din vorbirea fratelui Traian Dorz
la nunta de la Cornuţel – 31 iulie 1982
Spune Cuvântul lui Dumnezeu ceea ce zice şi un Sfânt Părinte care spune aşa: „Nici sângele martiriului nu spală păcatul dezbinării fraţilor”.
Sfântul Apostol Pavel spune acelaşi lucru: „Nici dacă-ţi dai trupul să fie ars de viu, nici dacă-ţi împarţi toată averea săracilor”… să ai atâtea daruri de a cânta, de a predica, de a vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti chiar, eşti un pierdut şi condamnat, dacă-i dezbini pe fraţi, dacă tulburi lucrarea lui Dumnezeu, dacă nimiceşti dragostea şi unitatea frăţească.
Ar trebui să ne îngrozim fiecare dintre noi de această înştiinţare cutremurătoare! Şi acest lucru să nu-l uităm, meditând la Apostolul din ziua de astăzi, meditând la Evanghelia din ziua de astăzi şi meditând la încheierea pe care am vrut s-o fac acestor şiruri de cuvinte cu privire la ceea ce s-a spus despre trecerea prin cimitir.
Toţi vom trece prin cimitir, fie că vrem, fie că nu vrem!
Şi niciunii dintre noi nu ştim care este seara, care este noaptea, care este clipa în care îngerul morţii va veni şi în care ne va duce să trecem prin cimitir.
Mormintele se aseamănă acolo cum se aseamănă copacii iarna… Şi cei uscaţi par ca cei verzi, şi cei verzi par ca cei uscaţi. E iarnă… Dar vine primăvara, vine soarele; şi soarele arată atunci ce este verde şi ce este uscat.
Vine învierea morţilor şi nu se ştie cât de aproape este clipa aceasta. Într-o clipă, „într-o clipeală de ochi”, spune Cuvântul lui Dumnezeu. Atâta cât clipeşti din ochi, trâmbiţa va suna şi morţii vor învia, nesupuşi putrezirii, şi se vor duce: cei care au făcut binele, la răsplata veşnică; şi cei ce au făcut răul, la ocara şi la osânda veşnică.
Acest înţeles să-l păstraţi din tot ce aţi auzit!
Binecuvântaţi să fiţi voi, toţi copiii rândunicii acesteia, care v-aţi născut în Lucrarea aceasta şi care aţi fost învăţaţi că este o Ţară: Ţara de Dincolo, Ţara Minunată, în care ne-a chemat Domnul, în care S-a dus El şi în care ne-a pregătit un loc, căci va veni o zi în care şi noi vom merge acolo. Fericiţi sunteţi pentru că v-aţi întors la Dumnezeu, v-aţi născut din nou, v-aţi hotărât pentru El şi aţi început o viaţă nouă!
Şi adunările noastre, şi citirile noastre, şi întâlnirile noastre sunt exerciţiile noastre de zbor. Învăţăm cum să ne pregătim mai frumos pentru plecarea noastră acolo.
Ştiţi ce lucruri frumoase am învăţat din viaţa păsărilor călătoare? Dacă le veţi cerceta mai cu de-amănuntul, veţi vedea cât adevăr este în ceea ce vă spun acum.
Pitpalacul, rândunica şi toate celelalte păsări, vara, mai ales când e sezonul, când e hrană din belşug, se hrănesc cu musculiţe, cu grăunţe, cu tot felul de hrană pe care o au din belşug – şi se îngraşă. Dar uitaţi-vă încolo, spre apropierea lui septembrie, când vine vremea să se pregătească să plece, cum ele se aşază pe post. Postesc, ca să le fie mai uşoare trupurile, ca să le fie mai uşor zborul. Să le fie mai uşor aripilor lor care se pregătesc să zboare.
Postul, înfrânarea, rugăciunea, adunările frăţeşti, dragostea şi bucuria noastră împreună, citirile Cuvântului lui Dumnezeu sunt acele minunate exerciţii prin care noi ne pregătim sufletele noastre pentru marea călătorie spre Patria noastră Cerească.
Ce frumos va fi atunci! Gândiţi-vă că poate dincolo, în ţările calde, vor fi rămas rudenii de-ale rândunelelor care pleacă toamna aceasta de la noi. Cum le vor aştepta acelea pe ţărm şi cum se vor bucura privindu-le că vin, vin, vin…
Cum vor spune părinţii:
– Uite copiii noştri că vin!…
Cum vor spune copiii:
– Uite părinţii noştri că vin!…
Cum vor spune fraţii:
– Uite fraţii noştri că vin!…
Va veni o zi când şi noi vom merge spre Patria Cerească. Ca dintr-o călătorie îndepărtată, vom ajunge şi noi aproape, tot mai aproape cu corabia mântuirii la ţărmul ceresc.
