Stãpânul ascultãrii mele
ce har ai Tu şi ce frumseţi, –
de ce nu pot sã-Ţi aflu seamãn
în tot ce-n lume-i mai de preţ!
De ce nu pot afla nici nume
nici chip în cer sau pe pãmânt
nimic sã-Ţi poatã fi alãturi
de fericit, de drag şi sfânt.
Nimic nu-Ţi seamãnã Iubirii
ce Tu în inimã-mi aprinzi
nimic frumseţii şi cântãrii
cu care sufletu-mi cuprinzi!…
– Ce frumuseţi şi har trezeşte
ivirea mugurilor cruzi
când puii roadelor vieţii
în sânuri gângurind le-auzi!
Ce farmec minunat şi tainic
e în al razei cald îndemn
ce-nvie şi aratã lumii
al pãcii şi iubirii semn!
În tot ce e frumos – şi-n toate
e-un farmec minunat şi sfânt
ce-n inimã, privind, coboarã
puternic raiul pe pãmânt.
Dar parcã toate de pe lume
şi poate cã şi-n Cer la fel
au numai câte-un singur farmec
sau har… şi-n veci rãmân cu el.
Pe când Tu, al Iubirii Soare
Tu, al Cântãrii dulce Foc
Tu, Dorul dorurilor mele
le-ai veşnic toate la un loc!
Traian Dorz, din ”Cântarea Cântãrilor mele”
