Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home TAINA POCĂINŢEI: NAŞTEREA DIN NOU ( VIII )

TAINA POCĂINŢEI: NAŞTEREA DIN NOU ( VIII )

TAINA POCĂINŢEI: NAŞTEREA DIN NOU ( VIII )

din vorbirea şi rugăciunea fratelui Traian Dorz la nunta de la Cluj – 20-21 iulie 1984
Duminică, 22 iulie 1984

(…) „Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi; pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.” Noi iubim Sfânta noastră Biserică şi ştie Domnul că, ori de câte ori putem, luăm, din toată inima şi cu tot sufletul nostru, parte la tot ce se petrece acolo. Dar nunţi ca acestea n-avem totdeauna. Dumnezeul nostru ştie şi de aceasta şi de aceea ne-a rânduit astfel de prilejuri şi ne-a îndemnat să le folosim. Ştie El cât de rare sunt prilejurile noastre. Ştie Domnul c-au trecut zeci de ani şi nu ne-am văzut feţele unii cu alţii… Şi de aceea… ştie El că, dacă am lipsit dintr-un loc, am lipsit pentru a-L slăvi şi a-L binecuvânta mai mult pe El în locul acesta. El a spus cu sfânta Lui gură: „Acolo unde doi sau trei sunteţi adunaţi în Numele Meu, şi Eu sunt în mijlocul vostru”. Dar unde sunt două sau trei sute? Dar unde sunt două sau trei mii? Cu atât mai mult!

De aceea binecuvântăm pe Domnul pentru tot Sfântul Său Cuvânt pe care ni l-a dat cu atâta belşug de revărsare duhovnicească de data aceasta. Dar nu uităm nici datoria pe care-o avem în astfel de împrejurări. Aşa că, amintindu-ne încă o dată de Sfânta Evanghelie din ziua de astăzi, cu slăbănogul dus de prietenii lui în faţa Domnului şi slobozit prin acoperişul… cortului în care propovăduia Mântuitorul, ei L-au rugat: „Doamne, ai milă de sufletul acesta”.

Ce binecuvântare-i să ai prieteni şi să ai fraţi care să te ajute să ajungi acolo unde este Domnul şi unde se fac minunile puterii şi îndurării Sale faţă de toţi! Avem cu toţii sufletul nostru suferind. Avem cu toţii chiar şi-n trupul nostru sămânţa bolii şi a morţii. Avem nevoie toţi de Hristos. Şi sunt aşa de rare prilejurile când El poposeşte în cetatea noastră; şi aşa de rare prilejurile când putem, împreună cu fraţii şi surorile noastre, să petrecem în jurul Lui.

Cât de fericit am fost, ştie numai Domnul… poate că ne-am putea scălda în lacrimile câte s-au vărsat din dragostea de Dumnezeu, pentru bucuria Cuvântului Său Sfânt. Şi ştie numai El câte hotărâri bune s-au luat în sufletele noastre. Şi ştie El cât de mult iubim noi voia Sa şi calea Sa. Şi ştie El şi hotărârile pe care le-am luat şi de data aceasta, de a înmulţi şi mai mult dragostea noastră faţă de El, părtăşia noastră frăţească, ostenelile noastre în slujba Sa, ataşamentul nostru faţă de credinţa bunilor şi străbunilor noştri, de credinţa părinţilor noştri, de Sfânta noastră Biserică şi de patria noastră pe care o iubim şi pentru care am fost în stare… ştie Dumnezeu – şi ştiu şi oamenii – că am fost în stare să ne dăm viaţa atunci când ne-a chemat ea acolo unde avea nevoie s-o apărăm. Acolo, în pământul acestei patrii – şi poate că în tranşeele îndepărtate, unde ne-a trimis patria s-o apărăm –, ne-am vărsat mulţi dintre noi sângele, s-a vărsat cel al fraţilor noştri, al părinţilor noştri, al tuturor celor iubiţi ai noştri. Noi iubim nu numai cerul acesta, ci iubim şi pământul acesta (pentru că fiecare are atâta cer, cât este pământul pe care trăieşte şi-l iubeşte). De aceea [iubim] cerul de deasupra patriei noastre, unde sunt părinţii noştri, moşii şi strămoşii noştri, în Patria noastră cea veşnică, pentru care ne-am pregătit prin naşterea din nou şi prin trăirea noastră după voia lui Dumnezeu, pe linia învăţăturii pe care ne-au lăsat-o părinţii noştri. Dar iubim şi pământul de sub picioarele noastre, pentru că aici odihnesc osemintele sfinte ale părinţilor, moşilor şi strămoşilor noştri. N-avem alt colţ din lume şi din cer mai drag decât acolo unde Dumnezeu ne-a dus părinţii noştri. Şi, dacă ne rugăm, ne rugăm să ne-ajute Domnul să fim nişte vrednici fii ai patriei acesteia pământeşti, pentru ca, atunci când se vor sfârşi şi zilele noastre, să ne găsim odihna între părinţii şi înaintaşii noştri care odihnesc în pământul acestei patrii pe care-o iubim. Şi nu dorim altceva decât, când se vor sfârşi zilele şi lupta noastră pământească – aşa cum cântăm în cântarea În slujba Ta, Iisuse –, să moştenim şi noi cerul de deasupra acestei patrii, de deasupra acestui pământ pe care ne-am iubit, pe care am luptat, pe care am suferit, pe care l-am muncit şi l-am udat cu lacrimile noastre, cu sudoarea noastră. În cerul acesta binecuvântat să ne găsim şi noi odihna, lângă părinţii noştri care odihnesc acolo şi care se bucură în jurul Domnului nostru, şi care se roagă să ajungem biruitori şi noi acolo.

