Începem cu o întrebare: Care este criteriul după care putem şti că au ajuns până la noi nealterate înţelesurile originale ale cuvintelor Sfintei Scripturi? Răspuns: Lucrarea continuă a Duhului Sfânt adeverită în monumentele Sfintei Tradiţii. „Dacă Scriptura n-ar avea decât un înţeles îngust, literal, static, ea n-ar avea nevoie de Tradiţie, de o explicare care să-i păstreze nealterate înţelesurile apostolice originale… Dacă Scriptura n-ar intenţiona să treacă în viaţa oamenilor pe Hristos…, n-ar avea nevoie de completarea prin Tradiţie” (Părintele Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, Bucureşti, vol. I, 2003, p. 61). Detaliem:
1. Este cunoscut că iudeii s-au pornit cu ură de moarte împotriva Mântuitorului pentru că „zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu” (Ioan 5, 18). Împotriva acestora, Sfântul Ioan Evanghelistul va arăta mereu că Iisus nu este numai om adevărat, ci şi Dumnezeu adevărat. Dar acest adevăr de căpetenie va fi mereu mărturisit şi lămurit pentru că adversarii Fiului n-au lipsit niciodată. Un monument al acestei mărturisiri este Simbolul de credinţă care a fost formulat la Sinodul Întâi Ecumenic de la anul 325, în care împotriva lui Arie, un alt adversar al Fiului, se spune că Iisus este „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”. Ştiind cât de crunte, lungi şi viclene au fost loviturile arianismului, nu putem crede că ar fi ajuns până la noi nealterate înţelesurile apostolice originale despre Fiul, fără luptele Părinţilor de la Sinodul Întâi Ecumenic.
2. Nu putem să vorbim despre Cina cea de Taină aşa cum este ea consemnată în Evanghelii, fără să vorbim despre Sfânta Liturghie. Cina la care Iisus i-a făcut părtaşi pe ucenici este aceeaşi cu aceasta la care luăm parte şi noi. De aceea nu putem vorbi decât în chip static despre Cina originală nesocotind- o pe aceasta la care noi înşine ne facem părtaşi.
3. Cel care are cuget bisericesc nu poate să vorbească „pur biblic” despre „cei care au rătăcit în pustii şi în munţi, şi în peşteri, şi crăpăturile pământului” (Evrei 11, 38). Cum să actualizez acest fragment fără să mă gândesc la Sfântul Antonie cel Mare, la Sfânta Maria Egipteanca, la Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, la Sfânta Teodora de la Sihla şi la alţi „locuitori ai pustiului şi îngeri în trup” care – prin „osteneli însutit roditoare – s-au făcut luminători lumii” până în zilele noastre?
4. Nu putem vorbi despre Buna Vestire numai în chip „evanghelic” fără să avem în vedere ziua de 25 martie, când sărbătorim acest eveniment, cu tot tezaurul: icoana praznicului, slujba sărbătorii, Acatistul şi canonul Bunei Vestiri, care sunt cele mai frumoase cuvinte de laudă închinate Maicii Domnului. Ne-am limita la o sărăcire extremă dacă am reduce cinstirea Maicii Domnului numai la lecturile din Sfânta Scriptură despre Maica Domnului şi, eventual, la comentariile făcute pe marginea acestor texte. În timpul praznicelor Maicii Domnului lecturile biblice sunt prezente, dar prăznuirea nu se limitează la citirea lor.
5. Mântuitorul, după Învierea Sa, ne vorbeşte despre semnele care vor însoţi pe cei credincioşi: „În numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi, şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea, nu-i va vătăma, peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi bine le va fi” (Marcu 16, 17-18). Aceste semne le vedem mai întâi la Sfinţii Apostoli, dar cum vom dovedi că Biserica noastră este apostolică, dacă aceste semne se mărginesc numai la Apostoli? Iată, în ziua de 14 februarie mă uit în sinaxarul zilei şi citesc despre Sfântul Cuvios Auxentie: „Oamenii au început să aducă pe cei bolnavi la el, ca să ia tămăduire, iar sfântul pe mulţi i-a vindecat: orbilor le-a dăruit vederea, pe leproşi i-a curăţit prin ungerea cu untdelemn, a ridicat pe slăbănogi şi i-a slobozit pe cei stăpâniţi de diavol” (Sf. Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. I, p. 191).
În lumina exemplelor de mai sus se poate vedea că Sfânta Scriptură nu poate fi înţeleasă decât îngust, static şi literal dacă o despărţim de Sfânta Tradiţie. Despărţirea Noului Testament de evenimentele Duhului Sfânt din viaţa Bisericii duce, în fapt, la alterarea înţelesurilor apostolice originale.
Protos. Vasile NICA
