i-se să poarte, în orice context, acoperământ pe cap, să nu simtă nici o răzvrătire în adâncul inimii, ci să împlinească acel lucru cu bucurie, cu conştiinţa că astfel este plăcută lui Hristos. În viaţa cuvioasei Melania Romana (31 dec.) este o întâmplare edificatoare în acest sens: „Aceasta, [împărăteasa Verina], auzind despre viaţa lor cea plăcută lui Dumnezeu, avea mare dorinţă să-i vadă şi de aceea, de multe ori, a trimis către Melania rugăciune să vină la palat să se întâlnească cu dânsa. Ca să nu se arate măreaţă că nu primeşte să se întâlnească cu împărăteasa, Melania a luat şi pe Apelian [soţul Melaniei], şi s-au dus amândoi. Era atunci legea pusă ca să nu îndrăznească nici o femeie a intra în casele împărăteşti cu capul acoperit, însă ea, defăimând legea cea politicească, iar porunca fericitului Apostol Pavel fără nici o schimbare păzind-o, nici capul nu şi-a descoperit, nici rasa cea săracă nu şi-a schimbat-o, ci aşa fiind îmbrăcată a mers la casele împărăteşti, neţinând seama de lucrurile cele de mult preţ care erau acolo”. În plus, Sfântul Ioan lega mai sus acoperământul, sau lipsa lui, de starea lumii acesteia (ele marchează rolul de conducător şi condus). Aceste simboluri îşi împlinesc adevărata funcţie tocmai în societate.

18 În mod inevitabil cineva ar pune problema astfel: „Dar Hristos nu a avut părul lung? Oare călugării nu au părul lung? Oare nu au fost mulţi sfinţi care au avut părul lung (de pildă, Sf. Daniil Stâlpnicul purta părul asemănător cu un hippie: lung cu cărare pe mijloc)?”. Aparent un rocker nu s-ar diferenţia din acest punct de vedere de un călugăr. Şi toluşi diferenţa este fundamentală. Nici călugării şi nici Domnul Hristos nu sunt potrivnici Sfântului Pavel în care grăia acelaşi Duh Sfânt. Călugării şi Mântuitorul poartă părul lung tocmai ca expresie a neîngrijiri de cele ale lumii, îl lasă să crească tocmai pentru că sunt prea preocupaţi de cugetarea dumnezeieştilor taine şi nu mai acordă nici o atenţie celor din afară. Călugărul care a fugit în pustie era atât de desprins de lume, încât, după mărturiile din Pateric, abia se putea găsi la el vas pentru pâine şi apă, de foarfecă ne mai putând fi vorba. De altfel, mulţi călugări, din pricina nevoinţei aspre, îşi pierdeau până şi podoaba capilară şi barba. Pentru ei părul lung nu este semnul sine qua nou al călugăriei, ci o consecinţă firească. Pentru rocker însă parul este însemn emblematic. Nu eşti rocker adevărat dacă nu ai părul lung. Pentru ei părul este obiectul unei griji permanente. Deci ceea ce pentru călugăr este semnul unei dezlipiri de cele ale lumii, pentru rocker este semnul lipirii de lume, de un ideal ce ţine de lumea aceasta. Modelul călugărului este Hristos, al rockerului vreun star de muzică rock De altfel Sfântul Pavel avertizează împotriva cutumelor pagâne care se perpetuaseră în creştinism şi aduc cu ele un mod de a gândi. Părul mare era apanajul elitei filosofice păgâne. Problema este de a nu fi rob modului de gândire legat de anumite însemne exterioare. Acoperământul capului o pune pe femeie în relaţie cu starea dintre Adam şi Eva de după cădere. El o ajută să înţeleagă starea de la care pleacă. Desigur că un călugăr care face din starea sa un motiv de mândrie şi slavă deşartă, etalându-şi călugăria sa, este la fel de vinovat ca şi o femeie fără acoperământ. Amândoi fac acest lucru din mândrie sau slavă deşartă, din dorinţa de a se impune, în plus, există sfinte care nu numai că nu au avut acoperământ, dar care au îmbrăcat haine bărbăteşti şi au vieţuit, nu în pustie, ci în mănăstire printre bărbaţi, fără să fie recunoscute (Sf. Matrona – 9 nov., Sf. Eufrosina – 25 sept., Sf. Evghenia – 24 dec., Sf. Teodora din Alexandria – 11 sept., etc.). Dar la toate acestea se poate foarte limpede observa duhul de adâncă smerenie în care trăiau, şi cinstea dată bărbaţilor. Dacă femeia nu poartă acoperământ, pentru că nu vrea să se opună duhului lumii, se face părtaşă acestui duh apostat. Raţiunile adânci ale fiecărui suflet nu le cunoaşte însă decât Dumnezeu. La fel este şi cu barba pentru preoţi. Dacă nu port barbă sau reverendă pentru că mi-e ruşine de lumea care mă va ocărî, sunt la fel de vinovat ca şi femeia care nu poartă acoperământ pentru acelaşi motiv. Dacă nu port barbă pentru că nu am sau mi-a căzut din multa nevoinţă, atunci nu e nici o problemă. Deci importantă este aşezarea sinceră înaintea lui Dumnezeu. Creştinul, indiferent de statutul lui în Biserică, nu trebuie să facă nici un compromis cu lumea.

