Cumplite sunt slava deșartã și fãțãrnicia atunci când sunt dezvoltate și ajunse la maturitate, când devin regulã a lucrãrii omului, când intrã în caracter. Ele îl formeazã pe fariseu, care tinde, cu hotãrâre freneticã și oarbã sã sãvârșeascã toate fãrãdelegile și relele, punându-și masca virtuților pentru a se scãlda mai ușor și a avea mai mult spor în a face rãul.
Iatã priveliștea vrednicã de plâns a pustiirii noastre morale și a nenorocirilor pe care le sãvârșesc slava deșartã și fãțãrnicia în firea cãzutã a omului prin pãcat.
Rãscumpãrãtorul nostru, Domnul Iisus Hristos, Care ne-a dãruit cele mai puternice doctorii împotriva tuturor bolilor noastre trupești și sufletești, ne poruncește sã lecuim patima fãțãrniciei în rãdãcina ei cea mai adâncã, al cãrei început a fost creat prin slava deșartã. Slava deșartã flãmânzește și înseteazã atunci când nu mai este slavã omeneascã.
Starea vieții bisericești a unei epoci este cel mai sigur și cel mai autentic mod de a afla valoarea teologiei ei, iar o importantã unitate de mãsurã o reprezintã starea lumii. Duhul lui Hristos lipsește aproape în întregime din lumea creștinã contemporanã. Iar Biserica este polarizatã: ori se aflã în afara lumii, ori este asimilatã lumii.
A fi puternic, astãzi, înseamnã a fi trãitor și mãrturisitor al lui Hristos, a arãta cã se poate trãi o viațã cinstitã, curatã, în duh de într-ajutorare, o viațã altruistã și nedușmãnoasã, într-un mileniu în care suspiciunea și lupta unuia împotriva altuia pentru idei neesențiale și neputincioase nu pot sã dea un sens automulțumitor existenței. Capacitatea noastrã de a avea încredere se leagã în mod direct de credința noastrã în Dumnezeiasca Pronie. Omul trebuie sã știe intențiile lui Dumnezeu fațã de el. Veștile bune aduse de Hristos sunt faptul cã intențiile lui Dumnezeu fațã de noi sunt bune.
A face gest de închinare cu legãmânt fațã de chipul lui Dumnezeu din noi înseamnã a actualiza, a rememora în noi taina veșnicei Nașteri a Divinului din noi…
Pãrintele Constantin ONU
