Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home TÂLCUIREA DECALOGULUI (III)

TÂLCUIREA DECALOGULUI (III)

TÂLCUIREA DECALOGULUI (III)

Tâlcuirea poruncii a şasea: „Să nu ucizi!“ (Ieşire 20, 13)

Viaţa este cel mai preţios bun cu care cineva a fost înzestrat de Dumnezeu. Dumnezeu-Tatăl este creatorul vieţii omeneşti. Dumnezeu-Duhul Sfânt este Cel prin Care Dumnezeu-Tatăl a insuflat duh de viaţă omului făcut din pământ, şi este, în acelaşi timp, şi Sfinţitor al vieţii acestuia, iar Dumnezeu-Fiul este Cel care a izbăvit, prin răstignirea şi moartea Sa pe Cruce, viaţa noastră din robia păcatelor şi a fărădelegilor.

O astfel de viaţă pământeană este timp de pregătire pentru dobândirea vieţii veşnice. În sprijinul acestei afirmaţii, Sfântul Părinte Ioan Gură de Aur mărturiseşte: „Vreţi să ştiţi pentru ce este de preţ această viaţă? Fiindcă este pentru noi temelia Vieţii Viitoare şi prilej şi loc de luptă şi alergare pentru cununile cereşti“ (Ad populum Antiochorum. Omilia a şasea).

Dar dacă fiecăruia viaţa sa îi este atât de scumpă, atunci el trebuie să preţuiască şi viaţa aproapelui său.

Dumnezeu a dăruit omului viaţa şi, ca atare, nimeni nu o poate lua decât numai Dumnezeu. Neputând omul singur a-şi da viaţa sieşi, precum şi semenilor săi, nu are nici dreptul să-şi stingă propria-i viaţă prin actul sinuciderii şi nici pe a semenilor săi. Astfel de crime constituie păcate strigătoare la cer, urgisire a umanităţii, jignire a puterii dumnezeieşti.

Sunt două feluri de ucideri: trupească şi sufletească.

Uciderea trupească înseamnă curmarea vieţii aproapelui prin orice fel de arme: de lovire, de rănire, de otrăvire. Tot ucidere o constituie istovirea vieţii lui printr-o muncă ce-i întrec puterile trupeşti, purtarea cu asprime faţă de el, lăsarea lui să moară de foame, şi orice fapte care-i primejduiesc şi-i nimicesc viaţa. De păcatul acesta se fac vinovaţi şi cei care, cu bună ştiinţă, încuviinţează sau practică întreruperea sarcinii femeii. Un astfel de fapt constituie „o crimă fără de apărare“, întrucât cel căruia i se curmă viaţa, respectiv pruncului, nu are nici o putere de protejare, de apărare a propriei sale vieţi. O astfel de crimă duce la ruinarea vieţii familiale şi a celei pe plan obştesc.

De păcatul uciderii sufleteşti se fac vinovaţi ereticii, dascălii mincinoşi care nu propovăduiesc adevărurile dumnezeieşti semenilor lor, cei care îndeamnă pe aproapele lor să păcătuiască, cei care sunt sminteală semenilor, dându-le ocazia – prin purtarea lor – să păcătuiască. Cu privire la acestea, Mântuitorul spune: „Oricine va sminti pe unul dintre aceştia mici, care cred în Mine, mai bine ar fi lui de şi-ar lega o piatră de moară în jurul gâtului lui şi să se arunce în mare“ (Matei 9, 12). Prin expresia să se arunce în mare avem a înţelege că ucigătorilor sufleteşti nu li se va mai da niciodată prilejul să perpetueze o astfel de fărădelege strigătoare la cer.

Tot ucidere sufletească reprezintă pizma, mânia, clevetirea şi ura aproapelui, după cum învaţă Sfântul Evanghelist Ioan: „Cel ce urăşte pe fratele său ucigător de oameni este“ (I Ioan 3, 15).

Sfârşitul vieţii pământeşti a criminalilor este înspăimântător, căci: „Cine scoate sabia, de sabie va muri“ (Matei 26, 52). Cain, cel care a suprimat viaţa fratelui său bun, Abel, a fost blestemat de Dumnezeu ca să lucreze în zadar pământul, fără a-i dărui roade, să fie zbuciumat şi fugar pe pământ (cf. Fac. 4, 12). Irod, cel care a dat ordin să se taie capetele a 14.000 de prunci nevinovaţi, cu scopul de a ucide şi pe dumnezeiescul Prunc, Iisus, a murit în înspăimântătoare chinuri, trupul lui fiind mâncat, de viu, de viermi. Salomeea, fata Irodiadei, care a pus la cale tăierea, în temniţă, a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, de cruntă moarte a avut parte, căci, un sloi mare de gheaţă i-a retezat capul. Împăratul păgân Iulian Apostatul, care a prigonit crunt pe creştini, de moarte groaznică s-a sfârşit pe câmpul de bătălie, unde o suliţă duşmană i-a străpuns trupul.

Aşadar, nu exagerează întru nimic proverbul popular: „ceea ce semeni, aceea seceri“. Şi cu atât mai mult adevărul biblic: „Moartea păcătosului cumplită este“. Criminalitatea în zilele noastre s-a înmulţit. S-au dovedit cazuri când copiii şi-au omorât pe proprii lor părinţi, fapt ce ne îndeamnă să exclamăm, plini de durere şi amărăciune, ca odinioară oratorul Cicero: „O, ce timpuri! O, ce obiceiuri!“ (Contra lui Catilana).

Preot Ioan NĂFTĂNĂILĂ

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *