1 martie- Psalmul 30, vers 1
O Doamne, Dumnezeul Cel Preaînalt, mai strălucit decât soarele, peste faţa căruia Tu faci să se oglindească o fărâmă din lumina vie a Feţei Tale, ca să ne lumineze viu pe noi, bietele fiinţe, care n-am putea supravieţui nici o clipă fără această milă a Luminii…
… Mai înalt decât cerurile din care noi primim zilnic har după har, toate revărsări ale bunătăţii Tale (Iac. 1, 17), fără de care n-am putea gândi, simţi, respira sau vieţui nici unul din noi…
… Mai înalt decât orice pricepere, decât orice laudă, decât orice cuvânt sau închinare (Filip. 2, 9; Apoc. 5, 13), îngerească sau omenească…, decât veacurile şi decât veşnicia… Preaînălţat şi slăvit Dumnezeul nostru, Căruia toate acestea nu I-s de-ajuns niciodată — cum aş putea oare eu, cel atât de mărunt şi de trecător, să Te înalţ pe Tine?
Ce grai, ce putere, ce pricepere şi ce simţire ar trebui să pot avea eu spre a putea adăuga măcar o cât de mică parte la slava Ta, la înălţarea Ta? Când privesc la măreţia şi înălţarea pe care Ţi-o aduc Ţie lucrările Mâinilor Tale desăvârşite, când ascult la imnurile pe care Ţi le înalţă Soarele, Luna şi Stelele, izbucnind în cântări de slavă şi de lumină spre Tine, când simt cum Te-au înălţat de cu vrednicie pe Tine ale-sele Tale creaturi, cărora le-ai dat atâtea însuşiri alese, fiindcă Te-au iubit şi Te-au ascultat fără abatere…, mă cutremur de nevrednicia stării mele şi mă întreb, neputincios şi ruşinat: — O Doamne, dar cum aş putea eu nădăjdui vreodată ca măcar o fărâmă de înălţare să mai pot adăuga şi eu în chip vrednic la slava Ta?
Preaslăvit să fie veşnic Numele Tău, Doamne al cerurilor şi al pământului, Care eşti nebănuit de Înalt şi Sfânt — şi totuşi nu dispreţuieşti duhul umilit şi inima zdrobită, ci priveşti cu înţelegere binevoitoare orice glas care se ridică spre Tine, chiar şi a celei mai neînsemnate dintre creaturile Tale, cum sunt eu? Numai dacă acest glas este cu adevărat sincer şi smerit… Dacă această inimă este cu adevărat conştientă de sta-rea ei… Şi dacă se îndreaptă spre Tine cu recunoştinţă, dorind să-Ţi aducă, după puterile sale, fărâma caldă a unei iubiri şi a unei laude curate.
O Doamne, Dumnezeul meu, dacă Tu ceri numai atât de puţin, iar dacă eu pot să-Ţi dau atât de mult, ajută-mă, Te rog, ca această înălţare să Ţi-o pot aduce cu dragă inimă, fără încetare, fiindcă din tot sufletul meu doresc să Te înalţ pe Tine în felul acesta. Ajută-mă, Doamne Iisuse, ca prin faptele milosteniei adânci să pot face ca Numele Tău să fie înălţat cât mai mult. Prin răbdarea mea în faţa celui care mă nedreptăţeşte pentru Numele Tău şi pentru numele meu…, prin graba cu care să ajut pe deaproapele meu…, prin înfrânarea cu care să renunţ la un drept al meu…, prin blândeţea cu care să mă port cu cel slab…, prin curăţia cu care să privesc la orice fiinţă…, prin grija şi hărnicia pe care s-o pun în munca mea rodnică şi cinstită…, prin rugăciunea sau cântarea mea…, prin cuvântul sau tăcerea mea, prin ascultarea şi împlinirea mea a tot ce gândeşti Tu, Doamne, prin toate acestea să pot înălţa totdeauna Numele Tău. Şi să pot face să amuţească vrăjmaşul care Îl defăimează în fiecare zi… Aceasta îmi mai este, Doamne, singura mea dorinţă şi singurul rost al vieţii şi fiinţei mele. Ajută-mi să le pot realiza fericit, Doamne! Amin.