19 Vedem azi că şi cele care îşi pun batic pe cap îşi pun un voal subţire sau îşi acoperă doar o parte a capului, sau îşi aranjează într-un anumit mod baticul încât să le pună în valoare anumite însuşiri etc. Toate acestea sunt variante ale neacoperirii. Se foloseşte până şi acoperământul pentru a răsturna scopul lui. Aceasta este, în general, o mare viclenie a diavolului: a folosi tocmai cele drepte ca să le răstoarne chiar pe ele însele. Mai bine zis. se foloseşte de aspectul lor formal pentru a deturna sensul lăuntric.

20 Adică părul.

21 Cum e lucru de ruşine să îşi lase acoperământul din moment ce, făcând aşa, devine fi ea asemănătoare bărbatului şi astfel are aceeaşi slavă cu el? Acesta este şi resortul adânc al modului de comportament al femeii de azi. Ea crede că dobândeşte mai multă cinste ducă se poartă ca bărbaţii.

22  Prin aceea că arată care este normalitatea şi respinge ceea ce e nefiresc.

23 Firea îi este dată omului ca învăţătoare. Omul trebuie să-şi asume conştient ceea ce este învăţat prin fire de Dumnezeu. Faptul că creştetul este acoperit de păr arată că femeia trebuie să înţeleagă a-şi accepta starea ei şi a-şi acoperi capul. Dar aceste reguli aparent exterioare, sunt simboluri ale unor realităţi tainice. Dacă schimbăm simbolurile, riscăm să nu mai avem niciodată acces la realităţile tainice. Drumul spre tainele credinţei trece prin strunirea, la început silită, a firii nărăvaşe prin frâul simbolurilor şi regulilor din Biserică. Aceste reguli nu sunt arbitrare, cum s-ar crede, nici nu ţin de vreo epocă, ele sunt simboluri ale unor realităţi veşnice. Dacă sunt ţinute cu înţelegere, nu în chip idolatru sau habotnic, ele modelează firea căzută şi o predispun la primirea tainelor. La fel este cu tipicul slujbelor.

24 Hybris nu înseamnă propriu zis ocară, ci este actul prin care cineva iese din limitele proprii şi îşi arogă o poziţie care nu i se cuvine. Se poate traduce, funcţie de context, prin „mândrie” sau prin „violare a drepturilor cuiva”, „uzurpare” etc. Hybris în esenţă este lepădarea ordinii şi legii date de Dumnezeu. Este ieşirea din raţiunea firii.

25 Deci ceea ce nouă, din pricina mândriei, nu ne convine şi numim inegalitate ţine de legea dumnezeiască şi de bunul mers al lumii. Dacă nu intrăm în rânduiala lui Dumnezeu, nici lumea şi nici tot ce ne înconjoară nu merg bine, căci sunt lipsite de binecuvântarea lui Dumnezeu retrasă din pricina nesupunerii noastre. Într-o împărăţie şi dregătorul, şi ostaşul nu sunt inegali decât unul în raport cu altul, dar în esenţă fiecare este de fapt egal cu celălalt prin faptul că fiecare ascultă de acelaşi împărat. Treaba fiecăruia este să-şi facă rolul său nu al altuia şi pentru asta e răsplătit sau blamat.

26 Probabil referire aluzivă la faptul că Fiul, fiind din Tatăl, este o cinste pentru Tată că Fiul este Dumnezeu, nu creatură.

va urma

Sf. Ioan Gură de Aur / Cuvântari despre viața de familie

Traducere: Pr. Marcel Hanches

Prefata: PS Lucian Lugojanu

Editura “Invierea”, 2005

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!