Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Smerenie și mândrie

Smerenie și mândrie

Smerenie și mândrie

Ori de câte ori ne aplecăm asupra Sfintei Scripturi sau a vieţilor sfinţilor, citim şi ne dăm seama că smerenia este mama tuturor virtuţilor. Această sfântă virtute mereu stă în faţa mândriei.

În Sfânta Scriptură vedem doi oameni mergând la templu. Aceste două atribute se întâlnesc în aceşti doi oameni. Unul era vameş, care abia se târa spre templu, din pricina păcatelor care îl mustrau, şi care, ajungând la templu, nu cuteza a înainta spre Altar sau spre icoane, ci stătea la uşă, în spate, şi – cu lacrimi – se ruga zicând: „Doamne Dumnezeule, Milostiv fii mie, păcătosului”; şi îşi bătea pieptul, pentru că acolo simţea el greutatea păcatului. Celălalt era fariseu, care, cu mândrie, deschide larg uşa templului şi merge tropotind din cizme, ca să vadă toată lumea că a venit şi el. Se simte mândru de sine şi, bine îmbrăcat şi bine aranjat, aruncă în cutia milelor daruri, după obişnuinţă, şi zice în sinea lui: „Îţi mulţumesc, Doamne, că nu sunt ca ceilalţi oameni lumeşti, păcătoşi, sau ca vameşul acesta” (Luca 18-10-13). Doar nicăieri în Sfânta Scriptură nu găsim atât de grăitor virtutea smereniei şi păcatul trufiei, ca aici, în Evanghelia aceasta!

De la vameş luăm pildă de smerenie şi căinţă pentru păcatele noastre. Vameşul îşi ducea păcatele sale la biserică şi, după cum a procedat acolo, acolo le-a şi lăsat. Cât despre fariseu, acesta procedează tocmai contrariu, că, deşi făcea fapte bune – că postea regulat, de două ori pe săptămână, şi dădea zeciuială (a zecea parte) din ce câştiga – acestea nu i-au folosit la nimic, pentru că pe toate aceste daruri le-a clădit pe nisip. „De vei aduna rugăciune ori milostenie, ori ajunare, ori altă bunătate fără smerenie, toate îndată cad. Pentru că lesne vor cădea, zidirea lor pe nisip fiind aşezată” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Noi, într-un fel, îl lăudăm pe fariseu pentru faptele lui, pe care noi nu le avem la măsura aceasta. Că ar însemna ca, la un salariu sau pensie de 2000 de lei, să dăm pentru biserică sau săraci 200 de lei pe lună, lucru cu care eu nu mă pot lăuda, pentru că ori de câte ori vreau să fac ceva, ispita mă opreşte zicând: „Nu acum, mâine sau mai târzi. Nu atât, mai puţin ş.a.m.d.”.

Smerenia se poate vedea şi de cum ne îmbrăcăm. Cu cât ne îmbrăcăm mai bine, cu atât mai dezbrăcat e sufletul; cu cât ne îmbrăcăm mai frumos, cu atât golim sufletul, făcându-l mai urât. Şi în mâncare e tot la fel: cu cât hrănim mai bine trupul, cu atât flămânzim mai tare sufletul. Aici, din nou, se contrazice smerenia cu mândria: „Apăi, cum să nu mă îmbrac, sau cum să nu mănânc ce îmi place? Că doar de aia le-a lăsat Dumnezeu… Ce e rău în asta?” Dar, punând în faţă această lume, zisă creştină, vedem că se ruşinează a-şi face semnul Sfintei Cruci şi îl socotesc mai prejos decât anturajul în care se află… Vedem, cu durere în suflet, că sărbătorile, cum au fost cele pe care le-am petrecut, sunt lipsite, în mare parte, de Hristos. Doar mâncare peste mâncare, petreceri, împerechieri necinstite, haine luxoase, beţii, râsete şi altele de acest fel. Prin toate aceste lucruri, vedem cum se apropie ce scrie în cartea Apocalipsei, la capitolul 13, şi vedem bine cum lucrează Antihrist, în aceste vremuri. Se înţelege venirea pecetluirii, care poate veni chiar prin cele ce se petrec astăzi în lume. Dar noi, care credem cu putere în cuvântul Domnului, nu ne vom pleca voinţa noastră asupra acestui fapt, ci vom suferi orice cu ajutorul Domnului, că şi Lui I-a îmbiat odată satana tot belşugul şi toată frumuseţea acestei lumi în schimbul unei închinări în faţa sa, dar El le-a refuzat. Şi noi le vom refuza, chiar în lipsă ajungând, sau în mare suferinţă. Că eu cred şi nu mă înşel că rugăciunea cea mai puternică se face în suferinţă şi în lipsă, nu în belşug.

Acum, cu fapta şi cu gândul la bunul Dumnezeu fiind, ne rugăm cu lacrimi să ne ajute şi să ne apere în slăbiciunile noastre, şi în slaba noastră credinţă. Amin.

Gheorghe USCATU

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *