1. Câtă vreme dragostea fierbinte întreţine între ai Domnului o atmosferă sfântă de lucrare şi rodire frumoasă şi unită, – atâta vreme nu este nevoie nici de furtuni aspre şi nici de încercări apăsătoare peste ea. Fiindcă totul se poate face în soarele frumos al bucuriei şi al păcii,
nu în cernere şi în lovituri.
2. Dar Dumnezeu poate să stârnească uneori necazuri din afară, pentru a le linişti pe cele dinăuntru, dintre fraţi.
Poate să-i ridice pe vrăjmaşi, pentru a-i face pe fraţi să se împace.
Poate aduce peste credincioşii Lui despărţirea, pentru a-i face să se dorească iarăşi acei ce ajunseseră să nu se mai poată privi unul pe altul…
3. Nu vom şti niciodată noi să-I mulţumim îndeajuns lui Dumnezeu pentru lucrarea binefăcătoare pe care au făcut-o în multe adunări crivăţul rece şi vântul dogoritor al prigonirilor, al depărtărilor şi al suferinţei…
Atunci când unii au fost luaţi şi duşi departe…
iar alţii plecaţi în mormânt
şi alţii împiedicaţi în alte feluri, iar ochii lor nu s au mai văzut,
– au început să picure lacrimile amarelor păreri de rău,
plânsul dureroasei pocăinţe,
suspinele sfâşietoarelor regrete pentru toate relele trecutului…
Aceasta a fost şi dorinţa lui Dumnezeu. De aici începe apoi calea cea bună a îndreptării.
4. Din lacrimile părerilor de rău au început apoi să se pârguiască din nou roadele scumpe şi dulci ale dragostei de Dumnezeu,
ale dorului de fraţi,
ale ostenelilor pentru unitatea şi curăţia Lucrării lui Dumnezeu.
Ce nu putuseră face fraţii, iată că au făcut vrăjmaşii.
Ce nu putuse face pacea, a făcut frământarea şi necazul.
Ce nu putuse face Zefirul cel cald, a făcut Crivăţul cel rece.
Şi ce nu putuse face îmbrăţişarea, – au făcut singurătăţile.
Binecuvântat este orice mijloc prin care se ajunge la unitate acolo unde aceasta se pierduse.
5. Atunci când fiecare zice, în loc să tacă,
şi fiecare se îndoapă când trebuie să postească,
şi fiecare doarme când trebuie să se roage,
şi fiecare cântă, în loc să suspine,
şi fiecare face partidă, în loc să facă unitate,
– e dovadă că numai Dumnezeu mai poate să-i salveze pe toţi de la pierzare, prin intervenţia Lui de foc.
Fiindcă de nimeni altcineva acolo nu se mai ascultă!…
Atunci – vino, crivăţule aspru!…
Atunci – suflă, vântule dogoritor,
până vor începe să curgă miresmele lacrimilor sfinte…
şi vor veni iarăşi îmbrăţişările şi pacea dragostei cereşti.
6. Când toate puterile păcatului sunt unite în lupta lor contra lui Hristos, – nu există o crimă mai mare şi o mai mare pagubă contra lui Dumnezeu decât dezbinarea Lucrării Lui.
Dezbinarea învăţăturii şi a credinţei Lui.
Toţi cei ce fac asta, sub orice motiv ar face-o, sunt numai nişte împreună-lucrători cu diavolul împotriva lui Hristos. Şi cu duhurile răului, contra Duhul Sfânt.
7. Şi totuşi, cât de viclean este diavolul şi cum a izbutit el să dezbine lucrarea Evangheliei lui Hristos chiar cu versete din Cuvântul Lui cel Sfânt!
Şi chiar în numele dragostei şi al adevărului Său.
Într-adevăr, cu nici o altă metodă n-ar fi reuşit satana să facă atât de mult rău contra mântuirii aduse de Domnul Iisus şi Duhul Sfânt, decât cu metoda răstălmăcirii Adevărului şi a Cuvântului Său cel Sfânt.
8. Nici o altă putere decât „adevărurile” mincinoase n-ar mai putea strica aşa de mult Adevărului adevărat.
Şi nici o altă uneltire n-ar fi reuşit să-i dezbine pe fraţi decât cea a prefăcătoriei, a „dragostei” făţarnice… a vorbirii false, cu vorba şi cu cântarea, – dar a uneltirii cu fapta în contra iubirii adevărate.
9. E de atâta mirare cum pot unii oameni să vină sau să stea în Lucrarea lui Dumnezeu, – şi să nu aibă nici duhul şi nici învăţătura acestei Lucrări!
E şi mai de mirare cum pot vorbi aceştia de sinceritatea inimii – când ei au o inimă prefăcută.
10. Ce mai rămâne din toată vorba unora ca aceştia despre Hristosul cel Adevărat, când toată lucrarea lor foloseşte numai hristoşilor mincinoşi?
Ce rost mai are toată umblarea unora printre fraţi, dacă pe urma lor nu mai rămâne decât dezbinarea, cearta, clevetirea şi amărăciunea rătăcirilor, a răstălmăcirilor, a zavistiilor?
Ce duhuri le vorbesc oamenilor acestora?
Ce puteri îi poartă
şi ce răsplată îi aşteaptă?
11. Nu! Hristos n-a fost împărţit. Şi nici nu va fi împărţit El niciodată.
Nu poate avea Hristos o sută de trupuri, o mie de culte şi zece mii de evanghelii.
