Dacia Traiană cu data de 23 ianuarie publică un articol semnat de preotul Iosif Trifa care are tot dreptul la atenţiune.
În trecutul de luptă al Ardealului, preoții și învățătorii au îndeplinit un rol de seamă. Munca lor închinată culturei naționale a ținut trează conştiinţa şi iubirea de neam. Au luptat atunci cu toate puterile lor, înfruntând primejdii şi prigoniri pentru că un suflet generos dădea viață muncii lor. Apostoli ai credinței şi apostoli ai culturei, ei se întâlneau pe acelaş drum ai idealului național.
Nici astăzi când ne-am cucerit pământul robit munca lor nu s-a sfârşit. Pentru consolidarea României Mari ei rămân încă cele mai de preț unelte. Cultura minții şi a sufletului ne este astăzi tot atât de trebuincioasă ca şi în trecut. Și cum preoţii şi învăţătorii sunt misionarii acestei culturi, suntem datori să le pună la îndemână toate mijloacele prin care să-şi poată îndeplini datoria.
Constată preotul Trifa şi facem şi noi aceiaşi constatare că, organele de conducere ale țării n-au avut grijă de nevoile în care se zbate preoțimea şi învăţătorimea noastră.
,, Promisiuni solemne ni s-au făcut destule şi de toți ca să putem clădi mereu pe ele datorii de bani”.
,,Pe învăţători i-am auzit şi îi auzim pe la toate întrunirile judeţene şi pe toate drumurile plângându-şi starea materială”.
,,Urmările? Sunt nefericite. Zilnic ni se duc preoţii şi învățătorii cei mai buni. Se duc în alte părți ca să poată trăi și creşte copiii. Mulți din cei cari rămân, apăsați de greutatea vieţii, apucă alte căi şi ocupațiuni incompatibile şi tot simțim că mizeria ne apasă şi nu ne lasă a ne putea ocupa îndeajuns cu chemările noastre”.
„Este un bine acesta? Nu, hotărât e un mare rău, e o primejdie. Dacă în trecutul nostru furtunos ,,sate cu preoți” şi dascăli a fost scăparea noastră, credem că în viitor, cu ,,sate fără
preoţi şi fără dascăli” om fi mai tari?
Lucrurile stând astfel, dreptatea cererilor preoților şi învăţătorilor ca statul să le asigure traiul fiind vădită, iar nevoia de munca lor, pe care țara întreagă o simte neputând fi pusă la îndoială, statul este dator să ia măsuri grabnice pentru a le îmbunătăţi soarta.
În direcția aceasta a culturii poporului nu numai că nu trebuie să punem piedici, dar suntem datori să nu cruțăm nici jertfă şi nici-o sforțare pentru realizarea ei. Altminteri am purta o grea răspundere.
Articol din ,,ÎNFRĂȚIREA”, nr. 135, ianuarie 1921
