10. Se duc oamenii evlavioşi!…
Se duc, rând pe rând, cei care, din dragoste pentru Dumnezeu şi pentru semenii lor, nu şi-au cruţat nici via-ţa şi nici sănătatea, nici libertatea şi nici odihna, nici avutul şi nici familia lor,
ci s-au dăruit în totul muncii, luptei şi jertfei pentru acest scop sfânt.
O, ce puţini şi ce necesari sunt aceşti fii ai lui Dumnezeu printre fiii oamenilor!
11. Se duc oamenii evlavioşi care, răbdând toată prigonirea celui rău, n-au încetat totuşi să ne sfătuiască cu dragoste,
să ne îndrume cu răbdare,
să ne înţeleagă cu blândeţe
şi să ne ajute cu bunătate, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem şi noi de Dumnezeu.
12. Se duc oamenii evlavioşi, părinţii şi fraţii noştri, care ne-au făcut atât de mult bine,
care au petrecut zile şi nopţi de rugăciune şi de lacrimi pentru noi şi lângă noi,
care au vegheat şi au ostenit ca să ne lumineze şi să ne crească spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea noastră şi a altora…
care ne-au călăuzit blând pe calea Adevărului, care ne-au mustrat dulce spre îndreptarea noastră
şi care ne-au ferit de căile înşelătoare.
O, ce greu rămâne în urmă fără ei…
13. Se duc oamenii evlavioşi la odihna şi la răsplata de care s-au făcut vrednici înaintea lui Dumnezeu, dar de care nu s-au învrednicit înaintea oamenilor…
Pentru ei, plecarea este o izbăvire, o uşurare, o bucurie şi o încununare.
Dar pentru Lucrarea lui Dumnezeu, pentru rândurile luptătorilor lui Hristos şi pentru lumea asta este o pagubă de neînlocuit.
Însă, vai, oamenii nu-şi dau cu adevărat seama despre pierderea pe care o lasă fiecare plecare a lor!
Decât prea puţini. Şi prea târziu.
14. Cât de puţine sunt cu adevărat curate dintre toate cuvintele pe care oamenii le scriu şi le citesc, şi le ascultă,
– şi cât de multe dintre acestea sunt întinate cu desfrânare, cu lăcomie, cu minciună, cu prefăcătorie…
cu atâtea şi atâtea alte păcate ca acestea!
15. Mai toate cuvintele care se strigă sau se şoptesc de către oameni,
care se gândesc sau se scriu pe hârtie, sau se împrăştie pe unde, în văzduhul întregului pământ, printre oameni,
care se proclamă de la catedre sau se răspândesc pe străzi,
sau se rostesc chiar prin locaşurile de adunare ale diferitelor religii
– sunt, în felul acesta, în cea mai mare parte pătate de atingerea vreunuia sau a mai multora din aceste păcate.
16. Puse în faţa Adevărului şi încercate prin focul luminii lui Dumnezeu, câte oare din cuvintele cele ce se rostesc pe pământ de către oameni ar putea sta în pi-cioare
şi s-ar putea dovedi curate?
Câte şi din cuvintele care se dau drept cuvinte ale adevărului ar putea rămâne strălucind, după trecerea focului dumnezeiesc peste ele?
Şi ce multe ar fi cele prefăcute scrum şi spuză!
17. Numai cuvintele Domnului Iisus Hristos sunt veşnice, căci El este Domnul (In 13, 13).
În întregimea lor, cuvintele Lui s-au dovedit curate şi adevărate prin toate încercările şi în împlinirile lor din Trecut.
Ele sunt adevărate şi în Prezent
şi vor fi dovedite întru totul curate şi adevărate şi în Viitor, până în Veşnicie.
Numai Cuvântul Lui este Adevărul. Şi cuvintele care sunt din El.
18. Cu cât a fost şi este mai încercat Adevărul, cu atât s-a dovedit şi se va dovedi mai curat şi mai adevă-rat!
După fiecare încercare, s-a lămurit şi mai mult. Prin focul încercărilor, el s-a înfrumuseţat şi a devenit mai strălucitor şi mai valoros,
rezistând fiecărei încercări
şi rămânând deasupra oricărei prigoniri.
Fericit cine se încrede în El!
19. Cuvintele Domnului sunt curate, pentru că izvorăsc din iubirea Lui şi din Lumina Lui.
Din Adevărul şi din Dragostea Lui.
Din Înţelepciunea şi din Sfinţenia Lui, toate veşnice şi desăvârşite.
Având ca scop luminarea şi mântuirea binevoitoare a fiecărui suflet în parte.
Şi a întregii omeniri la un loc.
O, ce binecuvântat este acest Cuvânt!
20. Cuvintele Domnului sunt curate, pentru că, în tot ce urmăresc ele, nu este deşertăciune, nici egoism şi lăcomie, ci curăţie şi milă.
Cuvintele Domnului sunt curate, chiar dacă gura care le rosteşte sau mâna care le scrie nu sunt curate întotdeauna şi în totul.
Cuvintele Domnului sunt în ele însele curate totdeauna, de aceea îl curăţă pe cel ce le primeşte şi le păstrează.
O, Cuvânt Binecuvântat, vino şi rămâi pentru totdeauna în noi, curăţându-ne desăvârşit toată fiinţa noastră!
Amin.
Traian Dorz, din “Piatra Scumpã”