Hristos are numai un Trup, numai o Biserică, numai o Evanghelie.
Şi din Această Biserică a Lui fac parte numai acei care trăiesc cu fapta şi cu adevărul Voia Lui, Cuvântul Lui, Duhul Lui.
Adică sunt mădulare vii în adunarea şi Biserica cea drept-credincioasă în care la început i-au născut părinţii lor trupeşti şi cei sufleteşti.
12. Fereşte-te a te mai grăbi să „botezi”, adică a chema prea stăruitor şi prea grăbit sufletele să se predea neapărat la chemarea ta.
Nu cumva aceştia să fie numai nişte chemaţi ai tăi, şi nu ai Duhului Sfânt.
Nişte născuţi de tine, şi nu nişte născuţi de Dumnezeu (In 1, 13).
13. Teme-te, teme-te de păcatele tale, dar teme-te şi mai mult de ale altora, pe care le-ar face ei în contul tău.
Căci de ale tale poţi să te fereşti ori să te pocăieşti, dacă le-ai făcut. Dar cum te vei putea feri sau pocăi de ale lor?
14. Băgaţi bine de seamă că aproape nici unul din cei care au ajuns dezbinători şi tulburători în Lucrarea Domnului n-au venit pe cale cinstită în Lucrarea aceasta.
Totdeauna e ceva dubios în felul cum au apărut ei în mijlocul adunării frăţeşti.
Aproape despre niciunul nu se ştie precis nimic bine.
Nu se ştie când s-au predat ei Domnului,
cine a fost martor la legământul lor,
cine i-a primit în Lucrarea sfântă
şi când au intrat în ea…
Numai te-ai pomenit cu ei în fruntea mesei, învăţând, poruncind, conducând…
Apoi în fruntea dezbinării sau a tulburărilor…
Aşa vin hoţii şi lupii, care sar peste gard – sau vin pe vreo uşă dosnică…
15. Pe unii, te pomeneşti tot aşa că-i vezi făcând fapte de aşa grozăvie cum nici păgânii nu fac…
După aceea dispar pentru o vreme, pentru a reapărea iarăşi, tot în frunte, în alte părţi.
Iar sufletele lesne-crezătoare îi primesc din nou şi îi urmează, fiindcă se uită numai la gurile lor pline de vicleşug şi de versete pe care ştiu să le răstălmăcească tocmai cum le convine lor…
16. Răufăcătorii şi dezbinătorii veniţi necinstit în Lucrarea Domnului fac lucrarea lor rea până ce Însuşi Dumnezeul Cel Viu pe Care ei Îl batjocoresc îi trânteşte şi îi trăsneşte cumva;
– până atunci, ei continuă să-şi facă interesele lor blestemate. Şi ale diavolului, care i-a băgat şi care îi ţine în Lucrarea Domnului.
Viule Dumnezeu, – ajungă răbdarea Ta pentru cei de care nu-i nici o nădejde să se mai îndrepte,
– dar sunt o mie de temeri că vor face tot mai mult rău.
17. Frate adevărat, ia seama… Hristos nu te-a trimis să faci partidă şi prozeliţi – ci te-a trimis să propovăduieşti Evanghelia Lui cu toată evlavia, curăţia şi dragostea…
şi apoi ajunge o singură chemare, la sfârşit, pentru hotărârea acelora în inima cărora a lucrat Duhul şi Cuvântul Sfânt tot timpul adunării.
Toţi cei rânduiţi să capete viaţa veşnică vor veni atunci nu forţaţi de insistenţele tale, ci atraşi de dragostea lui Dumnezeu.
18. Cei ce vin la Domnul atraşi de Duhul Sfânt vor veni prin uşa naşterii din nou – şi nu vor sări peste gard sau să intre pe uşile din dos.
Iar cei ce vor veni bine, născuţi, iar nu făcuţi, aceia nu vor crea probleme niciodată în Lucrarea Domnului.
Nu vor fi certăreţi, neascultători şi prefăcuţi,
– ci vor fi fraţi adevăraţi ai lui Dumnezeu.
19. Nu-ţi pune cu grabă mâinile peste nimeni.
Iar când totuşi îl primeşti în familia Domnului pe un suflet nou care se predă lui Dumnezeu, – caută ca acest suflet să fie cu adevărat unul născut, nu unul făcut sau prefăcut.
În felul acesta, cei pe care îi vei aduce tu vor fi cu adevărat fii ai zilei, şi nu ai nopţii.
Ai păcii, şi nu ai vrajbei.
Ai unităţii, şi nu ai dezbinării.
20. Vinovat este şi va fi veşnic în faţa lui Dumnezeu şi în faţa fraţilor săi acela care numai el, de unul singur, vrea să lucreze, fără fraţi.
Care îşi închipuie că el poate să facă în Lucrarea lui Dumnezeu tot ce vrea el, fără a ţine seama de părerea celorlalţi,
de ascultarea şi unitatea celorlalţi.
Doamne Iisuse, scoate din inimile acelora acest duh rău, iar pe cel ce nu vrea să se supună unităţii frăţeşti – scoate-l Tu din Lucrarea Ta cum ştii Tu. Spre a nu dezbina şi a nu nimici mai departe. Ajungă cât a făcut.
Amin.
,Alergarea Stăruitoare / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2007
