Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Traian Dorz – 100 de ani de urcuș spre libertate

Traian Dorz – 100 de ani de urcuș spre libertate

Traian Dorz – 100 de ani de urcuș spre libertate

Traian Dorz „…Deodată, Viorel se opri în loc, se uită la mine şi, râzând, îmi zise:

Dacă poţi să urci pe bicicletă de douăzeci de ori dealul acesta, de acolo din vale şi până sus, ai de la mine o sută de lei. (…)

Pot, am zis eu. Daţi bicicleta încoace şi staţi aici şi număraţi!

Am luat bicicleta lui Titus şi am mers cu ea în jos, ca să începde acolo urcarea cu numărul unu. Ei s-au aşezat la cotitura de la mijlocul drumului de unde se vedea bine şi jos şi sus, şi-au început să se uite după mine vorbind şi râzând.(…) De la a cinsprezecea urcare simţeam că nu mai pot şi îmi părea rău că m-am prins. Dar acum îmi era ruşine să mă las.(…)

Am urcat nespus de greu, aproape fără cunoştinţă, a nouăsprezecea şi apoi a douăzecea oară, fără să-mi pese dacă îmi vor da suta sau nu. Voiam numai să-mi ţin cuvântul, să nu rămân de ruşine în faţa lor(…). (Traian Dorz, Hristos – mărturia mea – vol. 1)

Mulţi au fost aceia care au dorit să-l „numere” pe fratele Traian Dorz. L-au numărat torţionarii puşcăriilor comuniste care au vrut întotdeauna să reducă numele marilor oameni duhovniceşti ai Bisericii şi ai neamului nostru la un număr.

L-au numărat vrăjmaşii după ce l-au trântit la pământ, cu speranţa că nu va reuşi să se mai ridice vreodată.

L-au numărat chiar şi cei din apropierea sa, dintr-un motiv sau altul, aşa cum putem vedea şi din mărturia fratelui Taian Dorz, mărturie care poate foarte bine să se constituie într-o filă de Pateric.

În ultimul timp, o dată cu încercarea frăţietăţii ostăşeşti de a face cunoscută adevărata dimensiune duhovnicească a operei şi vieţii fratelui Traian Dorz şi în acele medii care s-au dovedit, în trecut, a fi mai puţin receptive sau chiar ostile faţă de mişcarea Oastei Domnului, întâlnim şi o „numărătoare” din partea acelora care, neputând să-şi înţeleagă sau să-şi accepte rolul lor în Biserică şi adunare, s-au pornit să întocmească „statistici duhovniceşti”.

Acest lucru ne ajută să nu uităm faptul că în marile mişcări duhovniceşti, pe lângă marii oameni care duc greul Lucrării, se pot alipi şi unii care, stând în expectativă pe margini, să inventarieze şi să analizeze împliniri sau neîmpliniri, pot ajunge să fie ispitiţi să parieze, în mod păgubos, pe eşecul misiunii acestora.

Azi, la momentul în care Oastea Domnului, reuşind să treacă proba timpului, îşi comemorează poetul, privim, plini de uimire, cum aceia care au mizat, altădată, sau poate mai mizează încă, pe eşecul acestei Lucrări duhovniceşti, stau şi numără alături de noi, anii ce au trecut de la naşterea fratelui Traian Dorz.

E adevărat că sunt nevoiţi să numere de cinci ori mai mult faţă de aceia care au numărat cele douăzeci de ture de bicicletă ale părintelui nostrum dohovnicesc. Oare acest canon să fie şansa lor de mântuire? Numai Bunul Dumnezeu o ştie! Ceea ce trebuie să se ştie însă e  faptul că această numărătoare nu va înceta niciodată, întrucât şirul comemorărilor sfinţilor înaintaşi ai Oastei Domnului, suntem pe deplin încredinţaţi, va continua indiferent de vremuri.

Pentru aceasta însă, ni se cere a avea multă înţelepciune şi luare-aminte mai ales atunci când dorim să ducem mărgăritarele de preţ ale operei şi vieţii fratelui Traian Dorz şi în acele locuri în care el nu s-a simţit niciodată „acasă”, aşa cum lasă să se înţeleagă din mărturiile sale: „Felul meu de viaţă modestă şi singuratică de la ţară, portul meu şi nivelul meu, erau atât de enorm despărţite de ale lor, încât, cu toată înfăţişarea noastră sufletească prin Oastea Domnului, nu reuşeam totuşi să mi-i apropiu. Această depărtare am simţit-o mereu, oricât a mai trebuit şi după aceea să umblu ori să stau printre ei. Erau oare acestea o barieră aievea între categoriile noastre pe care o simt toţi ori era numai un simţământ aparte, ceva pe care îl aveam numai eu? Nu ştiu! Poate era şi una şi alta!M-am rugat atunci Domnului să nu mă mai lase să ajung niciodată printer cei mari, că nu-i de mine acolo printre ei, ci numai printre fraţii mei cei simpli ca şi mine.” (Traian Dorz – „Hristos – mărturia mea” – vol. 1).

Pr. Gheorghe MANOLE

Articol publicat în săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul” Anul XXV, nr. 23 (947) 2-8 IUNIE 2014

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!