Încă o dată mulţumim din toată inima pentru această stare de har în care ne găsim şi ne rugăm Domnului să-i binecuvânteze pe toţi acei prin îngăduinţa cărora am avut această libertate. Ne rugăm pentru patria noastră mai presus de orice bun, pentru că este locul în care ne câştigăm pâinea noastră, în care ne petrecem bucuriile noastre, în care ne privim printre lacrimi fiinţele iubite de care n-am vrea să ne despărţim nici pe pământ, nici sub pământ niciodată.

Binecuvântăm această patrie şi ne rugăm lui Dumnezeu să reverse peste ea harul Său. Şi peste cei pe care i-a rânduit El conducătorii ei, să reverse mereu binecuvântarea şi ocrotirea Lui. Aşa ne rugăm şi noaptea, când stăm singuri pe genunchii noştri, în cămăruţa noastră ascunsă. Pentru că, dacă noi ne putem bucura de ocrotirea lor în mijlocul patriei noastre, ne putem bucura de Cuvântul lui Dumnezeu, de mărturisirea Lui şi de întâlnirea cu voi… dragii şi scumpii sufletului nostru, pe care Dumnezeu ni i-a dat ca o familie sfântă nu numai pe pământ, ci şi în cer. Şi de aceea trebuie să ne rugăm şi să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru toţi acei prin îngăduinţa cărora noi avem această bucurie. Şi-L binecuvântăm pe Domnul şi ne rugăm pentru toţi conducătorii oraşului acestuia şi pentru toţi cei care au o slujbă de supraveghere, de răspundere în El; să-i binecuvânteze Dumnezeu şi pe ei, şi familiile lor. Pentru că prin îngăduinţa lor am putut avea noi bucuria de astăzi. Şi rugăciunea aceasta a noastră este sinceră şi din toată inima.

Am vrea să-i încredinţăm pe toţi cei care ne mai bănuiesc încă de necredinţă faţă de Biserica părinţilor noştri şi de [lipsă de] dragoste faţă de patria noastră… să nu se mai îndoiască de aceasta. Să-I mulţumească ei înşişi lui Dumnezeu că au astfel de supuşi, care iubesc din inimă şi-şi fac din conştiinţa curată datoria faţă de muncă, faţă de locul în care trebuie să ne câştigăm pâinea noastră, [pentru ca] prin efortul nostru să ajutăm la înaintarea patriei noastre. Din toată inima o facem aceasta, pentru că Dumnezeu ne-a învăţat şi-n Sfântul Său Cuvânt este scris: „Iubeşte-ţi cetatea ta, pentru că fericirea ta depinde de fericirea ei”. Şi: „Roagă-te pentru mai-marii poporului tău, pentru ca să poţi duce, sub îndrumarea lor, o viaţă de credinţă, de cinste, de demnitate, de ascultare şi bunăvoinţă, împreună cu ai tăi, în mijlocul acestui popor”. De aceea ne rugăm din toată inima pentru ei.

Şi ne rugăm pentru Biserica noastră, în care am învăţat cea dintâi rugăciune; din care ne-am avut mama, din care ne-am avut tatăl, din care ne-am avut fraţii şi părinţii care ne-au învăţat aceste lucruri.

Noi rămânem credincioşi faţă de aceste valori pentru totdeauna, indiferent cum se vor purta ele faţă de noi şi-n viitor. Dumnezeu ne este martor, istoria ne este martoră, suferinţele noastre ne sunt martore – că sunt cunoscute de toţi – că am fost cinstiţi faţă de aceste lucruri: şi faţă de patria noastră, şi faţă de Biserica noastră, indiferent cum s-au purtat ele faţă de noi. Ştim că avem dreptate şi ştim că Dumnezeu şi patria noastră, şi credinţa noastră ne vor face odată dreptate. Că vom fi pe pământ sau că vom fi sub pământ atunci, nu contează. Dumnezeu este Acela care va răsplăti odată tuturor. Şi noi ne rugăm pentru răsplata fericită a tuturor.

