În cei şaptesprezece ani petrecuți prin diferite penitenciare din țară, Traian Dorz a fost întrebat la unul din nenumăratele interogatorii:
-,,Dar cu tineretul ce aveți?”
-,,Sunt copiii noştri, viitorul neamului şi credinței noastre şi avem răspundere pentru educația și viața lor… Dacă nu vreţi să aveți creştinism, veti avea huliganism, alcoolism, trântorism, terorism…”
Erau cuvinte îndrăznețe, dar în același timp semnificative pentru grija faţă de poporul nostru, căzut în brațele ucigaşe ale ateismului. Născut în anul 1914, în mica aşezare Livada Beiuşului, Traian Dorz, după numai şapte clase primare, a ajuns din fragedă tinereţe ucenicul harnic şi credincios al părintelui Iosif Trifa, cel care în anul 1923 a înfiintat mişcarea de renaştere duhovnicească „Oastea Domnului”.
De-a lungul întregii sale vieți, Traian Dorz a fost un adevărat învățător şi apostol al lui Hristos, atât pentru membrii Oastei, cât şi pentru orice om care trăia vremelnic în preajma lui.
Un adevărat miracol s-a petrecut însă în domeniul creației. Harul lui Dumnezeu s-a revărsat asupra acestui suflet cinstit şi înflăcărat, în asemenea măsură, încât a lăsat în urma lui o incredibilă comoară spiritual-literară.
Atunci când creația lui Traian Dorz va vedea în întregime lumina tiparului, avem convingerea că fiecare român îi va rosti cu adâncă recunoștință numele.
,,CĂRAREA TINEREȚII CURATE” – recent apărută în editura „Oastea Domnului” din Sibiu, este prima dintr-o serie de şase cărți, grupate sub titlul ,,Îndrumări nemuritoare”. Celelalte sunt: Scumpele noastre surori; Lucrători cu Dumnezeu; Dreptarul învățăturii sănătoase; Zile şi adevăruri istorice şi Sfinții noştri înaintaşi.
Ca unul care și-a dăruit fără nici o rezervă întreaga viață lui Hristos ca Domn şi Mântuitor, încă din prima tinerețe și până în pragul trecerii spre veşnicie, Traian Dorz analizează cu competenţă, sinceritate, dreaptă-credință, înțelegere, dragoste şi purtare de grijă părintească, marea diversitate de situații prin care poate trece orice tânăr.
Din cele 33 de capitole, dezvoltate pe 240 de pagini, amintim doar câteva: Cel dintâi pas: Naşterea din nou; Tânărul ca fiu; Tânărul ca logodnic; Tânărul în belşug; Tânărul în boală; Tânărul în izbândă; Tânărul în nenorocire; Tânărul în meditație; Tânărul în moarte. Fiecare capitol este ilustrat la inceput cu modele din Sfânta Scriptură sau din istorie, unele cu exemple de viață zguduitoare cunoscute de autor, iar în încheiere oferă valoroase sfaturi şi îndemnuri pentru tinerii cititori. Întrucât principala vocație a lui Traian Dorz a fost cugetarea în versuri, sfârşitul fiecărui capitol este împodobit cu câteva poezii care completează în mod armonios conținutul tematic.
Nu cunoaştem altă carte din literatura noastră religioasă, care să cuprindă un domeniu atât de vast din experiențele tinereții, oferind în acelaşi timp cele mai bune și folositoare soluții practice.
Rodul educației ateiste din cei peste patruzeci de ani de comunism, îl vedem şi astăzi în cei aproape 50 000 de deținuți din penitenciare, din care 5 000 de tineri minori.
Măsurile administrativ-corecționale luate împotriva acestor suflete rătăcite, nu i-au făcut niciodată mai buni. Singurul mijloc prin care se poate schimba sufletul și viața oricărui om căzut în cursa păcatelor, este prin harul şi cuvântul Evangheliei lui Iisus Hristos, Cel care ne-a iubit nespus, ne-a iertat şi S-a jertfit pe Crucea Golgotei, pentru toți păcătoşii.
,,CARAREA TINEREȚII CURATE” gândită, trăită şi scrisă de Traian Dorz, poate deveni o adevărată călăuză, atât pentru tinerii care trăiesc în libertate, cât şi pentru cei din dosul gratiilor.
Prof. Ion Lazăr
Articol din TELEGRAFUL ROMÂN,nr. 5-8/ 1994