Ce bucurie va fi atunci când noi, de departe, Îl vom vedea pe Domnul şi Faţa Lui strălucitoare se va răsfrânge pe feţele noastre cum faţa soarelui, la răsărit, se răsfrânge pe feţele tuturor florilor care seamănă cu el şi ale căror feţe sunt îndreptate spre răsăritul lui.
Îl vom vedea pe Domnul fiecare dintre noi şi vom simţi cum pe fiecare dintre noi ne îmbrăţişează Domnul Iisus, căci este scris: „El va şterge orice lacrimă din ochii noştri”…
Nu cu batista, ci cu Buzele Lui Sfinte, cu sărutul Lui. Aşa cum ştergi lacrimile din ochii celei mai scumpe fiinţe pe care o ai pe pământ cu sărutul tău, aşa ni le va şterge Mântuitorul nostru. De aceea nu vă ruşinaţi de lacrimi şi nu vă feriţi de ele. Vărsaţi-le cât mai multe, să aibă ce şterge Buzele Lui din ochii noştri. Nu vă întristaţi de durerile pe care le aveţi din pricina Numelui Său Sfânt, nici de ostenelile pe care le faceţi pentru Cuvântul Său.
Faceţi toate acestea – şi ele vă vor fi răsplătite înmiit, nebănuit de mult, atunci când ne vom întâlni cu El toţi cei care L-am iubit. Ce mese întinse vor fi acolo! Şi cum vor fi ospătaţi toţi cei care au flămânzit şi au însetat după neprihănire, toţi cei care au fost chinuiţi din pricina Numelui Său! Lângă fiecare Se va aşeza El şi pe fiecare îl va răsplăti.
„Ceea ce ochiul nu a văzut…” – spune Cuvântul – „urechea omului nu a auzit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei care Îl iubesc” şi Îi vor fi credincioşi cu adevărat până la sfârşit.
Ce am vrut să spun cu aceste lucruri cu care mă mângâi totdeauna când trebuie să trec sau când mi se spune că va trebui să trec încă prin încercări şi prin lacrimi, până voi ajunge acasă?
Ce bine-i printre voi! Ce bine-i printre cei iubiţi! Când ne vom apropia de casă, când vom vedea pe fraţii noştri care au mers înaintea noastră, părinţii noştri, surorile noastre, copiii noştri trupeşti şi sufleteşti, fiinţele pe care le-am iubit, cum vor spune ei:
– Iată-i, vin!…
Cum se roagă ei ca noi să ajungem credincioşi acolo! Cum se întristează ei când noi suntem slabi, neascultători şi îndărătnici! Bucuraţi-vă! Aveţi în inimă această nădejde scumpă şi sfântă că în curând vom trece şi noi prin cimitir. În curând vom scăpa şi noi din valurile şi din încercările vieţii acesteia şi vom ajunge la Ţărmul Celălalt, la care Ierusalimul Ceresc ne aşteaptă, iar în Uşa lui sunt Braţele, Dragului, Dulcelui, Scumpului nostru Mântuitor, care s-au răstignit pentru noi, care ne-au răscumpărat şi care ne vor îmbrăţişa atunci într-o îmbrăţişare cum niciodată, nici o mamă, nici o soţie, nici o iubită nu şi-a îmbrăţişat odorul său pe pământ.
De aceea, nu vă întristaţi şi nu vă pară greu nimic din ceea ce aveţi de dus încă pe pământ până atunci. E aşa de aproape ziua aceea!
Ce moment potrivit este ziua aceasta şi pentru cei care nu au trecut încă prin naşterea din nou, care nu au început încă o viaţă nouă cu El – adică n-au căpătat chipul cu care vor putea fi cunoscuţi şi recunoscuţi, şi primiţi în Împărăţia lui Dumnezeu! Dar şi pentru noi ceilalţi, cei al căror chip nu are curăţia, limpezimea, frumuseţea, strălucirea adevărată pe care o va cere Domnul şi pe care o va pretinde Domnul de la toţi cei care ne-am predat şi ne-am hotărât pentru El!
Dacă cei care nu s-au întors la Domnul trebuiau să pună astăzi un legământ şi să se hotărăsc pentru El, să se înscrie în Lucrarea Oastei Lui şi să înceapă o viaţă nouă cu El, atunci tot astăzi trebuie să punem şi noi, ceilalţi, înnoirea legământului nostru că Îl slujim mai frumos, mai credincios şi mai hotărâţi, după porunca şi după cerinţele Lui, ca atunci să vedem Faţa Lui şi să moştenim Împărăţia Lui. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 2