Ne rugăm pentru prieteni, ne rugăm şi pentru cei care ne-au făcut rău. Tuturor să le dăruiască Dumnezeu mila Lui şi fericirea şi pe pământ, şi în ceruri. Aşa cum ne-a învăţat Mântuitorul nostru şi înaintaşii noştri când au spus: „Iar­tă-le!”. „Voi să iubiţi! Să iubiţi până la moarte. Să iubiţi până dincolo de moarte! Pentru că aşa a iubit Domnul nostru şi voi aşa veţi fi fiii Lui, dacă aşa veţi face.”

Şi ne rugăm să binecuvânteze Domnul pe toţi cei cărora le-a încredinţat slujbe de păstorire în Biserica noastră şi să le dăruiască lumina şi ajutorul Său în toate căile şi lucrurile, ca să ni-L mărturisească pe Iisus cel Răstignit, Care este miezul şi puterea Sfintei Liturghii, miezul şi puterea mărturisirii credinţei noastre, miezul şi puterea Lucrării în care ne-a ridicat Dumnezeu şi prin care trăim, şi prin care vom trăi – pentru că vom sta neclintiţi pe această temelie, fiindcă ea este zidită de Dumnezeu şi lăsată nouă de înaintaşii noştri.

Ştim că aceste lucruri sunt vrednice de crezut şi adevărate. Ştim că Dumnezeu v-a răspuns, dincolo de cuvintele noastre, prin Duhul Său, conştiinţei pe care o aveţi. Ştim că Duhul lui Dumnezeu vă va încredinţa de adevărul şi de curăţia celor ce le spunem. Şi de aceea ştim că Dumnezeu vă va face să nu le fiţi vrăjmaşi, ci să le fiţi prieteni, pentru că veţi simţi din toată inima că dorim numai binele. Chiar dacă greşim uneori, greşim vrând să facem binele, nu vrând să facem răul. De aceea ştim că totdeauna vom avea binecuvântarea lui Dumnezeu, pentru că dorim aceasta.

Faptul că acum ne găsim aici atât de mulţi adunaţi este încă o dovadă că Dumnezeu iubeşte această Lucrare şi că Dumnezeu aprobă linia ei şi învăţătura ei şi Lucrarea aceasta e binecuvântată; pentru că, dacă n-ar fi sprijinul lui Dumnezeu, n-ar fi acest rod binecuvântat. Ce mare fericire este pentru părinţii care-şi văd copiii adunaţi în jurul Sfântului Cuvânt al lui Dumnezeu! Ce mare bucurie trebuie să fie pentru noi toţi că, prin harul lui Dumnezeu, am ajuns la vremea când putem să ne sărbătorim nunţile tinerilor noştri şi ale copiilor noştri într-un fel atât de creştinesc şi de frumos! Împodobit cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu imaginea Domnului Iisus, simţind în sufletele noastre şi în mijlocul nostru prezenţa Domnului prin tot ceea ce revarsă El prin cuvânt, prin rugăciune şi prin lacrimi.

Încă o dată o spunem: faptul că acum noi lipsim de la Sfânta Biserică este o excepţie, nu-i o regulă. Este o excepţie, pentru că întâlnirea noastră de aici este ceva cu totul deosebit. Şi cred că, având în mijlocul nostru cu atâta putere prezenţa Domnului Iisus, cu nimic nu numai că nu-i păgubită Biserica şi credinţa noastră, ci este cu atât mai mult ajutată. Că, stând acolo numai să ascultăm, poate că nu am avea un atât de mare folos ca aici, unde participăm cu toţii la rugăciunea, la cântarea de slavă, la auzirea Cuvântului lui Dumnezeu, pe care îl simţim lucrând puternic şi mângâietor în viaţa noastră.

Totuşi va trebui ca mirii noştri să se grăbească spre Taina sfintei Cununii la biserică. De aceea, după acest scurt cuvânt, ne vom ridica în picioare şi cei care stăm jos. După o scurtă rugăciune de mulţumire, vom încheia partea aceasta a programului nostru. La rândul lor, mirele şi mireasa vor rosti, după cum e bunul obicei, rugăciunea lor de mulţumire faţă de Dumnezeu. Şi după aceea ei şi cu o parte din tineret care se vor duce să-i însoţească vor pleca la sfânta biserică. Iar noi ceilalţi rămânem în aşteptarea lor aici şi ne vom desfăşura mai departe programul, ascultând Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu şi cântându-I din toată inima slavă. Îi vom însoţi tot timpul însă, şi noi, care rămânem, şi cei care pleacă, cu rugăciunea şi cu dragostea noastră. Duhul lui Dumnezeu, iubirea şi rugăciunea nu lasă niciodată despărţire şi distanţă între noi.

De aceea acum ne vom ridica şi, printr-o scurtă rugăciune, vom mulţumi Domnului şi apoi… cum am zis mai departe.

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3 (50 de vorbiri frăţeşti de la adunările Oastei Domnului).

Author: admin

Comentarii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *